Salonul Auto de la Geneva 2017

"Bus-ul" Volkswagen ajunge la 70 de ani: VW Multivan primește o ediție specială dedicată strămoșului său

Publicat Miercuri, 08.03.2017
de Mircea Meşter
Comenteaza 0
"Bus-ul" Volkswagen ajunge la 70 de ani: VW Multivan primește o ediție specială dedicată strămoșului său - Poza 1
"Bus-ul" Volkswagen ajunge la 70 de ani: VW Multivan primește o ediție specială dedicată strămoșului său - Poza 2
Celebrul Volkswagen Bulli, unul dintre simbolurile mărcii germane, împlinește 70 de ani în 2017. Motiv pentru care nemții au dezvoltat o versiune aniversară a lui Multivan.

Apariție simpatică în marea de premiere mondiale și europene ale Salonului Auto de la Geneva. Cu ocazia aniversării a 70 de ani de la lansarea lui VW Bulli - porecla oferită de clienți primei generații Transporter, germanii au adus la standul propriu de la salonul elvețian o ediție specială a lui Multivan. Acesta se numește smplul Multivan "70 Years of the Bulli" și oferă similarități și o serie de elemente comune cu modelul original care a reprezentat unul dintre simbolurile mișcării Flower Power în anii '60-'70.

Ediția specială Multivan este colorată în galben și alb, o reinterpretare a unei palete de nuanțe de caroserie care au făcut deliciul clienților pe primele generații ale lui Transporter. Un sticker aniversar și logo-urile Bulli confirmă apartenența acestei ediții speciale la seria de modele începută de Bulli acum șapte decenii. Elementele exterioare continuă cu geamuri fumurii dedicate compartimentului pasagerilor, cu praguri gravate cu porecla modelului german și cu jante de 17 inch care pot fi înlocuite opțional cu unele de 18 inch.

La interior, Multivan preia elemente de culoare de pe Volkswagen California, versiunea modelului german dedicată vacanțelor în familie.

Podeaua din lemn, inserțiile cromate, tapițeria Visitamo a scaunelor și un sistem de iluminare interioară pe care Volkswagen îl recomandă ca fiind unul "Deluxe" completează tabloul oferit de Multivan-ul aniversar. 

Noua versiune specială va fi pusă în vânzare în luna mai în Germania. Nu există informații legate de disponibilitatea sa pe celelalte piețe europene.


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru