Feedback

Hamilton şi Alonso, penalizaţi cu 20 de secunde în clasamentul cursei

De Daniel Popescu
Publicat Duminica, 10.04.2011
Lewis Hamilton şi Fernando Alonso au fost penalizaţi cu câte 20 de secunde în clasamentul cursei de la Sepang din cauza duelului de pe circuit dintre cei doi.

Duelul spectaculos dintre Lewis Hamilton şi Fernando Alonso din finalul Marelui Premiu al Malaeziei nu a fost pe placul comisarilor de cursă de la Sepang, care au considerat că ambii piloţi au încălcat regulamentul sportiv.

Astfel, Hamilton a primit o penalizare de 20 de secunde în clasamentul cursei pentru că şi-a schimbat de cel puţin două ori traiectoria în momentul în care s-a apărut de atacurile lui Alonso. Acesta din urmă a primit însă aceeaşi pedeapsă pentru că l-a acroşat pe Hamilton şi şi-a deteriorat aripa fată, incident în urma căruia a intrat la boxe.

În urma celor două penalizări, Alonso a rămas pe locul şase în clasamentul cursei, însă Hamilton a fost retrogradat o poziţie, până pe locul opt, ceea ce l-a promovat pe Kamui Kobayashi (Sauber) pe locul şapte.

Via | FIA

Comentarii (50)

  • Adevaru ca HAmilton ala daca a vazut ca este mult mai lent, de ce nu l-a lasat. Alonso a aratat ca Ferrari isi revin pas cu pas. Alonso a avut un ghinion la boxe asa a pierdut locul in cursa in favoarea lui Button pe care il depasise si greseala lui pana la urma cu HAmilton. avea slava domnului la dispozitie destule tururi pana la final sa treaca pe 3 si de ce nu sa il ajunga pe Button. Oricum sa vedem in China.
    15 31
  • sper sa mai vad astfel de dueluri .
    26 1
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • Cu tot respectul...
    ...ceea ce se intampla cu F1champ este o mare dezamagire,ca sa fiu delicat.
    Fac parte din randul celor care au avut insipartia sa intre inainte de cursa pe cont si am apucat sa selectez piloti in grupa a 3-a, asa ca va dati seama ca am ramas stupefiat cand am citit ca toata lumea va avea zero puncte!!!!
    Oricum am terminat departe,asa ca nu ma afecteaza,nu fac parte din CEI 5 PRIVILEGIATI in fiecare etapa,dar ideea in sine ma seaca:a gresit pc-ul vostru(cica!) si eu sunt penalizat!!!!!Ce vina am eu ca am ales acei piloti,de ce mi se iau punctele??!!!Mai degraba dadeati puncte tuturor,nu sa luati.
    In situatia asta sunt doua categorii de nedreptatiti:cei care au facut totusi selectia inaintea cursei si cei care selectasera pilotii respectivi dar voi i-ati inlaturat!!!
    Mi se pare o mare prostie si regula asta noua:ai terminat odata in primii 5,poti sa stai calm pana in finala.
    Halal concurs,facut numai pentru a va creste voua traficul pe site!!!O MARE DEZAMAGIRE!
    31 0
  • salut
    eu cred ca s-au pripit comisarii!!Asa trebuiau sa-l sanctioneze si pe Vettel,care a facut acelasi lucru la start!Sa nu uitam ca era la o viteza de 150 de km/h,asa ca daca se misti cu jumatate de metru mai in stanga sau dreapta pare o mare infractiune!Hai sa fim seriosi!Ce a facut anul trecut Hamilton in Malaezia,aia era o penalizaremasta nici de cum!
    Pacat de spectacol!
    19 9
  • csaba_solo
    alonso vs hamilton
    alonso a dovedit ca are stofa de campion mondial , pe cand hamilton nici vb . Alonso stie sa mearga bine si cu o masina nu asa bine pusa la punct , pe cand Hamilton , daca nu are o masina perfecta nu mai stie sa faca nimic in cursa
    19 35
  • acum daca tot....
    sa facut incurcatura cu serverul ori modificati tot ori nu mai modificati. Adica puteti modifica rezultatele ca au fost probleme cu serverul si unii nu au fost vigilenti, dar nu puteti modifica puctajul dupa descalificari si penalizari.Potrivit regulamentului puctul 7.2 nu se vor mai face schimbari daca se descalifica sau se penalizeaza. Atunci de ce sa se dea 0 puncte pentru cei care au selectat la timp pilotul din grupa 3 pentru calificari? Acolo nu se mai ia in calcul rezultatele de pe live timing? sau puctul asta e facut degeaba ? (7.3 Rezultatele afisate pe sectiunea de Formula 1 a site-ului Automarket.ro sunt considerate definitive si irevocabile) Aveti grija ca deveniti penibili cu astfel de decizii aberante.
    17 0
  • ctlnmihai
    Hamilton şi Alonso, penalizaţi cu 20 de secunde în clasamentul cursei
    Probabil comisarii de cursă au vrut și ei să iasă în evidență în cursa aceasta și au hotărât să-i penalizeze pe amândoi.. Oricum e important ca Mclaren să continue dezvoltarea monopostului și să- i depășească pe cei de la Red Bull...
    22 12
  • hakkinen
    Comisari de 20...de bani
    Daca pentru atata lucru deja se aplica sanctiuni, atunci Senna sau Mansell trebuiau descalificati in fiecare cursa.Din nou o masura contra Hamilton.
    18 12
  • Schumy fan 4 ever
    mi se pare o mizerie. Hamilton s-a aparat foarte frumos. Alonso a atacat in limitele sportivitatii si chiar daca nu pot spune ca il am la suflet nu cred ca a intentionat sa il loveasca pe Hamilton. Dar decizia comisarilor ce face? taie elanul duelurilor spectaculoase pe viitor. super!!!
    37 9
  • corecta decizie!Asa sa se procedeze si la fotbal impotriva portarilor care apara loviturile de pedeapsa si in box cu cei care pareaza upercuturile...
    8 25
  • mobius
    lipsa de profesionalism?
    Am putea sa intelegem de aici ca daca Alonso ar fi avut inspiratia sa numere devierile de la traiectorie ale lui Hamilton, ar fi putut sta in continuare in spatele acestuia fara sa incerce a-l mai depasi asteptand la final sanctionarea lui. Mi se pare din ce in ce mai anormal ce se intampla in F1, ceea ce s-a intamplat intre Hamilton si Alonso a fost un incident cat se poate de normal, din care au pierdut oricum amandoi. De ce oare dupa aceeasi logica nu au fost snctionati toti cei care s-au acrosat in aceasta cursa (considerand ca Alonso a gresit din punct de vedere regulamentar). Sa spunem ca poate Hamilton a gresit (eu personal nu am vazut gresala) dar Alonso a fost sanctionat pentru o gresala personala pe care oricum a platit-o cu pierderea a trei locuri si a multor puncte, iar sanctiunea primita nu-l mai afecteaza.
    28 4
  • Comisari judeca dupa cum ii taie capul!
    Ii cea mai proasta decizie!Din cite stiu eu o singura data se poate schimba directia de mers pe acea linie dreapta!Astfel daca Hamilton are 20 de sec penalizare atunci si Alonso ar mai trebui sa primeasca inca 20 de secunde!Pai suntem golani sau nu suntem?Ori regulamentul se aplica doar pentru anumiti piloti si pentru alti nu!Parerea mea ca in afara de greseala lui Alonso care chiar trebuie sa fie penalizat in timpul cursei nu acum restul a fost doar spectacol!Sunt curios ce decizie ar lua daca acea aripa mobila din spate ramine deschisa pe toata durata cursei?
    14 10
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde
  • Penalizarea lui Hamilton
    "şi-a schimbat de cel puţin două ori traiectoria în momentul în care s-a apărut de atacurile lui Aslono" - ce inseamna asta?!? Este incredibil sa nu ai voie sa te aperi... este atat de stupida aceasta explicatie.
    16 6
  • penalizarea lui Alonso...
    ... pare rupta din codul rutier
    18 3
  • lev
    ai dreptate...si anul trecut au fost probleme en am pierdut peste 300 de puncte...din cauza punctajului... asa este in ROMANIA nimica nu mai merge bine...cine stie ce surprize neplacute o sa mai avem pana la final...si eu spun ca nu este corect regula noua :(
    7 0
  • Regulament pentru schimbarea traiectoriei in 2011
    S-a schimbat regulamentul de anul acesta si nu poti sa faci decat o singura schimbarea a traiectoriei in timp ce te aperi de un atac venit din spate. Eu asa imi aduc aminte ... :)
    16 0
  • Regula
    Este de ani, daca cel pe care il ai in trena iese din spatele tau in stanga sau in dreapta pentru a te depasi, nu ai voie sa te bagi in fata lui decat o singura data (e destul de normala, fara ea puteai sa mergi in zig-zac si nu mei era macar o depasire), pana in virajul urmator. Cu subliniere cu "iese din spatele tau", ca vad ca unii destepti mai comenteaza si acum faza de anul trecut intre Hamilton si Petrov, cand Petrov nu se angaja in depasire pentru ca inca nu putea, ci se tinea de fundul lui Hamilton iar acesta incerca sa il lase in "aer" (se stie foarte bine care este avantajul cand iti taie alta masina aerul)
    1 0
  • razvan
    nu stiu ce aveti cu comisarii de cursa.
    cine a fost seful lor ? whitmarsh,sefu' lui hamilton...hahahaha
    2 2
  • Alonso vs Hamilton
    decizia asta e cea mai mare tampenie. ei cica incurajeaza spectacolul prin prostia aia de aripa mobila si prin KERS dar il omoara prin astfel de decizii.oameni buni atunci de ce ati mai bagat draciile astea? cat despre duelul dintre hamilton si alonso toata stima pentru amandoi. asa se face spectacol: unul se apara si altul ataca. asta inseamna formula 1. ca daca nu ar fi depasiri ne-am uita doar la niste masini care fac parada modei pe circuit.
    17 1
  • NeoGalaxy
    Fanii si aberatiile lor
    De curiozitate... stiti in ce tur s-a intamplat acea infractiune? Sau macar cate ture mai erau pana la finalul cursei? Stiti ca exista un regulament? Daca nu stiti nimic din toate astea aberati mai departe. Infractiunea lui Hamilton a fost pe la linia dreapta start-sosire la inceputul turului 45, cand mai erau doar 11 ture, asa ca nu puteau sa-l penalizele pe Hamiton in timpul cursei pentru ca asa spune regulamentul. L-au penalizat pentru ca pe linia drepta a schimba de 2 ori directia de mers, altfel era depasit de mult de catre Alonso. Iar pe Alonso l-au penalizat pentru ca... si-a distrus aripa fata in pneul dreapta spate a lui Hamilton :) Suna comic stiu :)

    Regulamentul a fost la fel si anul trecut doar ca anul trecut Hamilton a scapa doar cu o mustrare dupa ce exact i-a facut exact acelasi lucru lui Petrov. Pilotul din spate poate depasi si prin stranga si prin dreapta, pilotul din fata in schimb nu are voie sa schimbe directia decat o singura data. Evident, s-a vazut la depasirile Massa vs Webber si Webber vs Massa, ca ei s-au aparat si depasit fair play pe cand Hamiton, doar ca nu a franat brusc ca sa nu fie depasit de catre Alonso.
    18 22
  • ctlnmihai
    NeoGalaxy
    Dap noi aberăm și-n același timp mâncăm semințe .. tu spui realitatea și-n același timp consumi cereale.. avantaj u
    16 10
  • @pt JAn si toti fanii alonso care il pupa in talpa
    Normal ca trebuia sa se dea hamilton la o parte, cred ca pe linia dreapta trebuie sa se dea intr'o parte si sa franeze violent. Unii dintre voi sunt dereglati rau cu capu. Bine i'a facut Petrov=))), si da, asa se conduce de fiecare data:"ca si cum ai lupta pt titlu". Se pare ca nu o sa mai vedem prea curand manifestarile schizofrenice ale lui alonso la victorie
    12 19
  • Damaris1995: Sa dau bara jos sau nu? Raspunde
  • ctlnmihai
    kaiei
    Oricum se confirmă revirimentul ferrari și pe circuit și pe site..dacă neo a început să comenteze este clar că Ferrari sunt pe drumul cel bun...
    13 3
  • Sunt mai buni decat par
    Ferrari si Renault sunt surprizele placute al cursei. Jocul continua la nivelu' doi...
    9 2
  • Aberatie
    Neo s-a intimplat in turul 45 daca tin bine minte iar Hamilton dupa parerea mea si-a pastrat traiectoria!Cautati pe net si vedeti din nou !Eu unul asa am impresia!Neputinta lui Alonso si-a spus cuvintul nici macar nu a incercat sa depasasca acesta rulind la aspiratie in spatele lui Hamilton!Tentativa de depasire are loc in primul viraj dupa terminarea liniei drepte!Uita-va ca amindoi au mers doar kers alonso avind blocata aripa din spate pe inchis!Mi se pare o penalizare necinstita data lui Hamilton cu atit mai mult cu cit nu a fost judecat incidentul in timpul cursei!
    9 10
  • ctlnmihai
    Robert83pit
    Până la urma urmei nu mai e vorba de penalizare sau nu ..e vorba că fiecare și-a exprimat părerile referitoare la incident fără să facă vreo aluzie la priceperea sau nepriceperea respectivului în materie de F 1 care a emis părerea..
    8 4
  • SE STIE CA NU AI VOIE SA TE DAI DREAPTA STANGA DE CATE ORI VREI TU. ORICUM AICI NU MI S-A PARUT EXAGERAT HAMILTON.
    11 8
  • alonso
    ......din cauza emotiilor puternice ( si a entuziasmului ) ca-l va depasi pe hamilton ,alonso a uitat cum se mai face o depasire .....
    14 12
  • Ctlnmihai
    Pai nici unul nu a avut de cistigat din asta!In plus sa nu omorim spectacolul care lipseste cu desavirsire de vreo 2-3 sezoane in Formula1!Si de aia postam aici sa discutam despre F1!Nu trebuie sa ne suparam sau sa ne jignim!Fiecare ne pricem un pic acolo ca doar ne uitam!A nu se intelege ca am ceva cu cineva care isi spune parerea dar putem sa discutam!
    4 4
  • NeoGalaxy
    Fanii si aberatiile lor
    @Robert83pit: Exact si daca stiai regulamentul stiai ca orice penalizare dictata in ultimele 10 ture ale unei curse, duce la 20-25 de secunde adaugate la finalul cursei. Erau in turul 45, iar decizia comisarilor este posibil sa fie data deja din turul 46, adica exact cu 10 tururi inainte de final. Eu consider ca ne putem da toti cu parerea, dar este fair play ca fani sa ne informam inainte de a ne da cu parerea. Respect parerile care sunt bazate pe o informare in prealabil, si nu pe cele "amatoriste" cum vrei gasi mai sus si pe alte pagini. Evident, putem sa discutam cat vrei pe aceasta tema, dar m-as bucura daca te-ai informa inainte. Tot discutam despre faptul ca ne uitam la Formula 1... dar multi sunt paraleli cu sportul in sine si cu regulile lui. Si sincer, nu putem sa comparam ignoranta fanilor de pe acest forum cu niste comisari care totusi sunt cineva in domeniul lor. Si plus, deciziile lor sunt respectate ca atare, fie ca noua fanilor nu ne convine. Sper ca ti-am raspuns la un nivel la care in viitor ma astept sa te ridici.
    11 9
  • hamilton vs. Alonso
    salutare tuturor.
    ca fan Ferrari, mi se pare aberanta decizia comisarilor...daca pentru penalizarea lui Hamilton ar putea fi acoperiti de regulament, (eu consider ca britanicul nu a gresit cu nimic), in cazul lui Alonso au dat dovada de prostie si imbecilitate in acelas timp.
    adica omu isi rupe nasu, se autopenalizeaza cu o trecere pe la boxe, si mai vi si tu comisarul, care stai toata ziua cu fundul ep un scaun, si faci legi...O IMBECILITATE! da, daac Alonso prin acel acrosaj ii provoca lui hamilton un accident sau o iesire in decor, da, merita penalizat..dar in situatia de fata, nu vad care e logica....
    o seara placuta.
    18 1
  • @all
    eu ca sa ma exprim asa sunt NASCUT SI CRESCUT ANTI ALONSO dar aceasta penalizare este PENIBILA.
    17 0
  • Lefterciprian: Am un Ford focus 2008dimineata când am pornit mi sa aprins in computerul... Raspunde
  • Neo
    Uitate te rog pe reluare!Alonso a stat in spatele lui Hamilton si nimik mai mult!NU a aratat nici o clipa intentia de al depasi pe Hamilton,iar britanicul nu si-a urmat decit trasa !Singura depasire care o putea facea Alonso era la aspiratie si cu aripa dar din moment ce el a avut aripa blocata pe inchis a stat la cutie asteptind virajul!Nu cred ca s-a incalcat regulamentul!Acum sti si tu ca nu suntem identici deci nici parerile nu sunt la fel!Nu sunt de acord cu tine pentru ca in cursa daca ar fi dat penalizarea altul era deznodamintul!Dupa ce penalizarea este dictata pilotul este oblicat sa o efectueze in maxim 3 tururi!Oricum a fost o cursa frumoasa in comparatia cu ultimile 2-3 sezoane pacat ca a lipsit ploaia !
    6 7
  • flo_racer
    malaysian gp
    salve.
    cred ca a fost o cursa care - exceptandu-l pe Vettel - a avut destula sare si piper.
    destule dueluri si depasiri.
    cred ca Ferrari, McLaren si poate si Renault mai au inca de munca pentru a se lupta pentru victorie (cursa de cursa nu doar ocazional) cu cei de RedBull.
    si mie mi se pare ca penalizarea lu' Alonso este injusta atat timp cat incidentul nu a adus daune lui Hamilton, despre cum se apara Hamilton este alta treaba, insa cursele tocmai de asta sunt interesante si uneori "la limita".
    despre incident, trebuie spus ca "vina" totusi ii apartine lui Alonso.
    penurile Pirreli se pare ca fac acest sezon si mai interesant, punand accent pe protejarea lor atat de piloti cat si de balansul cat mai bun al monoposturilor.
    in rest bafta tuturor si ne vedem in Kina.
    bye,bye all.
    8 3
  • Intr-adevar ceea ce a facut Hamilton a fost nesportiv si da, nu ai voie sa schimbi de cate ori vrei tu traiectoria, asta tocmai pentru a incuraja depasirile si a face spectacol. Inchipuiti-va ca daca nu ar exista aceasta regula ne-am simti ca la Nascar si nu stiu cine ar mai termina cursa...
    Dar penalizarea lui Alonso e lipsita de orice logica. Si-a deteriorat propria masina. Daca eu imi sparg un geam de la casa vine politia sau altcineva sa ma amendeze? Regula asta e STUPIDA!
    Din aceaste decizii ale comisarilor de cursa nu pot sa inteleg decat faptul ca acestia sustine Red Bull in lupta lor pentru titlu(Sa nu uitam de cate ori meritau anul trecut pilotii RB sa fie penelizati si nu s-a intamplat deloc...). Nasol daca o echipa precum RB se bucura si de jocurile de culise.
    10 5
  • NeoGalaxy
    Fanii si aberatiile lor
    @Robert83pit: Uite cum am inteles eu problema asta cu penalizarea (detaliez mai jos):

    - Turul 45/56 LH vs FA sunt 0.497 s, apar si pe ecran, in momentul ala sunt in cursa, se apropie de linia start-sosire.
    - LH face odata la dreapta, dupa aia la stanga, dreapta iarasi si dupa aia stanga, vine curba la stanga.
    - Cateva curbe mai tarziu exact 3 curbe adica, LH face inca odata stanga si dupa aia dreapta.

    Din toate astea cred ca l-au penalizat pentru chestia de pe linia dreapta, mi se pare ca intra la jenarea pilotului, ceva cu articolul 16 parca :)

    Alineatual 16.2 spune urmatoarele: "However, should either of the penalties under a) and b) above be imposed during the last five laps, or after the end of a race, Article 16.4b) below will not apply and 20 seconds will be added to the elapsed race time of the driver concerned in the case of a) above and 30 seconds in the case of b).".

    Dupa cum stii, penalizarile nu se dau exact in turul in care se inampla decat daca te numesti Fernando Alonso si FIA are ceva cu tine, pentru restul se intampla mai greu. Adica cateva tururi. Mai erau 10 tururi, daca au decis in primele 5 si mai erau doar 5... te prinzi singur de restul. Dupa cum observi sunt foarte multe persoane care nu fac decat ca scuipa gunoi si umplu forumul de sa zicem... gunoaie verbale. Penalizarea lui Alonso... da acolo este ceva ilogic si nici eu nu stiu exact cum sta treaba.
    12 9
  • Hamilton şi Alonso, penalizaţi cu 20 de secunde în clasamentul cursei
    Niciun pilot nu trebuia penalizat la incidentul respectiv :)
    18 4
  • Penalizare !
    Ce este revoltator este interpretarea regulamentului aiurea in cazul Alonsi.
    Cauzarea unei coliziuni !
    Hamilton pare mai repede vinovat de acest gest.
    Daca va amintiti un incident acum cativa ani intre Coulthard si Schummi ( coincidenta aceieasi echipe) acolo Schummi l-a acuzat pe Coulthard ca intentionat a franat mai repede si l-a derutat. Accidentul de ieri poate fi interpretat si asa !
    Si apoi ce a facut Hamilton pe linia dreapta este la fel de grav ca si ce a facut Alonso ?
    7 6
  • Lasand la o parte incidentul cu Hamilton, Alonso s-a dovedit competitiv in cursa iar daca ii mergea aripa spate putea ataca si locul 2.
    9 2
  • @dmd
    Ai dreptate. Fernando a recuperat foarte bine in primele 2 stinturi fata de Vettel. Ferrari au comis o eroare in modul in care au abordat anul 2011, crezand ca strategia de cursa va compensa lipsa pole-urilor. Iar 150 Italia este consecinta acestei filosofii. Uite ca nu e asa. Pole-ul ramane determinant. Un monopost Ferrari plecat din pole este capabil sa castige.
    9 2
  • @popicul
    În 1998 la Spa. Datele de telemetrie arătau că Coulthard a frânat. Nu ardea lampa spate a monopostului acestuia.
    Acolo a pierdut Schumi titlul în '98. Conducea cu o tură în fața întregului pluton pe o furtună fantastică. Astăzi în asemenea condiții opresc cursa. Dar pe vremea aceea în F1 încă se concura, încă era un sport ptr bărbați.
    Priviți doar duelurile Senna-Prost, nimeni nu era penalizat așa cum a fost Schumi anul trecut la faza cu Bari. Eu am spus atunci că F1 devine balet, voi ați sărit pe mine spunând: "comisarii au dreptate". "Schumacher a fost foarte agresiv".
    Acuma culegeți roadele, în acest sport agresivitatea este interzisă! A apus epoca cavalerilor: Schumacher, Senna, Prost, etc. Vine epoca celor promovați pe baza banilor sau a imaginii. Devine F1 din sport showbiz. La fel ca și în muzică. Cei care chiar știu stau acasă, cei/cele care se dezbracă stau pe șcenă.
    12 3
  • coman_norbert
    Hakkinen a castigat campionatul in 1998 la 14 puncte in fata lui Schumacher, deci si cu 10 puncte castigate la SPA .... Schumacher nu ar fi luat titlul.Sezonul a fost dominat clar de Mclaren si Hakkinen.Lampa din spatele monopostului lui Coulthard functiona si era intermitenta(cauta pe youtube si probabil vei gasi) ..exact asa cum si trebuia sa fie pe ploaie ...nu are nicio legatura cu frana...Datele telemetrice au fost analizate si de comisarii de cursa si s-a scris negru pe alb ca David nu a franat...si daca ar fi franat ar fi fost penalizat si gata..nu era nimic iesit din comun...Nimic din ce spui nu este adevarat...doar zvonuri...si ma repet...chiar daca neamtul ar fi luat aici cele 10 puncte...tot ar fi pierdut tilul la 4 puncte in spatele lui hakkinen
    7 11
  • Ioan: Cât costă un Volkswagen CC? Raspunde
  • Nu ardea lampa...
    acesta a și fost scandalul de atunci. Acuma am privit pe youtube. Nu ardea lampa. Nu se vede nici măcar o clipă lampa.

    http://www.youtube.com/watch?v=kLGqedydP74

    Cazul a fost mușamalizat.

    "Coulthard slowed down, but stayed on the main racing line, and due to the spray behind him was unsighted by Schumacher who hit the back of his McLaren causing terminal damage to Schumacher's Ferrari."
    Sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/1998_Belgian_Grand_Prix

    Dacă nu avea loc incidentul SCHUMI TRECEA PE PRIMUL LOC ÎN CLASAMENT CU O MAȘINĂ MAI SLABĂ LA ACEA DATĂ, DAR CU CEL MAI BUN PILOT.
    11 4
  • NeoGalaxy
    Fanii si aberatiile lor
    @ayrton_4ever: Se vede ca nu ai vazut nici o cursa din sezonul 1998. Probabil stiai cum statea treaba la vremea aia. Da McLaren dominau dar nu chiar asa cum cred unii in visele lor. Iar acele 10 puncte de la Spa cantareau foarte mult in economia campionatului. Hakkinen abandonase si Schumacher cu 10 puncte la Spa trecea la condurea campionatului. Este posibil ca greseaza la facuta la Suzuka (a calat motorul si nu a mai plecat din pole) sa nu se fii intampla si campionatul din 1998 sa fie altfel. Dar astea sunt povesti acuma. Ce a facut Coulthard acolo a facut de mai multe ori de-a lungul lui 1998 si 1999 cand ii oferea pe tava coechipierului diferite victorii. Iar in 1999... saracul Hakkinen era sa fie batat de un scutier si de scutierul scutierului Mika Salo, nu stiu daca ai auzit de el :)
    8 4
  • @NeoGalaxy
    cea fost in 1998 nu mai conteaza (istoria nu se schimaba) dar sa ai avans 2 minute si 14 secunde in fata "masini care domina campionatul" spune totul.
    7 1
  • NeoGalaxy
    tu ai gura cam mare...din pacate pentru tine am si fost la Hungaroring si am vazut cursa live in 1998, si ma uitam la f1 de cand tu poate nu aveai nici tv acasa....hai sa nu vorbim despre chestii care te depasesc si nu ai de unde sa le stii...de Mika Salo stiu destule ...si stiu si ca Schumacher a primit mult mai multe curse pe tava de la coechipier decat Hakkinen. Cu exceptia cursei de la Melbourne in 98 si jerez in 97, nu a mai primit niciun cadou de la Coulthard ci dimpotriva.... in 99 l-a si scos in decor. Asa ca nu te mai baga in seama aiurea si invata sa vorbesti mai frumos
    4 8
  • Startul discutat la BBC!
    http://www.youtube.com/watch?v=eYiG02pMFoA&feature=player_embedded
    1 1
  • @coman_norbert Da multumesc start. Cred ca inca odata Malaezia ne-a demonstrat ca e greu de anticipat cu arata clasamentul dupa primul viraj. Asa cum faceam o comparatie cu anii trecuti , mai adaugam si la asta performanta lui Heifeld practic un start de pe alta planeta la fel ca a lui Rosberg in 2009 si ar mai si altele exemple. Cred ca e specific circutului de la Sepang startul si primul ac de par cand intri pe interior pe primul viraj dar trebuie sa iesi pe exterior pe al doilea .
    3 0
  • Duelul Massa vs Button a fost judecat diferit
    de cate ori si-a schimbat pozitia Massa La Melbourne
    0 1
  • Cand
    si cand se va aplica aceasta penalitate? La urmatorul curs?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru