Renault revine în Formula cu un monopost negru-galben pilotat de Kevin Magnussen și Jolyon Palmer

de Mircea Meşter
Miercuri, 03.02.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault a prezentat astăzi oficial echipa de Formula 1 cu care va lua startul în ediția 2016 a Formulei 1. În același timp, constructorul francez își diversifică activitățile din zona sportivă, brandul Renault Sport urmând să fie din ce în ce mai prezent pe toate palierele pe care activează marca din Hexagon.

Esential 2 titluri de campioni mondiali la constructori în Formula 1 deține Renault: 2005 și 2006.
Zi importantă astăzi pentru Campionatul Mondial de Formula 1. Renault și-a făcut oficial reintrarea în Marele Circ din postura de echipă de uzină, prezentând în același timp atât monopostul pentru sezonul 2016, cât și componența echipei tehnice și de piloți.

Mașina cu care Renault se va alinia la startul ediției 2016 a Formulei 1 va avea o culoare predominant neagră cu accente galbene. Echipa poartă numele oficial Renault Sport Formula 1 Team, iar monopostul este botezat Renault RS 16. La conducerea echipei care va încerca să reediteze sezoanele de succes 2005 și 2006, în care Fernando Alonso câștiga titlul sub culorile Renault, va sta Bob Bell, din funcția de Director Tehnic, acesta fiind ajutat de Nick Chester (Director Tehnic Șasiu) și Remi Taffin (Director Tehnic Motor).

Cei doi piloți care vor alerga pe monopostul Renault sunt danezul Kevin Magnussen (23 de ani) și britanicul Jolyon Palmer (25 de ani), în timp ce pilotul de rezervă al echipei este francezul Esteban Ocon (19 ani). 

Cu ocazia anunțului care vizează noua echipă de Formula 1, Renault a anunțat și o reorganizare a activităților sale din motorsport și din zona autoturismelor sport.

Astfel, zona Renault Sport va fi împărțită de două entități distincte: Renault Sport Racing (dedicată participării Renault în competițiile motorsport) și Renault Sport Cars (dedicată versiunilor sportive ale mașinilor din gama de stradă Renault).

Comentarii (20)

  • Daca sunt inspirati si au o masina cu adevarat buna castiga campionatul indiferent de pilot! Chiar si cu Ocon.Bafta!
    13 22
  • MuresMures
    https://www.youtube.com/watch?v=-j0VjIxLmHI&feature=youtu.be
    0 0
  • Faptul ca a fost concediat de ziua lui de la Mclaren a fost un cadou :))
    La pariu ca va face ture in jurul lui El Magnifico anul asta.
    20 8
  • GTS FZR 2000
    Nu stiu daca va intereseaza asa ceva: https://www.youtube.com/watch?v=Nhakb-XD4SY, dar bafta la vizionare!
    3 1
  • Iliescu
    Unde se vede F1 in Romania?
    1 2
  • GTS FZR 2000
    @Iliescu: In acest moment F1 nu se vede nicaieri in Romania. Pentru moment nu s-a anuntat cine a cumparat drepturile pentru 2016.
    6 1
  • ia sa vedeti cum Magnusen o sa fie peste McLaren si n-o sa mai vrea sa plece de la Renault. Ghinion cu Honda ca Ron i-ar fi dat de anu' asta volanul lui Alonso, basca faptul ca economisea bani
    8 8
  • Foarte interesanta alegere a liniei de piloti. Toti trei sunt sau deloc sau putin experimentati, in conditiile in care au cumparat o echipa noua, mai mult ca sigur restrucurata ca si personal si ca ideologie. Si mai adaugam motorul Renault care in ultimii ani .... nu s-a dovedit a fi cel mai bun.
    Oare ne pot oferi o surpriza placuta?
    7 2
  • Hakkinen
    Nu vor face mare lucru in 2016, semnalul lipsei de incredere in motorul Renault l-au dat cei de la Red Bull care doar fortati si in ultima instanta au apelat la Renault. Motorul Honda, spunea si Newey care il voia pe monopostul proiectat de el, va fi la alt nivel. In linia de piloti cu siguranta vor fi modificari in anii care urmeaza.
    7 4
  • Nu stiu cat de relevant este dar masina arata foarte bine, chiar daca nu sunt un fan Renault. Imi place de Magnusen mult mai mult decat Maldonado. Ramane de vazut ce poate sa faca echipa
    6 1
  • Arata senazatie monopostu si foarte frumos negru cu galben.
    7 2
  • Parca este TRX !
    7 1
  • mobius
    Deocamdata Renault are un an de teste, pentru monopost si piloti si nu cred ca anul acesta va emite pretentii. De la anul insa situatia se va schimba cu mult, in bine cu siguranta si e foarte posibil ca Magnusen sa revina la volanul McLaren, daca tot il doreste Ron Denis. Ma bucur pentru Renault si am mare incredere ca vor face chiar din acest sezon o figura frumoasa. Imi place mult cum arata monopostul.
    3 1
  • Parerea me e ca Magnussen este supraevaluat,ramane ca timpul sa demonstreze daca am dreptate sau nu.
    2 1
  • GTS FZR 2000
    @Mobius: De ce sa revina Magnussen la McLaren, unde nu este dorit de Dennis. Daca era dorit... nu il dadea afara in primul rand. Plus ai spus ca pentru Renault vine un an de teste... cum sa faca o figura frumoasa?
    4 1
  • mobius
    Cineva spunea mai sus ca daca nu era Honda anul acesta, Ron Denis in loc sa-l dea afara i-ar fi dat volanul lui Alonso (se stie ca RD nu-l are la suflet pe Alonso). Pe de alta parte, eu cred ca Renault l-ar aduce pe Alonso la echipa (a facut un parteneriat bun cu el in 2005, 2006 si apoi in 2008, 2009, este adevarat, a fost la echipa si Briatore). Daca am spus "figura frumoasa", nu am vrut sa spun ca vor castiga titlul, nici ca vor fi pe podium mereu, ci ca avand in vedere de unde pleaca, (aproape de la zero), vor putea fi frecvent, cred eu, in Q3 de exemplu cu o masina.
    1 0
  • bobius
    i-ar fi dat volanul lui Alonso nu pentru ca nu-l are la inima pe Alonso, pur si simplu Alonso e scump si e mai slab decat Button sau Magnussen. Poate nu stia asta cand l-a readus, dar dupa campionatul 2015 e clar
    3 3
  • GTS FZR 2000
    @Mobius: Cineva spune mai sus diferite prostii, asa cum spun multi oricum. Alonso vroia sa plece de la Ferrari de prin 2012, dupa ultimele variante, spuse chiar de el, asa ca tot la McLaren se ducea, mai ales dupa transferul lui Hamilton la Mercedes. Hamilton nu-l vrea nici pe Alonso la Mercedes si nici pe Vettel, ca dovada ca Rosberg este inca acolo. Stiu fiecare spune ca nu-l deranjeaza dar in realitate este altfel, la fel ca in orice altceva. Honda a impus pastrarea lui Button si venirea lui Alonso si trebuie sa nu uitam ca Honda si McLaren lucrau la acest proiect din 2013, nu din 2015.

    Cat despre Renault si Alonso... la un moment dat vine timpul ca anumite variante sa nu mai fie decat cuvinte, iar Alonso nu mai are ce cauta la Renault. Personal ma gandesc ca n-ar fi rau sa stea la McLaren si sa puna umarul acolo, sa vedem cum sta treaba. Dupa esecul Ferrari, si un succes cat de mic la McLaren o sa fie o experienta buna pentru Le Mans, pentru spre Le Mans se indreapta Alonso si nu spre un al treilea titlul in F1. Din pacate, pentru Alonso, Button, si Raikkonen, trenul titlului a plecat de mult. Dupa 2016 sper ca toti trei sa fie plecati, sunt altii care vin din urma.
    5 7
  • E bine pentru Magnussen c-a gasit un loc la Renault..Din ce am citit, kevin a beneficiat si de ajutorul unui sponsor danez..
    1 0
  • Hamilton niciodata nu a impus coechipierul, el mereu a spus ca face echipa cu oricine. Alonso se fereste ba de unu' ba de altu
    3 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru