Eminem şi Audi au ajuns la un consens în urma procesului de copyright
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
În urma unui scandal iscat de agenţia de publicitate din Germania a celor de la Audi, Eight Mile Style, compania care deţine licenţele melodiilor lui Eminem, a înaintat o moţiune într-un tribunal din Germania pentru interzicerea unei reclame pentru Audi A6 Avant. În timp ce artistul american a jucat recent într-o reclamă pentru Chrysler, al cărui slogan era "Imported From Detroit" şi viza promovarea modelului 200, respectiva reclamă utilizează melodia "Lose Yourself" a lui Eminem fără drept, spune Joel Martin, managerul Eight Mile Style.
Cele două părţi au ajuns la o înţelegere, dar detaliile acestei înţelegeri nu au fost dezvăluite. Joel Martin, managerul Eight Mile Style, a declarat că "Audi va sprijini revitalizarea oraşului Detroit prin contribuirea la anumite proiecte sociale".
Cei de la Audi au declarat următoarele "Audi are deosebit de mult respect pentru Eminem şi opera sa, dar şi pentru campania Imported from Detroit care a fost creată de Chrysler. Audi nu ar dori niciodată să insulte sau să provoace daune celor două părţi, fanilor acestora sau clienţilor acestora", au declarat oficialii mărcii din Ingolstadt.
Reclama Chrysler "Imported from Detroit"
Reclama Audi A6 Avant
Via | Freep
Stiri similare
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din General
-
Chevrolet Volt fură serios din clienţii lui Toyota Prius. Potrivit americanilor, modelul nipon este cel mai des oferit la schimb în locul maşinii electrice GM. (28.05)
-
Autorităţile germane refuză ideea de a instala o taxă de drum pe şosele şi autostrăzi. "Preţul mare al benzinei e o taxă deja destul de mare pentru şoferi", spun reprezentanţii partidului de guvernământ. (28.05)
-
Peugeot schimbă numerotarea modelelor sale. Toate noile generaţii ale modelelor actuale se vor termina în cifra 8. Viitoarele modele accesibile, cum este noul 301, se vor termina în cifra 1. (24.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Audi-masini gri TDI....