Cea mai tare invenție de la apariția etilotestului: un aparat care detectează marijuana doar cu un singur test de salivă

de Bogdan Mirică
Luni, 29.08.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Americanii au brevetat un aparat care poate detecta consumul de marijuana printr-un simplu examen de salivă.

În ultimii ani, consumul substanțelor interzise la volan s-a înmulțit, iar alcoolul a încetat să mai fie singurul dușman al lucidității șoferilor. Însă, dacă alcoolul poate fi depistat ușor, prin simpla aplicare a unui etilotest, pentru consumul de marijuana, spre exemplu, era nevoie de o vizită la spital, unde se recoltau probe de sânge și urină.

Acest proces anevoios ar urma să se simplifice în viitor, datorită unei invenții brevetate de un laborator al Universității din Stanford, California. Tehnologia funcționează la fel ca un alcooltest și poate detecta urme de marijuana în salivă. Analiza durează doar trei minute.

Urmareste Automarket
”Detectarea consumului de marijuana prin intermediul probelor de sânge sau urină nu este dificil, însă este complet nepractic atunci când te afli pe marginea drumului.
De asemenea, majoritatea polițiștilor nu sunt autorizați să ia probe de sânge pe loc. Ca să nu mai vorbim despre probele de urină. Detectarea consumului de marijuana prin evaluarea unei probe de salivă ar scăpa forțele de ordine de aceste inconveniente”
, a declarat Shan Xiang Wang, profesorul care a inventat aparatul de testare.

Dacă prototipul este aprobat și o lege favorabilă este adoptată de autorități, sistemul ar urma să facă parte din echiparea standard a forțelor de ordine. Testerul poate fi conectat la un telefon cu Bluetooth și ar reprezenta o descoperire la fel de importantă ca alcoolmetrul în anul 1930.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru