Autoritățile germane se tem că motoarele diesel vor fi interzise: “Trebuie să facem totul ca să împiedicăm acest lucru!”

de Petre Barac
Vineri, 30.03.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Germania trebuie să facă tot ce poate ca să împiedice interzicerea motoarelor diesel, după cum a declarat noul ministru de Finanțe. Olaf Scholz a spus totodată că autoritățile locale trebuie să sporească investițiile în infrastructura pentru mașinile electrice.

În urmă cu o lună, Curtea Administrativă Federală din Leipzig a decis că legea germană le permite administratorilor orașelor să interzică accesul mașinilor diesel în interiorul acestora. 

Conform dispoziției, orașele germane vor putea lua măsuri drastice independent de regulamentele naționale în vigoare. În cazul în care orașele vor decide să pună în aplicare decizia Curții, interdicția trebuie făcută gradual, în funcție de normele de emisii ale motoarelor.

Decizia considerată istorică de presa germană a pus pe jar autoritățile și industria auto. Noul ministru de Finanțe a spus că Germania trebuie să depună toate eforturile pentru ca interzicerea motoarelor diesel să nu aibă loc.

Potrivit lui Olaf Scholz, Germania nu este de acord să ofere stimulente financiare pentru ca industria auto să producă motoare diesel “mai curate”.

“Este datoria industriei să dezvolte vehicule care să respecte normele actuale și viitoare privind un aer mai curat.

Trebuie să discutăm serios despre cum introducem mai multe mașini electrice sau să extindem transportul public. Trebuie să facem tot ce putem ca să evităm interzicerea motoarelor diesel,” a declarat Olaf Scholz, care deține la rândul său o mașină diesel.

Oficialul german susține că orașele și autoritățile locale trebuie să reducă emisiile de CO2 prin promovarea mașinilor și autobuzelor electrice și dezvoltarea infrastructurii pentru aceste vehicule.

Via Autonews

Comentarii (2)

  • 1. hibride
    2. statii pt. electrice
    3 normal electrice
    4. ETANOL
    5.GPL
    6.diesel mici de tot
    4 8
  • Softuri de pacalit testul de emisii sigur or sa previna disparitia motoarelor diesel...
    0 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru