Salonul Auto de la Geneva 2016

Cine se ascunde de lumina reflectoarelor? Noul Renault Megane Sport Tourer, dezvăluit într-un teaser misterios

Publicat Joi, 18.02.2016
de Daniel Popescu
Comenteaza 1
Cine se ascunde de lumina reflectoarelor? Noul Renault Megane Sport Tourer, dezvăluit într-un teaser misterios - Poza 1
Renault pregăteşte lansarea noului Megane Sport Tourer cu o imagine teaser care evidenţiază formele noului break care va fi dezvăluit în 22 februarie.

Una dintre noutăţile pregătite de Renault pentru Salonul Auto de la Geneva care va avea loc la începutul lunii martie este noul Megane Sport Tourer. Break-ul urmează să fie prezentat oficial luni, 22 februarie, iar până atunci constructorul francez ne pune imaginaţia la bătaie prin dezvăluirea unui teaser.

Acesta evidenţiază silueta noului Sport Tourer, care va împrumuta designul versiunii hatchback a lui Megane până în zona montantului C. Deloc surprinzător pentru un break, urmează o secţiune alungită şi un al treilea geam.

Cabina şi ampatamentul vor rămâne practic identice, astfel că spaţiul pentru pasageri va fi la fel de mare ca şi în cazul hatch-ului, însă lungimea maşinii va creşte cu aproximativ 30 de centimetri.

Din punct de vedere al motorizărilor, se anticipează că Sport Tourer va împrumuta gama de unităţi de propulsie disponibile pe Megane. Astfel, cel mai probabil oferta va include trei motoare pe benzină şi alte trei diesel care vor avea între 90 şi 205 CP, în timp ce cutiile de viteze disponibile vor fi manuale şi automate cu dublu-ambreiaj, în ambele cazuri cu 6 trepte.

Via Carscoops


Comentarii (1)

  • dame macarale
    pare a semana silueta cu breackul noului clio...
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru