Ferrari a anunţat că va lansa noul monopost pentru sezonul 2017 în 24 februarie, cu numai 3 zile înainte de prima sesiune de teste din această iarnă, programată pe circuitul de la Barcelona.
Fanii ar putea avea surpriza să vadă o schimbare la nivelul culorilor, întrucât se anticipează că albul va fi îndepărtat, astfel că monopostul ar putea fi integral roşu. Adevăratele modificări vor fi însă cele de la nivelul unităţii de propulsie, întrucât publicaţia Motorsport susţine că inginerii Scuderiei pregătesc câteva noutăţi majore.
Astfel, motorul cu combustie internă va beneficia de un noul sistem de aprindere şi va utiliza într-un mod mai eficient sistemul MGU-H de recuperare a energiei. În acest fel, sistemul hibrid ar trebui să fie mai eficient. De asemenea, sursa citată afirmă că Ferrari va schimba inclusiv poziţionarea cutiei de viteze, întrucât actuala amplasare a generat probleme de tracţiune pe axul spate. În plus, ampatamentul monopostului va creşte cu aproximativ 200 de milimetri, de la cei 3.494 de milimetri pe care îi avea monopostul din sezonul precedent.Nu în ultimul rând, monopostul testat în prezent în tunelul de vânt are unele forme "neobişnuite", însă nu este clar dacă acestea vor fi păstrate pe versiunea finală care va fi prezentată în februarie.
Rivalii de la Mercedes vor dezvălui noul monopost cu o zi mai devreme, în 23 februarie.
Via Motorsport
ce ne intereseaza pe noi de dungile albe sau rosii..? poa' sa fie si galbene..
....vor introduce noutati....pai nu sunt in stare sa faca un pas mare in dezvlotarea motorului..? nu pot face un proiect nou, ceva revolutionar? ca doar sunt ferrari.. cyril abiteboul de la renault, a zis ca motorul va fi performant , f puternic..pai ferrari vine cu imbunatatiri??? atat? aerodinamica 0 barat, sasiu cu dallara, ingineri plecati si dati afara, ce mai urmeaza..sa faca ce a facut mclada in ultimii 2-3 ani..
"noul sistem de aprindere multijet"?? s-o tii asa tot anul!
Problemele Ferrari au fost generate de sasiu (incluzand suspensii) si de strategie, ambele cu mult sub RBR si MB.
pai si de ce testau in tunelul de vant al celor de la toyota..undeva prin germania..
daca il aveau inbunatatit, redbull nu i batea, mercedes nu era asa in fata..bine, mai e si motorul..
asa este, tocmai asta am zis, aerodinamica 0..
s a vazut mana aia "nenorocita" si de aur a lui newey in timp,..au inceput slab si au terminat pe 2..desi daca e sa punem abandonurile ferrari, cred ca ei trebuiau sa fie pe 2..nu rb
tunelul lor de vant e praf.. am spus ca au testat in casa celor de la toyota in germania... iar rusinica ferrari..dezamagitor..