Feedback

Avertisment de la Audi pentru fanii motoarelor pe benzină: "Vor ajunge la acelaşi cost de întreţinere cu unităţile diesel"

Publicat Marti, 03.05.2016
de Daniel Popescu
Comenteaza 7
Avertisment de la Audi pentru fanii motoarelor pe benzină: "Vor ajunge la acelaşi cost de întreţinere cu unităţile diesel" - Poza 1
Audi anticipează că motoarele pe benzină vor ajunge la un cost similar de întreţinere cu cele diesel, astfel că ambele vor avea de suferit de pe urma creşterii popularităţii maşinilor electrice.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Unul dintre avantajele motoarelor pe benzină este că necesită cheltuieli mai mici de întreţinere pe termen lung, pe lângă preţul mai mic de achiziţie al unui astfel de model comparativ cu unul cu propulsor diesel.

Totuşi, acest lucru va deveni de domeniul trecutului în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, potrivit lui Stefan Knirsch, directorul de dezvoltare al celor de la Audi, care afirmă că modul în care se dezvolta în prezent motoarele pe benzină vor contrui din plin la creşterea costurilor cu întreţinerea acestora.

"Aproape orice motor pe benzină are o turbină, aşa că avem aproape aceeaşi tehnologie. Dieselul are un tratament post-vânzare mai scump, dar motoarele pe benzină vor urma acest trend, ca efect al filtrelor de particule sau al catalizatorilor. Nu are sens să vorbim doar despre dispariţia motoarelor diesel. Într-o zi, cota de piaţă a motoarelor cu combustie internă va scădea pe măsură ce cotă maşinilor fără emisii va creşte", explică el.

Urmareste Automarket
Volkswagen este implicată în prezent în scandalul Dieselgate ca urmare a trucării testelor de emisii, însă Knirsch afirmă că acest lucru nu a avut un impact asupra bugetului de dezvoltare pentru noi tehnologii.

"Cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare au crescut cu 5-6% anual. Suntem siguri că avem puterea financiară de a menţine acest nivel. Sigur, analizăm modalităţi de reducere a costurile, dar nu ne vom opri şi nici măcar nu vom amâna investiţiile în tehnologii viitoare. Asta este clar", a adăugat el.

Via Automotive News


Comentarii (7)

  • Un cost crescut cu 5-6 % anual este un motiv pentru astfel de comunicat ? Cresteri de costuri pentru cercetare are toata lumea, mai mult sau mai putin, dar cu tot scandalul Dieselgate, cred ca pot suporta aceste costuri, fara sa mareasca preturile, asta daca nu le este de ajuns actualul scandal si chiar se straduiesc sa-si scada vanzarile prin mariri de preturi.
    12 3
  • Din ciclul „foaie verde lobodă, hai să vorbim ca să părem dăștepți deși suntem incompetenți și excroci”, vă prezentăm incredibila informație de mai sus, regurgitată de nea Fănică Kiciosu - care ne spune nici mai mult, nici mai puțin decât că automobilele electrice vor fi mai ieftine la întreținere decât cele cu motor pe benzină.
    Lovitură, nu-i așa?! Toată lumea credea că va fi invers dar, iată, a venit acest inginer de geniu și ne-a luminat.
    Îți mulțumim că exiști, nea Fănică! Nu știu ce ne-am face fără oameni ca tine!...

    ...Ba da, știu! Ne-ar fi mult mai bine!
    14 5
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • Nenea de la haudi... turbina de pe benzinar nu sufera de aceeasi boala ca aia de pe diesel, nu am vazut turbina cazuta pe benzinar, defapt am vazut tot in curtea voastra la 1.2tsi... ca numai voi puteti sa faceti motoare atat de proaste.
    Filtru de particule benzinarele nu o sa primeasca.

    Singurul lucru care ma deranjeaza este cel cu sistemele de dezactivare a cilindriilor. Ala cand se duce, cred ca e scump de reparat. Dar cu siguranta in cativa ani va aparea si pe diesel si atunci sa vedeti consumuri "declarate" de 3% la un audi a8...
    13 5
  • @ScorpionVAG, modern, dezactivarea cilindrilor se face prin intreruperea alimetarii. Atat. In rest ei se misca la fel ca si inainte. De aceea in momentul in care ai nevoie de toti cilindrii, intr-o situatie critica, timpul de reactie este infim. de ordinul zecimilor de secunda. Pentru ca tot ce trebuie sa faca computerul este sa reia alimentarea lor.
    8 2
  • omu poate stie ceva, dar tinand cont ca grupul lor vand mai mult "dizel" cred ca asta isi doresc ei. Sunt masini hibride acum care consuma foarte ok si cu costuri nu asa mari, decat n-spe turbine probabil mai bine un motor electric acolo la nevoie, mai degraba asta e viitorul, decat turbine si iar turbine si "dizel" la greu.
    7 1
  • Suspendare unui cilindru se face prin suspendarea alimentarii si,eliminarea compresiei.Nu este asa de simplu mecanismul.
    In afara de motoarele pe benzina turbo ,mai existe si motoare aspirate care sunt mai simple si cu costuri de intretinere mai mici.Tendinta este sa le complice cit mai mult ,turbine ,injectoare,etc ,astfel ridica preturile si reduc durata de viata a masinilor.
    8 0
  • @G ai facut romana cu femeia de serviciu la scoala?
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru