Carlos Ghosn: "Deschiderea fabricii din Maroc e unul dintre evenimentele anului"
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Unul dintre cele mai importante evenimente care vor avea loc în cadrul grupului Renault-Nissan în cursul acestui an este reprezentat de deschiderea oficială a fabricii din Maroc, pe care grupul franco-japonez o va inaugura prin începerea producţiei noului monovolum Dacia Lodgy.
Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, reuniunea anuală care strânge în acelaşi loc oamenii cu putere de decizie din business-ul mondial, preşedintele Renault-Nissan susţine că uzina marocană din Tanger este unul dintre momentele-cheie ale anului pentru grup.
"Acum un an, la Davos, prognozele pentru 2011 au fost foarte optimiste, iar rezultatele nu s-au ridicat chiar la acel nivel. Acum, când prognozele pentru 2012 sunt pesimiste, sper ca toată lumea să se înşele şi să avem un an mai bun decât este prevăzut. Pentru noi, 2012 va fi un an interesant, iar unul dintre cele mai importante puncte de reper în acest an va fi deschiderea uzinei din Maroc", a declarat Carlos Ghosn într-un interviu acordat celor de la Euronews.
Renault-Nissan a fost unul dintre partenerii tehnici ai Forumului de la Davos, oficialii prezenţi în Elveţia având la dizpoziţie pentru tranzit o flotă de maşini 100% electrice dezvoltate de grup. Astfel, pe lângă Fluence Z.E., modelul pe care Renault îl va lansa în majoritatea statelor din Europa în cursul acestui an, Nissan Leaf a fost una dintre atracţiile evenimentului, Maşina Anului 2011 în Europa fiind şi ea disponibilă pentru teste.
Stiri similare
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Industrie
-
Oficialii Fiat au declarat că sunt interesaţi şi de producţia modelelor Mazda în uzinele proprii, dacă japonezii vor dori acest lucru. În prezent, cei doi parteneri investighează toate posibilităţile de colaborare. (25.05)
-
Şeful diviziei sud-coreene a General Motors, Sergio Rocha, a anunţat că producţia Chevrolet nu va fi mutată în Europa în viitorul apropiat. (24.05)
-
După ce Youngman s-a retras din lupta pentru achiziţia mărcii Saab, constructorul din Trollhattan ar putea fi cumpărat de un consorţiu suedez care produce automobile electrice. (24.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Comentarii (4)