Hamilton, pole position în Singapore! Pilotul Mercedes i-a învins pe Verstappen și Vettel

de Daniel Popescu
Sambata, 15.09.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton a obținut pole positionul în nocturna din Singapore și va fi acompaniat în prima linie a grilei de start de Max Verstappen, în timp ce Sebastian Vettel va începe cursa de pe locul 3.

După finalul sezonului european, Formula 1 a schimbat continentul și a ajuns în Singapore, etapă care se desfășoară pe timp de noapte.

Chiar dacă circuitul stradal nu se potrivește foarte bine monopostului Mercedes, Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în calificări după ce a fost cronometrat cu 1:36.015 și va lua startul din pole position. Principalul său rival a fost Max Verstappen, care a poziționat monopostul Red Bull pe doi la numai 3 zecimi în spate.

În schimb, Ferrari a fost nevoită să se mulțumească doar cu locul 3 obținut de Sebastian Vettel, mai lent cu 6 zecimi decât Hamilton, în timp ce Kimi Raikkonen va pleca al cincilea. Valtteri Bottas s-a intercalat între cei doi piloți ai Scuderiei, în timp ce Daniel Ricciardo a fost al șaselea pentru Red Bull în fața lui Sergio Perez (Force India), Romain Grosjean (Haas), Esteban Ocon (Force India) și Nico Hulkenberg (Renault).

Fernando Alonso (McLaren) va lua startul de pe poziția a 11-a din fața lui Carlos Sainz (Renault) și a celor doi piloți de la Sauber (Charles Leclerc și Marcus Ericsson), în timp ce Pierre Gasly (Toro Rosso) a terminat pe 13 după ce i-a devansat pe Kevin Magnussen (Haas) și Brendon Hartley (Toro Rosso).

Stoffel Vandoorne a stabilit doar al 18-lea timp pentru McLaren, în timp ce ultima linie a grilei de start a revenit celor de la Williams.

Cursa din Singapore va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00.

Singapore - Rezultate Calificări: 

Comentarii (31)

  • Cum era aia cu Ferrari au cea mai buna mașină?
    14 12
  • Maine startul cursei va fi unul interesant...Hamilton versus Verstappen, Verstapen versus Vettel si Vettel versus Bottas.,.
    9 3
  • Timpul lui Hamilton cu 8 secunde mai rapid decat primul pole position stabilit de Massa in Singapore.
    Sa speram ca avem o cursa animata maine.
    7 3
  • Speed trap-ul l-a dat pe Raikkonen pe primul loc cu 3km mai mult ca Vettel si Hamilton pe 3.
    9 1
  • ferrari e pe locul 2 si anul acesta atit la piloti cit si la construcori va garantez 100%
    11 4
  • SIMPLE MINDS
    Daca pe un traseu *innodat* ca Singapore Hamilton a *reusit* sa ascunda cei 105 mm suplimentari ai ampatamentului,comparativ cu Ferrari,inseamna ca-i,fara cea mai mica urma de indoiala ,Houdini al pilotajului !
    36 8
  • Cursa este maine, se pot intampla foarte multe. Hamilton poate sa plece cu 7 puncte in plus, 7 in minus sau 5 in plus, Vettel poate sa plece cu 5 in minus, sau 37 in minus. Hamilton in schimb nu-si permite sa se lupte cu Verstappen si nici cu Vettel maine la start. De ce? Pentru ca are cel mai mult de pierdut dintr-un incident...

    Alonso pe 11, iar ambele masini Toro Rosso departe rau... Williams cred ca fac figuratie.
    4 4
  • Q3-ul a fost bestial, a trebuit sa-l revad. Ferrari cu o masina... aproape neschimbata de la inceputul sezonului, inca tine pasul cu masina Mercedes. Dar cel mai interesant aspect a fost discutia dintre Davidson si ceilalti comentatori despre faptul ca echipa Mercedes are cu vreo 150 de oameni mai mult ca echipa Ferrari!!!!!!!!!!!!!!!!!! Pai daca baga buget maxim, ii baga in moarte clinica pe cei de la Mercedes. Cei de la Ferrari avand doar 50-60 de angajati mai mult ca cei de la Red Bull!!!!!
    7 10
  • F1 Renown Commentator
    @lol: Si Horner a discutat despre acest aspect cursa trecuta la Monza, ceva in genul ca Ferrari nu au o o echipa care sa se ocupe de strategia de cursa, comparativ cu Mercedes care au vor 50 de oameni pentru asa ceva, Ferrari au... maxim 3?

    Mie mi-a atras atentia discutia dintre rolul lui Hamilton la Mercedes si rolul lui Vettel la Ferrari. In timp ce primul trebuie sa se concentreze doar pe pilotarea monopostului si echipa se ocupa de restul, Vettel trebuie sa fie atent si alte detalii la care cei de la Ferrari sunt slab pregatiti (strategia din calificari si strategia de cursa). Mi se pare ca si Horner a discutat despre exact aceast aspect... la Monza?

    Si faptul ca Raikkonen nu se adapteaza la schimbarile de strategie din timpul cursei, " I know what I'm doing" a ramas celebru :P
    5 6
  • Am revazut turul de pole de 9 ori. Nu imi explic de unde a scos asa ceva. Nu inteleg cum sta atat de bine pe virajele lente din S3. Chiar mai bine si decat Red Bull. Dar si in S2 cu acele viraje medii masina pare imperiala. Si acolo foarte aproape de Verstappen foarte aproape. Pacat doar de motor. Nu se pot apropia de Vettel si Raikkonen.
    12 1
  • Masina e buna, pilotul a fost imperial. Daca era doar prima, Bottas era langa Hamilton, nu la 0.687
    10 4
  • Kobayashi
    Cred ca Hamilton a demonstrat in ultima vreme ca e un pilot mare. Unul dintre cei mai buni din toate timpurile, alaturi de Senna si Schumacher. Cred ca o sa ii depaseasca recordul de titluri a lui Schumacher. E un adevarat PILOT! Bravo lui.
    Nu stiu daca Vettel facea mai mult decat Hamilton daca ar fi trecut la Mercedes in 2013. In schimb, daca Hamilton era la Ferrari, cred ca putea castiga lejer macar un campionat.
    18 7
  • Serban
    F1 2018 : end of story !
    10 3
  • @Kobayashi -- Hamilton e un pilot mare insa nu cred c-o sa depaseasca recordul lui Schumacher.. este un pilot mare si care face totul pentu acest sport.El e singurul dintre piloti care se adreseaza publicului spectator prezent pe circuit si ramane cel mai bun ambasador al acestui sport
    14 2
  • Ce a facut Hamilton cu monopostul ala a fost inuman.Glorios tur.
    18 5
  • Ferrari au cea mai buna masina dar n-au cel mai bun pilot. Fetel e varza.
    12 5
  • Ferrari au cea mai buna mașină și atunci când ies in fata si cand sunt in spate.... Așa debitează toti habarniștii, fani mercedes!
    7 10
  • De unde stiti voi care e cea mai buna masina? Poate doar cei de la Mercedes si Ferrari stiu cel mai bine. Cel mai probabil sunt foarte aproape la performante iar diferentele constau in setup-ul masinii, strategia si cel mai important, pilotii.
    Dar pana la urma conteaza care e cel mai bun pachet, cel ce va castiga campionatul.
    1 0
  • Pentru ca eu ca fan Mercedes nu sunt asa educat precum Vasile, citesc si opiniile altora decat celor needucati ca mine, spre pilda, cele ale italienilor:
    https://www.gazzetta.it/Formula-1/15-09-2018/f1-singapore-pole-hamilton-vettel-seconda-fila-3-2901015156907.shtml

    Nu are rost sa pun link-uri cu publicatii in engleza pentru ca lumea zice ca-s partinitoare.
    5 2
  • Un super start si o super strategie de gume poate sa ii dea sperante lui Vettel, eventual ceva SC.
    0 2
  • I-a spart!
    Nici nu stiu de ce mai discutati de Vettel. Ii da Hamilton din toate partile. Vettel e bun doar cand pleaca primul si scapa singur, dar din pacate nu e cel mai rapid pe un singur tur de circuit. Vettel mi se pare asa un Massa cu putin, dar foarte putin mai mult potential. Doar ca Massa era foarte bun pe un singur tur de circuit. Evident, si mult mai norocos
    Maine la start, sper ca Hamilton sa il lase pe Verstappen sa se duca, daca nu pleaca bine, si sa castige din strategie. Nu are sens sa te bati cu prostanacul ala de 20 ani, care nu stie pe ce lume traieste si da cu masina in stanga si in dreapta ca un copil cu retard.
    Maine pariez insa pe Alonso ca intra in top 8 cu rabla lui.
    16 2
  • https://www.youtube.com/watch?v=uV2xhnexZZI
    0 0
  • Terminati ma! Max nu are nicio sansa la start vs Hamilton, Lewis nu e Vettel care sa se precipite, daca va exista o foarte mica sansa sa aiba un start prost, Lewis nu va risca sau daca o va face, stie el cum sa adopte traiectoriile la intimidare. Dar el e un pilot mai celebral.
    Si oricum, Max nu va facea jocul Ferrari, astfel incat sa ii strice startul lui Lewis, ba dimpotriva, cum va prinde un Ferrari pe undeva, nu ii va da nicio sansa.
    Oricum monopostul Mercedes este magistral, cu sa fara eventuale nereguli(dar ar fi).
    3 3
  • Alex...e magistral și timpul lui Botas nu?
    3 0
  • Max are boala pe Ferrari, de Hamilton ii e frica. Cel putin primii doi isi vo pastra pozitiile din grila si, cel mai probabil, Bottas va veni pe 3 la finalul cursei. Hamilton ar putea castiga cu 20 sec avans, dar e posibil sa fie vreun safety-car. Vettel nu cred ca termina cursa si cam asta a fost sezonul 2018!
    3 2
  • Claudiu
    S-a terminat si acest sezon. Felicitari celor de la Mercedes pentru cele 2 tilturi. Nu stiu ce au facut in pauza de vara dar au remediat toate hibele monopostului si acum nu mai au nici un fel de probleme cu gestiunea pneurilor. De regula dupa o jumatate de tur pierdeau controlul pe puntea spate aici, iar la Monza a stat Hamilton aproape toate cursa la 1 sec in spatele lui Raikkonen fara sa supraincalzeasca pneurile. Prea multe greseli din partea lui Vettel si Ferrari anul acesta, pur si simplu nu au valorificat maximul de puncte cand adversarii aveau probleme.
    4 0
  • Cum o fi Hamilton și ce o face cert e că așa "drag" îmi e de rânjeala și țopăiala lui când câștigă iar când pierde de lacrimile și botul lui ca de furnicar... Un om "demn de apreciat! :)))
    5 10
  • Ham si Max stiu ca Vettel va forta startul insa intrebarea e daca va fi prin stanga sau prin dreapta lui Ham.
    0 1
  • @91Schumi06

    De ce zici ca ii e frica de Hamilton? Si cu Mercedes si chiar cu Lewis a avut clinciuri. Eu preferam sa fie Vettel pe doi. Asa cu Max e groasa treaba. El nu are nimic de pierdut. Merge la victorie. Eu sper ca Lewis sa fie suficient de cerebral sa il lase sa intre primul in T1 daca sunt roata la roata. The long game e cu Vettel.
    3 0
  • @FanF1, toti se maimutaresc cand castiga, cum de altfel toti sunt bosumflati cand pierd. Ce, Vettel jubila ieri, sau dupa calificarile de la Monza?
    @Mircea, exceptand duelul de la Sakhir, cand au mai avut ei clinciuri?
    1 1
  • Vettel depășește pe pista, pierde la boxe... Se vede clar ce echipa este Ferrari, slabi la toate capitolele! Dar bineînțeles tot Vettel este de vina.
    5 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru