Honda CR-V debutează la timp în SUA
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Honda a anunţat că producţia noului CR-V va debuta în Statele Unite ale Americii pe 29 noiembrie, la uzina East Liberty din Ohio. Japonezii au reuşit să treacă peste problemele cu furnizorii cauzate de inundaţiile din Thailanda şi vor lansa modelul CR-V la timp, incluzând şi prezenţa la Salonul Auto de la Los Angeles. Primele modele vor fi puse la vânzare în a doua parte a lunii decembrie 2011. Din păcate, problemele cu furnizorii din Thailanda au afectat şi modelul Civic vândut în Europa.
Cea de-a noua generaţie a lui Civic va debuta în showroom-uri cu întârziere, deoarece modelul necesită piese de la aceiaşi furnizori ca şi CR-V. Tocmai de aceea, cotele de producţie vor varia de la o uzină la alta, în unele fabrici urmând să fie atins planul de producţie prevăzut iniţial, de 50% din capacitatea totală până la rezolvarea problemei cu furnizorii. Respectivul plan de producţie trebuia aplicat până pe 30 noiembrie 2011. Cei de la Honda sunt reticenţi în declaraţii şi au anunţat că toate fabricile din Statele Unite ale Americii şi Canada sunt aşteptate să producă la nivel normal pe 1 şi 2 decembrie, după care planurile lor de producţie vor fi anunţate ulterior.
Cei de la Honda cumpărau, printre altele, componente electronice de la furnizorii din Thailanda, dar inundaţiile catastrofale au perturbat activitatea furnizorilor Honda. Marca niponă a mai avut probleme de acest gen şi în prima parte a anului, când un tsunami a provocat pagube masive în Japonia şi a blocat toţi constructorii de automobile din Ţara Soarelui Răsare. Versiunile europene ale lui Honda Civic şi CR-V sunt fabricate la uzina din Swindon, Regatul Unit. Uzina respectivă primeşte componente electronice de la acelaşi furnizor cu americanii.
Via | Carscoop
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Honda in Romania
-
Honda Accord facelift Preţ: 24.168 - 31.856 €
-
Honda Civic Preţ: 17.968 - 26.028 €
-
Honda CR-V Preţ: 27.640 - 37.560 €
-
Honda CR-Z Preţ: 26.028 €
-
Honda Insight Preţ: 22.928 €
-
Honda Jazz facelift Preţ: 14.248 - 19.828 €
Ultimele stiri din Industrie
-
Japonezii de la Toyota au decis să nu renunţe la denumirea Auris pentru hatchback-ul de segment C vândut pe piaţa din Europa. (28.05)
-
Oficialii Fiat au declarat că sunt interesaţi şi de producţia modelelor Mazda în uzinele proprii, dacă japonezii vor dori acest lucru. În prezent, cei doi parteneri investighează toate posibilităţile de colaborare. (25.05)
-
Şeful diviziei sud-coreene a General Motors, Sergio Rocha, a anunţat că producţia Chevrolet nu va fi mutată în Europa în viitorul apropiat. (24.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Comentarii (1)