McLaren, încrezătoare că poate câştiga curse în 2014

de Daniel Popescu
Miercuri, 23.04.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
McLaren este încrezătoare că poate obţine victorii în sezonul 2014 pe baza unui program agresiv de dezvoltare şi este pe punctul de a anunţa noul sponsor principal.

Esential 5 este locul ocupat de McLaren in clasamentul constructorilor
2 este numarul curselor consecutive in care McLaren nu a obtinut niciun punct
McLaren şi-a exprimat la începutul acestei săptămâni convingerea că poate înregistra progrese constante în pluton după un debut de sezon mai puţin satisfăcător.

Şeful Eric Boullier explică acest reviriment aşteptat printr-un program agresiv de dezvoltare a monopostului care va permite echipei să ajungă în ipostaza de a câştiga din nou curse, chiar dacă echipa nu a obţinut niciun punct în ultimele două curse.

"Trebuie să credem că vom câştiga o cursă. Cred că vom fi capabili să forţăm pentru a aduce un pachet de dezvoltare puternic şi agresiv pentru acest sezon. Cred că ne punem în poziţia de a lupta pentru victorii, poate nu în prima parte a anului, dar poate mai târziu. 2014 ar trebui să fie un an de referinţă pentru noi, ar trebui văzut ca un an de reconstrucţie a unei echipe câştigătoare", a declarat el.

McLaren concurează în acest debut de sezon fără un sponsor principal, însă Boullier a dezvăluit că negocierile purtate de CEO-ul Ron Dennis sunt aproape de finalizare.

"Planul discutat de Dennis are loc.

Până când semnăm pachetul, până când semnam contractul final, nu vom anunţa nimic. Vom continua strategia de acum până când vom fi în măsură să facem un anunţ", a adăugat el.

Via Formula1

Comentarii (12)

  • FERRARI
    NOUL NAS FERRARI la urmatoarea cursa:https://www.youtube.com/watch?v=ja_oTLySR0Y&feature=youtu.be
    5 0
  • ... Boulier nu a adus prea mult noroc la McLaren ... :)

    eu nu cred ca vor face mare branza in 2014 (dp parerea mea nu o sa castige nici o cursa ... si nici in 2015 ... ) dau semne de companie afectata de haos si nu de "imperiu"
    10 4
  • ildottore
    the empire strikes back :((
    6 2
  • RIP Mircea!
    11 3
  • @FERRARI

    nu cred ca e conform regulamentului FIA ...
    portaluri de referinta (Sky F1, PlanetF1, BBC F1) nu mentioneaza nimic
    3 1
  • Test Driver 01
    Voi va dati seama ca "maestrul clovn" McLaren Bla Bla Mircea, este fan McLaren doar cand McLaren ies in fata celor de la Ferrari in rest nu posteaza nimic pentru ca nu-l intereseaza Formula 1 in general. Singurul lucru la care se pricepe este sa jigneasca Ferrari, fanii, alte echipe si pe Hamilton. In rest n-a postat nimic interesant niciodata, cunostintele lui cu si despre Formula 1 sunt absolut fascinante dar lipsesc cu desavarsire.

    Cat despre McLaren nu au ce sa faca. Masina McLaren a inceput bine testele si dupa aia datorita planului de dezvoltate au stricat totul. Plus pentru ca au primit motorul tarziu evident... au fost in bezna si probabil nepregatiti. Este un an de tranzitie, care va fi urmat de inca un an de tranzitie adica 2015. In 2016 vor avea echipa sudata si cu exp si atunci cred ca se vor bate serios la ambele titluri, dar nu cred ca Button o sa mai fie la ei. In rest sa fie sanatosi, au castigat un singur titlul in ultimii 15 ani, putin dar atata au putut. La fel ca cei de la Ferrari, nu au fost atenti la schimbarile din sport, nu au reactionat deloc si s-au multumit sa dea declaratii fanteziste, probabil redactate de "maestrul clovn" McLaren Bla Bla Mircea. Trebuie sa ai un manager tampit sa crezi ca planurile agresive de dezvoltare dau randament atata timp cand de la cursa la cursa mergi din ce in ce mai prost. In prima cursa din 2014 au punctat doar din noroc si doar pentru ce cei de la Ferrari experimentau pe ambii piloti setarile pentru motor...
    13 5
  • pablo256r
    Soxy
    Uite si aici (si asta e oficial) nasucul de la calutul cabrat:
    http://www.formula1.com/news/technical/2014/0/1153.html
    0 0
  • @Test Driver 01

    Te-ai trezit si tu testerule. Vai si amar de capul tau. Dute la culcare si lasane. Mars de aici.
    1 3
  • Si apropo to @all

    I will never surrender.

    The empire is still building..... Sponsor chinez Huavey+Bob Bell.

    We believe in Mclaren.

    Nu am zis nimic pentru ca rezultatele echipei sunt slabe. Dar nu vom capitula. Nu ne vom preda. In momentul in care castiga Mclaren voi reveni cu o ferocitate si mai radicala. Pregativa de asalt.
    Pana atunci urmaresc procesul de reconstructie al echipei (pe Linkedin cu ce oameni vin si pleaca de la Mclaren in ultimii ani), ce sponsori vin, informatii despre Honda, despre noua benzina ExxonMobil.

    We believe in Ron... he is the emperor of Europe... he is our master...
    2 3
  • *Huawei
    1 3
  • *pe linkedin cu ce oameni vin si pleaca de la Mclaren in ultimele luni
    0 3
  • altair19
    @Mircea, învață să scrii corect gramatical mai bine, apoi încearcă sa inițiezi o conversație, chiar și virtuală ;)
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru