S60 trece in istorie

De Mircea Meșter
Publicat Miercuri, 15.03.2006
Suedezii de la Volvo vor trebui sa hotarasca in scurt timp destinul modelului S60, care nu isi va mai gasi locul in gama. Cea mai probabila solutie este renuntarea la producerea acestuia.

Volvo va renunta in pana in 2010 la S60, unul dintre modelele foarte bine vandute ale gamei. Motivul este simplu. In conditiile in care noul S80 (prezentat la Geneva) a devenit mult mai sportiv iar noua generatie a lui S40 (care va fi lansata in maxim 4 ani) va creste in dimensiuni, locul lui S60 in gama va deveni brusc nesigur. Astfel, S80 masoara acum 4850 mm iar lungimea lui S40 va ajunge la circa 4500 mm. Evident, in diferenta de 35 de centimetri este imposibil sa fie introdus un model care sa convinga publicul ca face parte din alta clasa.

Principala problema consta insa in faptul ca vanzarile lui S60 ajung acum la nu mai putin de 60.000 de exemplare anual, o cifra deloc neinsemnata pentru un constructor ca Volvo, a carui tinta de vanzari pentru 2009 se ridica la 600.000 de unitati. Iar in aceste conditii nu exista nici o garantie a faptului ca clientii care s-au atasat de S60 vor trece brusc fie la S80 fie la S40. Volvo va trebui deci sa astepte momentul in care vanzarile lui S60 vor scadea de la sine pentru a-si permite sa il retraga de pe piata.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru