Formatul calificărilor ar putea fi schimbat din sezonul 2020: sesiunea ar putea avea patru părți, cu numai opt piloți în lupta pentru pole position

de Daniel Popescu
Miercuri, 10.04.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Formula 1 analizează posibilitatea de a utiliza un format cu patru părți pentru calificări, prin care numai opt piloți ar urma să lupte pentru pole position.

Grupul de Strategie al Formulei 1 a avansat în această săptămână o propunere concretă cu privire la îmbunătățirea formatului pentru calificări începând din sezonul 2020.

Astfel, sesiunea de calificări ar urma să fie împărțită în patru părți, cu câte patru piloți eliminați la finalul primelor trei părți. În acest fel, în ultima parte a calificărilor ar rămâne doar opt piloți care să lupte pentru pole position.

Echipele analizează o astfel de schimbare pentru a genera mai multă incertitudine pentru piloții de top, care ar urma să aibă nevoie de trei rezultate bune pentru a accede în ultima parte.

Totuși, principalul impediment în implementarea noului regulament este că acesta ar necesita utilizarea unui set suplimentar de pneuri pentru fiecare pilot, iar Pirelli a refuzat această solicitare în absența unor plăți suplimentare.

În acest context, echipele analizează acum o alternativă: primii opt piloți de pe grila de start să înceapă cursa cu pneurile folosite în a patra parte a calificărilor, în loc de penultima sesiune, cum se întâmplă în prezent.

Teoretic, prin această strategie, piloții de top ar începe cursa cu cea mai moale compoziție de pneuri și ar putea permite piloților din afara top 8 să progreseze mai mult în cursă.

"La prima vedere ar fi prea puține pneuri.

Facem simulări, dar nu vrem să ajunge în situația ca în Q4 să nu concureze niciun pilot pentru că nu mai sunt pneuri", a declarat Christian Horner, șeful celor de la Red Bull Racing.

Via Autosport

Comentarii (5)

  • Costel
    is cu recomandarea pentru Horner sa vorbeasca numai in numele echipei unde activeaza ,nu ii mandatat de ferrari pentru aceasta declaratie pe un subiect atat de sensibil asa cum is pneurile , is convins ca ferrari ii capabil de un punct de vedere propriu pe acest subiect iar pentru cei care is cat de cat initiati in filozofia celor din maranello, acesta ii cat se poate de facil de intuit : performanta , competitivitate , excelenta in livrarea rezultatelor in orice conditii pentru fani in special si consumatori de f1 in general si nicidecum abordarea rbr care propovaduieste noncombatul pentru o eventuala sesiune a 4-a de calificari in situatia in care nu ii oferit un set suplimentar de cauciucuri
    2 8
  • Reguli din ce in ce mai idioate. Incredibil!
    7 2
  • Eu zic ca sa se treaca direct pe PlayStation si sa concureze acolo! Fie ca conduci calculatorul asta pe roti, fie ca-l conduci pe cel cu taste, e cam tot una! F1 nu mai este ce era odata! Prea multi plangaciosi sau prea multe "femei" conduc jucariile astea computerizate de azi, in comparatie cu adevarata F1 de odinioara!
    6 3
  • Nimic nu mai e cum a fost odata, sau aproape nimic. Lumea evolueaza, realitatile se schimba chiar daca asta imi place mie sau altora.
    Calificarile impartire in 4 sesiuni sunt doar o propunere, nimic mai mult in momentul de fata. Americanii iau in considerare orice oportunitate in care sa faca F1 atractiv si cat mai comercial pentru ca pentru ei inainte de toate este o afacere, iar afacerile nu se fac cu inima.
    3 2
  • @XYZ, eu unul sunt și nu sunt de partea ta, referitor la monoposturile computerizate de azi. Dacă la o expoziție sala ar fi împărțită în două, jumate aparținând unui pictor iar cealaltă parte unui fotograf profesionist cu aparatură de ultimă generație eu i-aș aprecia pe amândoi pentru imaginile frumoase prezentate. Pe pictor pentru mâna care a ținut acele pensule și a reușit niște picturi superbe iar pe fotograf care a știu să-și seteze aparatul și ținându-l în mână a știu când să apese pe buton și să reușească fotografi reușite. Așadar pot avea monoposturile 1001 de computere dar să trebuiască să fie setate de pilot. Astfel cel ce va termina campionatul cu cel mai mare număr de pcte., pentru mine se va numi campion mondial datorită eforturilor fizice din fiecare cursă și a ingeniozității sale ce l-am ajutat să-și seteze monopostul astfel încât să câștige curse sau podiumuri sau cât mai multe puncte.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru