Feedback

Germania își încordează mușchii eco: propunere de 5000 de euro bonus la achiziția unei mașini electrice

Publicat Duminica, 31.01.2016
de Mircea Meşter
Comenteaza 10
Germania își încordează mușchii eco: propunere de 5000 de euro bonus la achiziția unei mașini electrice - Poza 1
După ce în 2015 au fost vândute doar 12.300 de mașini electrice, guvernul german ia măsuri și îi convoacă pe constructorii auto într-un program prin care fiecare cumpărător al unei astfel de mașini ar primi 5000 de euro bonus la achiziție

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cea mai mare piață auto a Europei face eforturi serioase pentru a se adapta la moda mașinilor electrice. După ce vânzările mașinilor alimentate pe baterii au crescut în ultimii doi ani într-un ritm mult mai lent decât se așteptau autoritățile germane, guvernul va discuta cu producătorii auto diferite variante de lucru pentru ca Germania să atingă ținta autoimpusă de un milion de mașini electrice vândute în această țară până în 2020.

În 2015, în Germania s-au vândut doar 12.300 de mașini electrice și 11.200 de vehicule hibride încărcabile la priză.

3000 de euro de la Guvern, 2000 de la producător

Esential 1 milion de mașini electrice ar trebui să circule pe șoselele germane în 2020 conform prognozei guvernului german.
12.300 de astfel de mașini au fost vândute în Germania în 2015.
Conform primelor informații venite dinspre autoritățile din Germania, guvernul le va propune constructorilor auto o soluție prin care fiecare cumpărător german de mașină electrică să primească un bonus de 5000 de euro la achiziție. Coaliția condusă de cancelarul Angela Merkel nu dorește însă să susțină integral această sumă, ci să împartă cheltuielile cu producătorii auto, care ar trebui să contribuie cu 1500-2000 de euro per achiziție. Informația a fost publicată de publicația Der Spiegel.

Pe lângă sumele pe care le va susține în acest program, guvernul german va asigura construcția a 16.000 de puncte de încărcare și va dezvolta un proiect prin care flotele auto utilizate de autoritățile locale vor fi înlocuite treptat cu mașini electrice.

via Reuters


Comentarii (10)

  • Germania isi INCORDEAZA, nu incoarda :DDDDDD
    Limba romana, bre ! Ce faceti cu ea? :DDDD
    13 2
  • da o japoneza sau o frantuzoica ca ei nu au electrice! :))))
    4 2
  • nelu: Ford Focus sfat. Raspunde
  • S-a săturat până și neamțul de atâta fum de tdi și tsi, la el acasă...
    În doi-trei ani va fi plin automarket-ul,autovit-ul,etc. de,,oferte,,nemțești la juma de preț.
    8 6
  • andrei
    Hai să învățăm să conjugăm verbul a încorda. Apoi cred că putem începe să scriem articole.
    6 3
  • De ce această râvnă ortografică la adresa lui Mircea? Ați și uitat fapta lui recentă, prin care a “disciplinat” forumul, ba chiar supersonic de repede? @andrei, tot așa te pot avertiza și eu: corect ar fi fost “haideți”, fiindcă “hai” denotă un ȋndemn care vizează o singură persoană.

    Mai greșește omul sau poate că…De exemplu, ȋn cazul expresiei “așa vrea mușchii lui x”, deși, la prima vedere/auzire, este flagrant și ar putea să stârnească revolta, dezacordul este folosit ȋn mod…intenționat (deci nu din neștiință), "de efect". Atenție la “nuanțe” !

    Mă rog, lumea actuală și-a cultivat cu patos (demn de o cauză mai ȋnaltă) “vânătoarea de greșeli/păcate” (de orice natură și, desigur, nu cele proprii, ale ei). Aproape toți au devenit niște părinți călăuzitori pentru “neștiutorii” de chestiuni elementare, “slabii” de caracter, “necăliții” de viață și “incapabilii” de…iubire. Ce mai, niște academii ambulante, pe două picioare. Acest “curent” domină ambele sexe și se numește…feminism.

    Toate bune și frumoase (adicătelea utile), poate și idealiste, dacă nu ni s-ar miji, printre dinții gurilor deschise ȋntru spiritul “celest” al rectificării, aburii verzui și toxici ai unei ȋnchipuiri de sine care se pare că a ȋntrecut-o ȋn ardoare pe cea a…fostului staroste al ȋngerilor. Iar furnicarul de microdumnezei ȋși așteaptă cu ȋnfrigurare “dumnezeul” central. Ȋnsă, pe urmă, va apărea intempestiv adevăratul Dumnezeu…

    On topic: vreau un studiu detaliat (musai realizat de profesioniști și ratificat oficial) care să ne lămurească definitiv dacă industria subansamblurilor care compun mașinile electrice este sau nu poluantă, iar dacă da, atunci ȋn ce mod și ȋn ce măsură.
    “Electricele” ȋn sine cică nu poluează, dar pe mine, unul, mă interesează “fața nevăzută a lunii”. Acesta poate fi doar ȋnceputul:
    www.4tuning.ro/green-cars/savantii-contrazic-ue-masinile-electrice-polueaza-mai-mult-decat-credeti-24964.html
    5 2
  • @ inexorabil
    E drept, toți greșim. Dar „hai!” a fost corect folosit. Iar vânătoarea de greșeli nu ar exista dacă nu ar exista greșeli în exces. Și nu e vorba doar de ortografie. E vorba și de informație eronată, de multe ori. Și e vorba de atitudinea cu care se răspunde, de multe ori, la comentariile cititorilor.
    5 2
  • Inexorabil, am citit articolul la care faci referire. Toate bune și frumoase...

    Acuma, dacă vorbim de poluare sau, mai corect spus, de impactul asupra mediului, nu doar termocentralele dăunează, ci și hidrocentralele. În general, orice proiect și orice activitate afectează mediul înconjurător, în funcție de anvergura acestuia. Dacă ne uităm la istoria civilizației umane, impactul cel mai mic l-au produs oamenii vânători - culegători. Nomazii, adică. Nu spun că trebuie să ne întoarcem în acele epoci, dar trebuie să ne schimbăm substanțial stilul de viață. Dau ca exemplu dimensiunile mici ale unei stații spațiale, precum și gradul înalt (aproape de perfecțiune) de reciclare a deșeurilor la bordul acesteia. Cred că populația ar trebui să fie distribuită cât mai uniform (contrar marilor așezări gen metropole). De asemenea, cred că trebuie să renunțăm la marile unități de producție. Ar trebui ca fiecare locuință sau mică așezare să își asigure singure necesarul de energie, apă, alimente, bunuri etc. și să recicleze / remanufactureze / reutilizeze cât mai mult posibil aceste resurse și bunuri; să arunce cât mai puțin. Infrastrura energetică, informatică și de transport nu ar mai fi atât de densă și ar avea un impact mult redus asupra mediului; ar avea, în continuare, rolul de facilitare a schimburilor și compensărilor. Nu ar trebui să mai existe nici expresia "de unică folosință". Probabil că ar suferi transformări multe industrii, (marketing, ambalaje, utilități, transporturi), însă diminuarea acestora ar duce și la o micșorare importantă a impactului negativ asupra naturii.

    În concluzie, nu cred că acest studiu este relevant. Trebuie acționat la o scară mult mai mare. Dacă mașinile electrice poluează atât de mult datorită acestor centrale electrice, atunci, de ce să nu avem în casă, pe lângă mașină de gătit și încălzire pe gaz, aparate (mixer, aspirator, mașină de bărbierit, ventilator etc.) acționate cu motor Otto sau Diesel?!
    5 1
  • someone
    hmmm, oare nu uita lumea cauza ( poate cea mai )principala a poluarii?
    cum ramane cu defisarile excesive? ca la urma urmei copacii sant cei ce transforma CO2 in O2, nu? indiferent ca poluarea vine de la masini, centrale sau vapoare
    iar in ceea ce priveste greseala, putina atentie nu ar strica...la urma urmei un articol trebuie verificat inainte de postare, nu? aici pe net, asta se poate schimba usor, dar cum ar fi daca era articol de presa scrisa? asa-i ca acela ramanea imprimat pt totdeauna?
    6 0
  • pai daca nu mai merge cu o turbina-n plus si un softulet, atunci e timpul sa faca ce au facut alti fraieri inainte, din pacate lucrul asa se va traduce automat in masini mai scumpe si cu o fiabiliatea discutabila, dar asta e, poate asa se va misca ceva in directia infrastucturii si standardizarii, ceea ce ar putea genera in final o reducere a costurilor. Tousi ramane o mare problema, acum statul ia o groaza de bani din acciza pe combustibil, oare cu ce o vor inlocui?
    2 1
  • Marius
    Germania isi incordeaza muschii si BMW mai scoate vreo 5 motoare cu peste 300 CP, Audi vin si ei cu alte 5 si Mercedes ca sa nu piarda podiumul nu se lasa mai prejos si scoate vreo 8. De preferinta toate diesel.
    Iar daca in zona premium stam bine, VW si Opel lanseaza inca vreo 10 motorizari diesel, cica noi si cu emisii scazute =))
    Ce mai mint germanii astia.
    Toyota isi inchide portile la vreo 100 dealeri pentru ca nu au vrut sa vanda diesel si s-au ambitionat sa promoveze hibride, iar Germania isi incordeaza ceva ca sa faca treaba mare...
    "Industry watchers say Toyota is suffering in Germany because its lineup is aging and because of its focus on hybrid cars instead of offering a competitive range of diesel cars, which are popular in the market."
    Deci bai japonezilor, oferiti ma dieseluri ca VW, nu mai umblati cu prostii de hibride si hidrogen...
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru