Audi Q5 ar putea primi o versiune Cross Cabrio
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Nissan Murano CrossCabrio ar putea avea un rival, spun cei de la InAutoNews. Vorbim de un alt SUV care va fi oferit şi în versiune cabrio. În timp ce piaţa pentru acest gen de modele este deja o nişă, atacată cu mult curaj de cei de la Nissan, nemţii de la Audi vor să lase deoparte spiritul conservator care îi defineşte şi să realizeze o versiune de serie a conceptului Cross Cabriolet quattro, spun unele voci. Până în prezent, nu există nicio vorbă despre acest model din partea celor de la Audi, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri în ceea ce priveşte posibilitatea ca acest model să devină realitate.
Chiar şi aşa, anunţul debutului în serie al lui Nissan Murano CrossCabrio a venit ca un şoc în industria auto, dar modelul s-a dovedit a fi real şi funcţional. În 2007, când Audi prezenta Cross Cabriolet quattro Concept la Salonul Auto de la Los Angeles, producătorul german a fost privit cu mirare atât de public, cât şi de presă, iar modelul respectiv a fost considerat absurd. Între timp, spiritele s-au calmat, iar nemţii ar putea să încerce să-şi rezerve bucata lor din acel segment din timp, până ca rivalii să aducă propriile versiuni pe piaţă.
În cazul în care un asemenea model ar ajunge pe piaţă, sunt şanse mari ca Audi să construiască viitorul Q5 Cross Cabrio într-o uzină a celor de la Magna, iar producţia să fie limitată la cateva sute de unităţi pe an. În ceea ce priveşte motorizările şi transmisia, gama de motoare TFSI şi TDI ar putea fi preluată intregral din gama Q5, în timp ce tracţiunea integrală ar fi în lista de dotări standard, alături de plafonul decapotabil din pânză.
Via | InAutoNews
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Audi in Romania
-
Audi A1 Preţ: 17.211 - 25.499 €
-
Audi A1 Sportback Preţ: n/a - 25.999 €
-
Audi A3 Cabriolet facelift Preţ: 28.105 - 38.433 €
-
Audi A3 facelift Preţ: 22.099 - 34.861 €
-
Audi A3 Sportback facelift Preţ: 22.550 - 35.290 €
-
Audi A4 Allroad Quattro facelift Preţ: 40.391 - 54.491 €
-
Audi A4 Avant facelift Preţ: 31.590 - 52.240 €
-
Audi A4 facelift Preţ: 29.200 - 49.849 €
-
Audi A5 Cabriolet facelift Preţ: 39.270 - 59.373 €
-
Audi A5 Coupe facelift Preţ: 35.790 - 55.893 €
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: 34.920 - 55.021 €
-
Audi A6 Preţ: 40.910 - 59.899 €
-
Audi A6 allroad quattro Preţ: 59.960 - 65.590 €
-
Audi A6 Avant Preţ: 43.570 - 63.159 €
-
Audi A7 Preţ: 52.630 - 62.380 €
-
Audi A8 Preţ: 77.360 - 98.730 €
-
Audi A8 Long Wheelbase Preţ: 87.430 - 144.590 €
-
Audi Q3 Preţ: 30.300 - 38.300 €
-
Audi Q5 Preţ: 34.780 - 49.190 €
-
Audi Q5 Hybrid quattro Preţ: 58.010 €
-
Audi Q7 facelift (2010) Preţ: 56.410 - 138.971 €
-
Audi R8 Preţ: 115.583 - 160.760 €
-
Audi R8 Spyder Preţ: 167.400 - 175.276 €
-
Audi S3 Preţ: 40.380 - 42.600 €
-
Audi S3 Sportback Preţ: 41.283 - 43.503 €
-
Audi S4 Avant facelift Preţ: 62.800 €
-
Audi S4 facelift Preţ: 60.460 €
-
Audi S5 Cabriolet facelift Preţ: 66.440 €
-
Audi S5 Coupe facelift Preţ: 62.930 €
-
Audi S5 Sportback facelift Preţ: 62.060 €
-
Audi S7 Sportback Preţ: 85.000 €
-
Audi S8 Preţ: 116.641 €
-
Audi TT Coupe Preţ: 37.470 - 45.368 €
-
Audi TT Roadster Preţ: 40.146 - 48.044 €
-
Audi TT RS Coupe Preţ: 58.816 €
-
Audi TT RS Roadster Preţ: 59.909 €
-
Audi TTS Coupe Preţ: 55.180 - 57.113 €
-
Audi TTS Roadster Preţ: 57.856 - 59.788 €
Ultimele stiri din Autoipoteze
-
Opel şi Peugeot-Citroen ar putea dezvolta împreună viitoarea generaţie a modelului Zafira. Decizia ar putea veni după ce Opel va închide uzina din Bochum. (14.05)
-
BMW ar putea dezvolta o serie de crossovere noi, cum ar fi X7 şi X8, anunţă cei de la BMW Blog citând o sursă care pretinde că este familiarizată cu viitoarea gamă a mărcii din Munchen. (09.05)
-
Noua generaţie BMW Z4 este aşteptată pe piaţă la mijlocul lui 2015. Inginerii şi designerii bavarezi se străduiesc până atunci să elaboreze un design şi un comportament mai sportiv decât cel al vechilor generaţii. (08.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €













Puneti, wa, mana si faceti un concurent pt seria 6... e deja la a 2a generatie si voi nik? Sta sarmanul model fara nici o concurenta solida, nu tu Mercedes, nu tu Audi...