FOTO EXCLUSIV* : Land Rover testează noul LRX în ambele versiuni de caroserie
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Inginerii Land Rover testează ambele versiuni de caroserie ale lui LRX. Modelul va fi dezvelit oficial pe 1 iulie, aşa că imaginile spion pe care vi le prezentăm astăzi reprezintă stadiul în care au ajuns cele două prototipuri cu doar câteva zile înainte de prezentarea oficială a versiunii de producţie. Versiunea cu trei uşi a lui LRX s-ar putea să poarte altă denumire din moment ce adăugarea celor două uşi schimbă complet filozofia acestui model. Odată cu prezentarea acestui model, cei de la Land Rover vor dezvălui şi numele versiunii cu trei uşi a lui LRX.
În primă fază, Land Rover LRX va fi oferit cu tracţiune integrală, urmând să fie oferită şi o versiune cu tracţiune faţă ulterior. Clienţii vor putea alege între numeroase motorizări diesel şi otto care pot fi cuplate unor transmisii manuale sau transmisii automate cu şase trepte. Ulterior, există posibilitatea ca aceste modele să poată fi comandate cu o transmisie cu dublu ambreiaj.
Până în acest moment, Land Rover LRX a fost un model cu doar trei uşi, de aceea avea şi codul LR2. Din moment ce modelul are un caracter practic limitat din princina numărului "limitat" de uşi, cei de la Land Rover au fost nevoiţi să creeze şi o versiune cu cinci uşi a lui LRX. Astfel, nu este clar care dintre cele două versiuni păstrează numele LRX, dar toate aceste detalii vor fi lămurite mâine seară. Cei de la Land Rover au declarat că LRX este un "off-roader urban", ceea ce reprezintă echivalentul lui Range Rover Sport în gama Range Rover. Aşadar, vorbim de un model de nişă care va atrage o clientelă care s-ar fi orientat în mod normal spre alt gen de model sau altă marcă.
*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Land Rover in Romania
-
Land Rover Defender 110 Preţ: 30.107 - 36.176 €
-
Land Rover Defender 90 Preţ: 27.900 - 33.558 €
-
Land Rover Discovery 4 Preţ: 48.968 - 68.808 €
-
Land Rover Freelander 2 Preţ: 33.046 - 48.856 €
Ultimele stiri din Fotospion
-
Un cititor Automarket a surprins un prototip Renault în timpul testelor prin România. Silueta modelului din imagini ne duce cu gândul la cea de-a patra generaţie a lui Clio sau la noul Zoe. (02.02)
-
Noua generaţie BMW Seria 3, aşteptată să debuteze oficial la Frankfurt luna viitoare, a fost surprinsă, complet necamuflată, în cursul unei şedinţe foto. Imaginile trădează designul inspirat de Seria 5. (16.08)
-
Audi a filmat în Berlin un spot cu un model electric de oraş. Vehiculul era camuflat, dar sigla Audi era vizibilă. Debutul este pregătit pentru Salonul Auto de la Frankfurt. (09.08)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €


















I want one!