Cele mai bune trei luni din istorie pentru vânzările Audi
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Audi a anunţat astăzi rezultatele financiare ale primului trimestru din 2011. Constructorul din Ingolstadt se poate lăuda cu cele mai bune trei luni din istorie, dealerii săi din întreaga lume reuşind să vândă în total 312.600 de maşini, în creştere cu 18.4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au livrat 264.017 unităţi.
Evoluţia face ca oficialii Audi să privească încrezători spre sfârşitul de an, când sunt aşteptate vânzări totale de peste 1.2 milioane de unităţi. Potrivit comunicatului oficial emis de nemţi, încasările au crescut şi ele cu 27.3 procente, comparativ cu primele trei luni ale lui 2010. Implicit şi profitul operaţional s-a majorat, cu 10.6%, urmând tendinţa ultimelor şase luni ale anului trecut.
Axel Strotbek, membru al consiliului de conducere pe probleme de management al finanţelor şi organizării Audi, a declarat că "această evoluţie demonstrează că strategia de creştere calitativă propusă în planul de dezvoltare funcţionează perfect, iar publicul răspunde bine."
via | egm
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Audi in Romania
-
Audi A1 Preţ: 17.211 - 25.499 €
-
Audi A1 Sportback Preţ: n/a - 25.999 €
-
Audi A3 Cabriolet facelift Preţ: 28.105 - 38.433 €
-
Audi A3 facelift Preţ: 22.099 - 34.861 €
-
Audi A3 Sportback facelift Preţ: 22.550 - 35.290 €
-
Audi A4 Allroad Quattro facelift Preţ: 40.391 - 54.491 €
-
Audi A4 Avant facelift Preţ: 31.590 - 52.240 €
-
Audi A4 facelift Preţ: 29.200 - 49.849 €
-
Audi A5 Cabriolet facelift Preţ: 39.270 - 59.373 €
-
Audi A5 Coupe facelift Preţ: 35.790 - 55.893 €
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: 34.920 - 55.021 €
-
Audi A6 Preţ: 40.910 - 59.899 €
-
Audi A6 allroad quattro Preţ: 59.960 - 65.590 €
-
Audi A6 Avant Preţ: 43.570 - 63.159 €
-
Audi A7 Preţ: 52.630 - 62.380 €
-
Audi A8 Preţ: 77.360 - 98.730 €
-
Audi A8 Long Wheelbase Preţ: 87.430 - 144.590 €
-
Audi Q3 Preţ: 30.300 - 38.300 €
-
Audi Q5 Preţ: 34.780 - 49.190 €
-
Audi Q5 Hybrid quattro Preţ: 58.010 €
-
Audi Q7 facelift (2010) Preţ: 56.410 - 138.971 €
-
Audi R8 Preţ: 115.583 - 160.760 €
-
Audi R8 Spyder Preţ: 167.400 - 175.276 €
-
Audi S3 Preţ: 40.380 - 42.600 €
-
Audi S3 Sportback Preţ: 41.283 - 43.503 €
-
Audi S4 Avant facelift Preţ: 62.800 €
-
Audi S4 facelift Preţ: 60.460 €
-
Audi S5 Cabriolet facelift Preţ: 66.440 €
-
Audi S5 Coupe facelift Preţ: 62.930 €
-
Audi S5 Sportback facelift Preţ: 62.060 €
-
Audi S7 Sportback Preţ: 85.000 €
-
Audi S8 Preţ: 116.641 €
-
Audi TT Coupe Preţ: 37.470 - 45.368 €
-
Audi TT Roadster Preţ: 40.146 - 48.044 €
-
Audi TT RS Coupe Preţ: 58.816 €
-
Audi TT RS Roadster Preţ: 59.909 €
-
Audi TTS Coupe Preţ: 55.180 - 57.113 €
-
Audi TTS Roadster Preţ: 57.856 - 59.788 €
Ultimele stiri din Economic
-
BMW a primit o amendă de 163 de milioane de dolari de la Comisia Elveţiană a Concurenţei pentru tentativa de blocare a importurilor de modele noi BMW din ţările vecine pentru a-şi susţine reţeaua internă de dealeri. (24.05)
-
BMW şi Toyota s-au luptat şi anul acesta pentru cel mai valoros brand auto din lume. Germanii au câştigat uşor, bazându-se pe evoluţia bună înregistrată pe piaţa din China. (22.05)
-
Chiar dacă cea mai mare reţea de socializare din lume este considerată un loc excelent pentru a aduna clienţi, unele companii reanalizează opţiunile. GM a anunţat azi că sistează investiţiile în reclame pe Facebook. (16.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €













P.S.: @Bogdan Mirica, stirea asta a mai fost o data, scrisa de Sebastian Toma. Voi chiar nu comunicati intre voi? Pt ca nu este prima oara cand se intampla!
http://www.automarket.ro/stiri/audi-a-avut-cel-mai-bun-sfert-de-an-din-istoria-sa-37300.html
Apare chiar si prima la stiri similare.