Top 10: Cele mai mari greşeli comise în pitlane în cursele de Formula 1

de Daniel Popescu
Miercuri, 27.05.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Intrările la boxe au provocat frecvent greşeli din partea mecanicilor sau erori de strategie care au influenţat semnificativ rezultatele obţinute de piloţi în cursele de Formula 1.

Lewis Hamilton a fost victima unei erori de strategie a inginerilor Mercedes în urma căreia a pierdut victoria în Marele Premiu al statului Monaco în favoarea coechipierului său, Nico Rosberg.

Decizia echipei de a-l chema la boxe pentru un schimb suplimentar de pneuri în timp ce principalii săi rivali au rămas pe circuit nu este însă decât ultima dintr-un lung şir de erori care au influenţat semnificativ rezultatele înregistrate de piloţi.

În plus, au existat numeroase situaţii în care mecanicii au întâmpinat probleme la efectuarea opririlor la boxe sau s-aui bazat pe o intuiţie greşită din partea piloţilor, care au luat decizii eronate în privinţa cauciucurilor potrivite.

China, 2007 - Lewis Hamilton

Hamilton a fost protagnistul unei erori de strategie şi în Marele Premiu al Chinei din 2007, care a influenţat şansele sale la cucerirea titlului mondial în primul sezon în Formula 1. Britanicul era liderul cursei şi concura cu pneuri intermediare în momentul în care circuitul a început să se usuce, însă McLaren a amânat inexplicabil intrarea la boxe pentru înlocuirea cauciucurilor. În cele din urmă, inginerii l-au chemat la standuri după ce a fost cu peste 7 secunde mai lent pe tur decât coechipierul său, Fernando Alonso. A fost însă prea târziu: pneul dreapta-spate era atât de deteriorat încă Hamilton a deparat la intrarea în pitlane şi a fost nevoit să abandoneze.

Spania, 1995 - Johnny Herbert

În Marele Premiu al Spaniei din 1995, Johnny Herbert a intrat la boxe pentru un schimb obişnuit de pneuri. Mecanicii celor de la Banetton şi-au îndeplinit sarcina, însă britanicul a fost protagonistul unui incident bizar: a plecat de pe loc cu cricul de pe partea din spate ataşat de monopost. Imaginile au stârnit amuzamentul fanilor, nimeni nu a fost rănit, iar Herbert avea să obţină la final şi primul podium al carierei, după ce a terminat pe locul doi în spatele coechipierului său, Michael Schumacher.

Germania, 1994 - Jos Verstappen

Unul dintre cele mai grave incidente la boxe s-a petrecut însă în Marele Premiu al Germaniei de la Hockenheim din 1994. Jos Verstappen a intrat la boxe în turul 15 pentru realimentarea monopostului Benetton cu carburant, iar în momentul în care mecanicul Simon Morley a scos furtunul de realimentare din monopost carburantul a ţâşnit pe monopost, pilot şi mecanici.

În câteva fracţiuni de secundă, monopostul a luat foc şi a generat una dintre cele mai spectaculoase imagini din istoria Formulei 1. Câţiva mecanici au suferit arsuri, inclusiv Morley, în timp ce Verstappen şi alţi membri au fost de asemenea răniţi.

Singapore, 2008 - Felipe Massa

Realimentările cu carburant au provocat probleme şi pentru Felipe Massa în Marele Premiu al statului Singapore. Ferrari utiliza un sistem electronic pentru a şti momentul oportun în care pilotul trebuie să plece de la boxe, însă acesta a dat greş în cazul brazilianului, care a părăsit standurile cu tot cu furtunul de realimentare. Pilotul a oprit monopostul abia la capătul pitlane-ului, iar mecanicii s-au grăbit la faţa locului pentru a îndepărta furtunul.

Ungaria, 2010 - Kubica, Sutil şi Rosberg

La Marele Premiu al Ungariei din 2010, nu mai puţin de trei piloţi au fost implicaţi într-un incident. Robert Kubica a fost trimis înapoi pe circuit chiar în calea lui Adrian Sutil, care se pregătea să intre la boxe, iar în urma acroşajului germanul a fost nevoit să abandoneze. În acelaşi timp, mecanicii Mercedes nu au montat în mod corespunzător pneul dreapta-spate, iar acesta s-a detaşat de monopost la scurt timp după ce germanul a plecat de pe loc. Unul dintre mecanicii Williams a fost lovit de pneu, însă a scăpat fără răni majore.

Ungaria, 2011 - Jerome D'Ambrosio

Jerome D'Ambrosio a concurat un singur sezon în Formula 1 pentru Virgin, însă s-a făcut remarcat în Marele Premiu al Ungariei din 2011 în urma unui accident mai puţin obişnuit. Belgianul a pierdut controlul volanului în pitlane din cauza asfaltului umed ca urmare a unei rafale de ploaie. Din fericire, pilotul Virgin nu a lovit niciun mecanic şi niciun alt monopost, însă incidentul rămâne unul straniu chiar şi în acest context. 

Portugalia, 1991 - Nigel Mansell

Williams a comis o greşeală majoră în timpul Marelui Premiu al Portugaliei din 1991, desfăşurat pe circuitul de la Estoril. Nigel Mansel a intrat la boxe pentru un schimb de pneuri, însă unul dintre acestea nu a fost montat corespunzător şi s-a detaşat după numai câteva secunde. Britanicul a oprit, iar mecanicii au montat la loc pneul în mijlocul pitlane-ului.

Întrucât acest lucru era interzis prin regulament, Mansell a fost descalificat din cursă.

Brazilia, 2009 - Kovalainen şi Raikkonen

Heikki Kovalainen a fost protagonistul unui incident asemănător cu cel suferit de Massa în Singapore: a plecat de la boxe cu furtunul de realimentare ataşat de monopost. Kimi Raikkonen se afla însă chiar în spatele său, iar monopostul şi casca sa au fost stropite cu benzina provenită din furtunul lui Kovalainen. Pilotul Scuderiei Ferrari avea vizorul de la cască deschis, iar spray-ul de carburant i-a intrat inclusiv în ochi, orbindu-l pentru câteva secunde. În plus, monopostul său a luat foc, însă a putut continua cursa.

Canada, 2008 - Hamilton, Rosberg şi Raikkonen

Un abandon suferit de Adrian Sutil a generat intrarea Safety Car-ului pe circuit, iar numeroşi piloţi au decis să intre la boxe pentru schimbul de pneuri. Mecanicii celor de la McLaren au fost foarte lenţi, astfel că Lewis Hamilton a pierdut timp şi a fost depăşit la boxe de Robert Kubica şi Kimi Raikkonen. Totuşi, cei doi au fost nevoiţi să oprească chiar la ieşirea din pitlane, întrucât erau aprinse luminile roşii. În schimb, Hamilton nu a văzut semnalul roşu şi, în încercarea de a-l evita pe Kubica, l-a acroşat pe Raikkonen. În spatele lor, Rosberg a comis o greşeală similară şi l-a lovit pe Hamilton. 

Europa, 1999 - Eddie Irvine

În Marele Premiu al Europei de la Nurburgring, autorul greşelii de strategie a fost chiar pilotul. Pe o vreme complet schimbătoare în care ploaia dădea deja de furcă inginerilor, Ferrari l-a chemat pe Eddie Irvine la boxe pentru a-l echipa cu pneuri de ploaie, însă pe drumul spre standuri pilotul a solicitat un alt set de pneuri de uscat. Mecanicii au fost prinşi pe picior greşit şi s-au grăbit să găsească cauciucuri, însă pneul dreapta-spate a fost identificat cu întârziere. Prin urmare, nord-irlandezul a pierdut aproape 30 de secunde, iar cursa sa a fost astfel ruinată.

Comentarii (3)

  • Mai era Germania 2013 - Mark Webber
    19 0
  • @Admin - foarte interesant, multumim.
    13 0
  • Hamilton a pierdut titlul atunci in China 2007 intr-o cursa pe care o dominase autoritar... practic trebuia sa termine cursa si era campion mondial...

    In Singapore 2008 a pierdut titlul Massa... dar e mai bine ca a fost asa deoarece a fost mai slab ca Hamilton in conditiile in care monopostul Ferrari era mai rapid decat cel McLaren
    7 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru