Prelungirea sezonului 2011 al Formulei 1 până în 27 noiembrie m-a determinat să "sap" puţin în statistici şi astfel am aflat următorul lucru: Anul 1963 deţine recordul pentru cel mai târziu final de sezon din istoria Formulei 1. Ultima etapă a avut loc, atenţie, în 28 decembrie, chiar între Crăciun şi Revelion.
Greu de spus cum au sărbătorit piloţii şi echipele Crăciunul, având în vedere că această cursă s-a desfăşurat în Africa de Sud, acolo unde decembrie marchează începutul verii.
Cert este că, dacă intenţia lui Bernie de a avea un calendar cu 25 de curse se va adeveri, nu este exclus că piloţii să-şi primească cadourile de la Moş Crăciun inainte de ultima etapă a sezonului.
Citeste in continuare
Aflu astăzi cu surprindere că, într-un top pe care presa ni-l prezintă ca fiind cel al "Celor mai tari branduri româneşti", Borsec se află în faţa Dacia, la o diferenţă apreciabilă. De ce vorbesc de surprindere? Am două argumente solide.
1. Încercaţi să tastaţi în bara de adrese Borsec şi apoi domeniul oricărei ţări din lume. Implicit cel al României. veţi avea surpriza de a vedea că "cel mai tare brand românesc" nu are nici măcar domeniu propriu de internet în ţara lui. Apoi, încercaţi Dacia şi apoi domeniul multor ţări din Europa. Knowledge.
2. Pentru ca un brand să-şi asume prima poziţie într-un astfel de top, ar trebui ca acesta să fie cunoscut şi apreciat mai ales în afară. Eu, unul, nu am văzut apă minerală Borsec undeva în afara...
Citeste in continuare
Miercuri este o zi importantă pentru Ferrari, dar şi pentru Formula 1 în general. Indiferent de decizia pe care o va lua Consiliul Mondial al FIA, aceasta va marca un precedent care va fi speculat (sau nu, după caz) de celelalte echipe:
Dacă Ferrari va fi pedepsită într-un fel sau altul pe baza mesajelor codificate, precedentul va fi că orice mesaj transmis de ingineri cu privire la abilităţile pilotului sau de natură tehnică poate fi interpretat ca ordin de echipă.
Dacă Ferrari nu va primi niciun fel de pedeapsă, precedentul va fi cel puţin la fel de periculos: oricine va putea transmite mesaje codificate pentru a institui ordine de echipă (ceea ce, să fim serioşi, deja se întâmplă).
Cu alte cuvinte, Consiliul Mondial al FIA se afla în faţa unei...
Citeste in continuare
Începem săptămâna cu un banc scurt despre service-urile din România:
Gogu Manivelă, bărbat în putere, 30 de ani, sănătos ca un taur, moare peste noapte în somn, fără să fi suferit de nici o boală . Ajunge la la Sfântul Petru şi, nervos la culme, îl ia la zor: tataie, ce caut eu aici, uită-te la mine, tânăr, sănătos, nu m-a călcat maşina, să mor tocmai eu aşa, din senin?
Sfântul Petru, abia trezit din somn şi uimit de vehemenţa omului: da, pare ciudat, să verificăm. Şi scoate catastiful. Îl deschide, caută încruntat, după care se luminează la faţă şi exclamă: E totul clar, ai murit de bătrâneţe.
Manivelă, în pragul apoplexiei: ai înebunit, nu te uiţi la mine??
La care Sf Petru, de-acum calm, relaxat: Da, aici scrie că ai 100 de...
Citeste in continuare
Opinia mea despre operaţiunile de recall e deja cunoscută. Nu o să fac niciun pas înapoi din a recunoaşte onoarea celor care fac rechemări în service pentru că inginerii lor au descoperit probleme, şi nu pentru că sunt obligaţi de vreo organizaţie sau vreun organism statal important.
În tot acest context, nu pot decât să aplaud eficienţa cu care cei de la Ferrari au reuşit să găsească buba în cazul celor 5 maşini mistuite în incendii care au atras atenţia presei auto din toată lumea în ultima perioadă. Inginerii Ferrari s-au pus la masă şi au găsit cauza în două zile, anunţând recall-ul a peste 1200 de exemplare 458 Italia cu probleme. Superb. Şi totuşi...
Nu se poate ca un producător ca Ferrari, care vinde maşini de peste 150.000 de euro...
Citeste in continuare
Dacă tentativele noastre de a organiza evenimente din lumea sporturilor cu motor s-au rezumat la defunctul Bucharest City Challenge din cadrul competiţiei FIA GT, Bulgaria a încercat marea cu degetul şi a abordat crema cremelor: WRC, Formula 1 şi MotoGP. La vremea respectivă i-am lăudat şi am spus "uite că până şi bulgarii sunt în stare", însă timpul mi-a demonstrat că m-am înşelat amarnic.
Mai întâi a fost WRC: Bulgaria a avut oportunitatea unică de a găzdui o etapă din Campionatul Mondial de Raliuri. Spun unică pentru că ceea ce au văzut acolo FIA, Citroen şi Ford a fost atât de "impresionant", încât concluzia unanimă "ar fi bine să nu revenim în Bulgaria" nu a mai mirat pe nimeni.
Cu Formula 1 a fost mai greu. Un prim plan a eşuat din motive...
Citeste in continuare
"La începutul carierei mele în Formula 1 (1983) nu aveam niciun computer, iar laptopurile nici măcar nu existau! Piloţii aveau nevoie de multă experienţă pentru a seta monopostul şi a construi împreună cu inginerul. Exista o relaţie foarte puternică între ei."
"Partea umană a Formulei 1 era mult mai puternică decât astăzi. Cred că exista o relaţie foarte bună între noi. Toţi piloţii mâncau împreună seara şi călătoreau împreună. Odată eram cinci în avion, inclusiv Senna, însă astăzi nu vei vedea asta niciodată! Piloţii de astăzi nici măcar nu au dreptul să vorbească unul cu altul pentru a opri transferul de tehnologie."
"Ne-am bucurat de toate aceste lucruri, am petrecut mult timp împreună călătorind, mâncând şi mergând la petreceri....
Citeste in continuare
Celebrul viraj Eau Rouge de la Spa-Francorchamps, adorat în unanimitate de piloţi, reprezintă fără îndoială o sursă de inspiraţie pentru Hermann Tilke. După ce a dat rateuri cu circuite precum Valencia şi Sakhir (Bahrain), care ne-au oferit curse la fel de spectaculoase precum o întrecere intre melci, iată că arhitectul german pariază pe... diferenţa de nivel.
Configuraţiile circuitelor care se vor construi în India şi Statele Unite ale Americii indică o predilecţie pentru o diferenţă de nivel cât mai mare. Anul viitor vom face cunoştinţă cu circuitul din India, care oferă o diferenţă de nivel de până la 14 metri:
Peste încă un an, şocul va fi reprezentat de circuitul Austin din SUA, acolo unde diferenţa de nivel dintre primele trei viraje va...
Citeste in continuare
Oricine ar fi la putere, oricine ar fi în opoziţie, orice decizii idioate sau ultrainteligente vor lua cei care ne conduc sau se fac că ne conduc, oricâte impozite şi taxe am fi nevoiţi sau nu să plătim, oricât de lungi ar fi cozile, un lucru ne va rămâne în mod sigur constant: simţul umorului. Inteligent sau nu, umorul românesc va bate orice. Probabil prin asta ne vom salva, de altfel.
foto1 via Twitter
foto2 via Subiectiv
Citeste in continuare
Dacă aruncaţi o privire asupra celor mai importante recorduri din Formula 1, Michael Schumacher domină clasamentul în cele mai multe categorii. Totuşi, există un anumit record care nu aparţine septuplului campion mondial, ci chiar fostului său coechipier de la Ferrari, Rubens Barrichello.
Ştim cu toţii ca brazilianul a participat duminică în cel de-al 300-lea Mare Premiu al carierei, motiv pentru care am aruncat o scurtă privire asupra statisticilor sale.
Cel mai interesant aspect pe care l-am găsit a fost acela că Barrichello a participat în 36% din numărul total de 833 de curse din istoria Formulei 1. Chiar dacă pare incredibil, este cât se poate de adevărat, din două mari motive: în primul rând, brazilianul este în prezent la sezonul cu numărul 18 în...
Citeste in continuare



