Honda CR-Z este Maşina Anului în Japonia
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Japonezii de la Honda au reuşit să cucerească titlul Maşina Anului în ţara natală cu modelul CR-Z. Primul hibrid din lume echipat cu o transmisie manuală a avut rivali precum Peugeot RCZ, Jaguar XJ, BMW Seria 5 F10, Mercedes-Benz E-Klasse, Mazda Premacy, Nissan March (echivalentul japonez al lui Micra) şi Toyota Mark X. Pe locurile doi şi trei s-au clasat modelele Volkswagen Polo şi Suzuki Swift. Potrivit organizatorilor, criteriile la care CR-Z a triumfat au fost design, economie de carburant şi manevrabilitate.
Diferenţa dintre prima şi cea de-a doua poziţie a fost de numai şapte puncte, modelul de pe locul doi fiind propulsat pe podium graţie motorului de 1.2 litri şi a interiorului spaţios. Deşi japonezii au comandat peste 7.000 de unităţi CR-Z în doar două săptămâni, modelul este de departe de a fi liderul clasamentului de vânzări pe piaţa internă. Cel mai bine vândut model din Japonia este Toyota Prius, aflat la cea de-a treia generaţie.
Honda CR-Z este echipat cu un motor pe benzină de 1.5 litri care este asistat de un motor electric de 14 CP. Împreună, cele două motoare angrenează transmisia manuală cu şase rapoarte şi îi permit hibridului sportiv să accelereze de la 0 la 100 km/h în 10 secunde. Pentru a spori economia de carburant, CR-Z beneficiază de un sistem de recuperare a energiei cinetice pierdute la frânare, iar trenul său de propulsie special îl ajută să consume, în medie, 5 litri la sută în regim mixt.
Via | Automedia.bg
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Honda in Romania
-
Honda Accord facelift Preţ: 24.168 - 31.856 €
-
Honda Civic Preţ: 17.968 - 26.028 €
-
Honda CR-V Preţ: 27.640 - 37.560 €
-
Honda CR-Z Preţ: 26.028 €
-
Honda Insight Preţ: 22.928 €
-
Honda Jazz facelift Preţ: 14.248 - 19.828 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Abarth a prezentat cea mai puternică iterare a lui Punto, numită Punto Supersport. Acesta are un motor 1.4 Multiair Turbo de 180 CP şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.5 secunde. (28.05)
-
Mercedes lucrează în prezent la o cutie automată cu nouă rapoarte pentru viitoarea generaţie S-Klasse. Transmisia va asista şi o versiune diesel-hibrid ce promite un consum de 2 litri/100 km. (28.05)
-
Ssangyong a publicat o serie de imagini şi un film pentru a anunţa faceliftul operat pe Rexton. SUV-ul are acum o faţă nouă şi două motoare diesel asistate de o transmisie Mercedes. (28.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Cred ca sub-stirea cu VW Polo pe locul 2 in Japonia e mult mai interesanta. Nu ca as fi fan VW, departe de mine.