Ford nu va participa la Salonul Auto de la Geneva din 2019: "Lansările noastre nu coincid cu data evenimentului"

de Daniel Popescu
Vineri, 26.10.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford nu va participa la Salonul Auto de la Geneva din luna martie ca urmare a faptului că pregătește o serie de lansări după data de desfășurare a evenimentului.

Ford a anunțat la sfârșitul acestei săptămâni că nu se va număra printre participanții la Salonul Auto de la Geneva din luna martie a anului viitor.

Oficial, decizia vine ca urmare a faptului că Ford și-a planificat deja o serie de lansări pentru anul viitor care nu corespund cu perioada de desfășurare a Salonului Auto.

"Ne-am uitat la toate lucrurile pe care trebuie să le facem în 2019 și sunt multe lucruri pe care le pregătim. Dar am simțit că modul în care funcționează cadența noastră nu se potrivește cu perioada în care are loc Geneva. Decât să mergem la Geneva cu noutăți minore, preferăm să facem ceva care să ne ofere mai multe beneficii", a declarat un purtător de cuvânt al Ford.

În ultimii ani, Ford a organizat o serie de lansări proprii în cadrul unor evenimente botezate Go Further. Cel mai probabil, lansările de anul viitor vor fi prezentate de asemenea în cadrul unui astfel de eveniment.

Ford a devenit astfel al doilea constructor care confirmă absența de la Geneva, după un anunț similar făcut de Volvo încă din luna iunie.

Totuși, oficialii Ford susțin că nu vor renunța la participarea la Saloanele Auto. "Nu mă aștept ca acest lucru să se întâmple în mod regulat", a mai precizat purtătorul de cuvânt al companiei.

În ultima perioadă, constructorii au început să evite prezenta la Saloanele Auto din cauza costurilor ridicate și a beneficiilor relativ minore. De exemplu, la Salonul Auto de la Paris de la începutul acestei luni au absentat 14 mărci, inclusiv Ford, Volkswagen, Fiat, Opel, Volvo, Mazda și Nissan.

Via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru