Bentley ar putea lansa un SUV
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Francezii de la Turbo.fr spun că Bentley ar putea să-şi creeze propriul SUV. Modelul va fi unul dintre cele mai luxoase vehicule din segment, urmând să beneficieze de experienţa Bentley la toate capitolele. Sunt şanse mari ca platforma acestui model să fie preluată de la un SUV din Grupul Volkswagen, cum a fost şi cazul lui Porsche Cayenne. Realizările lui Cayenne în materie de vânzări i-au făcut pe cei de la Bentley să se gândească de două ori înainte de a dezvolta un asemenea model, iar rezultatele din ultima perioadă au înclinat balanţa înspre un răspuns favorabil.
Pentru moment, oficialii mărcii nu au confirmat debutul dezvoltării noului model , dar Wolfgang Durheim, CEO-ul Bentley, a sugerat că ar vrea să producă un SUV care să lupte pe segmentul lui Cayenne. Debutul unui SUV în gama Bentley ridică o nouă problemă presantă, cea a motoarelor diesel. Chiar şi Porsche a introdus un diesel în gama sa odată cu modelul Cayenne, motor preluat apoi şi de Panamera şi rafinat ulterior pentru generaţia următoare a SUV-ului menţionat anterior. Cei de la Bentley au anunţat în urmă cu ceva vreme faptul că nu vor construi un motor diesel, deoarece clienţii nu sunt interesaţi de economia de carburant.
SUV-ul Bentley va rivaliza modelele Range Rover, vârful de gamă al lui Audi Q7 şi Porsche Cayenne. Modelul britanic îşi va atrage clienţii prin exclusivitate, finisaje şi atenţia la detalii caracteristică mărcii din Crewe. Având în vedere schimbarea de direcţie făcută odată cu ideea construirii unui SUV Bentley, nu excludem posibilitatea debutul unui motor diesel în gama respectivă.
Via | Turbo.fr
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Bentley in Romania
-
Bentley Arnage Preţ: n/a €
-
Bentley Azure Preţ: n/a €
-
Bentley Brooklands Preţ: n/a €
-
Bentley Continental Flying Spur Preţ: n/a €
-
Bentley Continental Flying Spur Speed Preţ: n/a €
-
Bentley Continental GT (2008) Preţ: n/a €
-
Bentley Continental GT Speed Preţ: n/a €
-
Bentley Continental GTC (2006) Preţ: n/a €
-
Bentley Continental GTC Speed Preţ: n/a €
Ultimele stiri din Autoipoteze
-
BMW se gândeşte să lanseze un nou sedan entry-level. Este vorba despre Seria 1 sedan, model care ar putea lua naştere pe platforma lui Seria 3 chiar în 2015. (28.05)
-
Opel şi Peugeot-Citroen ar putea dezvolta împreună viitoarea generaţie a modelului Zafira. Decizia ar putea veni după ce Opel va închide uzina din Bochum. (14.05)
-
BMW ar putea dezvolta o serie de crossovere noi, cum ar fi X7 şi X8, anunţă cei de la BMW Blog citând o sursă care pretinde că este familiarizată cu viitoarea gamă a mărcii din Munchen. (09.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Si cu cine va concura??? cu colegii din grup Cayenne, "varful de gama al lui Q7"
Deci... dragi cuparatori in aproximativ 2-3 ani maxim, aveti ocazia sa cumparati un VW Tuareg incepand de la 40-50k euro pana pe la 250k euro, cred, normal cu diferite sigle(Porche, Lamborghini,Bentley,Audi), diferite dimensiuni si diferite finizaje(a la Golf 6 sau Bentleiy Continental)
Sau BMW e o subsidiara de-a lui Audi? Dar Lexus cand a fost cumparat de Volkswagen?
Eu unul chiar sunt curios cum ar putea arata un SUV mai premium decat Range Rover.
Sau, daca sunt limuzine de lux, de ce sa nu fie si SUVuri de lux? Orientul Mijlociu o cere, in China o sa se vanda inca dinainte de a fi scos din mina fierul pentru platforma, iar in Europa si SUA o sa se gaseasca destule cereri.
Da, Bentley ar trebui sa fie o marca de lux, cu traditie, etc, dar atata timp cat nu vor cobori standardul de pret (de dragul vanzarilor) cred ca nu-si vor atenua cu nimic spiritul original, mai ales daca vor respecta cele 3 reguli: Lux, Masivitate si Confort.
Mai ingrijoratoare mi se parea stirea despre dezvoltarea unu model mai mic decat Conti...
Atata vreme cat ramane un model impozant si scump, nu cred ca diversificarea gamei Bentley e un lucru rau. Voci se auzeau si atunci cand Land Rover a lansat luxosul Range si, cat despre asta, a ajuns un reper de lux si confort pana si pentru limuzine...
ps. Uitati Porsche ce a ajuns.....cine are un 911 si e fan Porsche, isi cumpara si Cayenne pt. familie si drumuri lungi. Toata lumea multumita si fericita. Porsche ca vinde si face profit si clientul ca are exact ce cauta la marca favorita.
Cam asa si cu Bentley....sunt multi care au o limuzina de la ei si ar vrea si un SUV de la aceeasi marca.