Noul sezon de Formula E a început cu controverse: steag roșu pentru un ambuteiaj pe circuit și descalificare pentru câștigătorul cursei

de Daniel Popescu
Luni, 04.12.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noul sezon de Formula E a oferit spectacol în cursele de la Hong Kong datorită unui ambuteiaj și a numeroaselor depășiri, dar și o controversă majoră după ce câștigătorul a fost descalificat din motive tehnice.

La numai o săptămână după ce sezonul de Formula 1 s-a încheiat cu o cursă lipsită de sare și piper în Abu Dhabi, piloții din Formula E s-au aliniat la start în Hong Kong pentru un weekend cu două curse.

Prima cursă a fost presărată cu numeroase incidente și a fost suspendată prin steag roșu după mai puțin de un minut, ca urmare a unui ambuteiaj care a generat blocarea unui viraj.

Sam Bird l-a depășit pe Jean-Eric Vergne, câștigătorul pole position-ului, însă victoria părea să-și scape printre degete după ce a fost penalizat pentru un accident suferit la sosirea în pitlane pentru înlocuirea monopostului. În ciuda timpului pierdut, Bird a revenit pe circuit pe prima poziție și și-a asigurat victoria.

Cea de-a doua cursă a început sub Safety Car, ca urmare a unor defecțiuni tehnice la sistemul de lumini roșii. Felix Rosenqvist a plecat din pole position, însă a pierdut poziția după primul tur, în timp ce Edoardo Mortara a fost lider până aproape de finalul cursei, înainte ca Daniel Abt să treacă primul linia de sosire.

Totuși, bucuria pilotului Audi a fost de scurtă durată, întrucât codurile de bare de pe motoarele monopostului nu corespundeau cu cele din fișa tehnică. Prin urmare, victoria i-a revenit în cele din urmă lui Rosenqvist, în timp ce Audi a dezvăluit ulterior că a fost vorba despre o eroare administrativă de atașare a codurilor de bare. 

Comentarii (1)

  • LEXMARK
    Astia de la Audi se pare ca nu se dezmint, umbla cu smenuri pana si aici...
    Patetic!
    5 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru