Criza economică pune sub semnul întrebării soarta mezinului Porsche
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Deşi se bucură de o evoluţie pozitivă anul acesta, Porsche nu renunţă la prudenţă şi încearcă să îşi adapteze planurile de viitor la o posibilă criză economică. Germanii au susţinut că nu se hazardează să lanseze în viitorul apropiat sportiva entry-level poziţionată sub Boxster, despre care se vorbeşte.
O susţine însuşi Mathias Muller, CEO-ul Porsche, într-un interviu pentru Financial Times. Acesta susţine că noul model va prinde viaţă doar dacă recesiunea nu va exploda din nou în Europa. În prezent, casa germană încă evaluează proiectul, realizarea acestuia nefiind programată mai devreme de 2014.
"Criza financiară e reală şi nu o putem ignora. Trebuie să vedem în ce măsură ea ne va conduce spre o nouă criză economică. Dacă toate aceste previziuni se vor adeveri, recesiunea va avea un impact puternic asupra industriei auto, iar strategia noastră va fi nevoită să se adapteze", a declarat Muller.
Tot el a susţinut că o decizie privind viitorul mezinului Porsche va fi luată abia la finele lui 2012. Chiar şi fără un model entry-level, Porsche va reuşi să facă faţă obiectivelor impuse în urmă cu câteva luni. Muller susţine că lansarea lui Cajun, SUV-ul compact bazat pe Audi Q5, va impulsiona vânzările Porsche şi va duce la atingerea ţintei de 200.000 de unităţi produse pe an, până în 2018.
O importanţă deosebită o va avea şi piaţa din China, unde Porsche livrează în prezent o treime din producţia sa şi unde, pe viitor, intenţionează să deschidă o uzină.
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Porsche in Romania
-
Porsche 911 Preţ: 97.561 - 112.847 €
-
Porsche 911 Cabrio Preţ: 110.959 - 126.375 €
-
Porsche Boxster Preţ: 54.745 - 66.443 €
-
Porsche Cayenne Preţ: 65.117 - 148.617 €
-
Porsche Cayenne S Hybrid Preţ: 89.898 €
-
Porsche Cayman Preţ: 57.555 - 78.111 €
-
Porsche Panamera Preţ: 85.344 - 182.746 €
-
Porsche Panamera S Hybrid Preţ: 116.995 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Abarth a prezentat cea mai puternică iterare a lui Punto, numită Punto Supersport. Acesta are un motor 1.4 Multiair Turbo de 180 CP şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.5 secunde. (28.05)
-
Mercedes lucrează în prezent la o cutie automată cu nouă rapoarte pentru viitoarea generaţie S-Klasse. Transmisia va asista şi o versiune diesel-hibrid ce promite un consum de 2 litri/100 km. (28.05)
-
Ssangyong a publicat o serie de imagini şi un film pentru a anunţa faceliftul operat pe Rexton. SUV-ul are acum o faţă nouă şi două motoare diesel asistate de o transmisie Mercedes. (28.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €













Comentarii (3)