Hyundai a vândut 5 milioane de maşini în Europa
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Constructorul sud-coreean Hyundai a reuşit să vândă în Europa automobilul cu numărul cinci milioane. Este vorba despre un i30, model lansat în anul 2007 şi care a ajuns la 320.000 de unităţi comercializate pe Bătrânul Continent. Incursiunea în Europa a contructorului sud-coreean a început în anul 1977 când un britanic a cerut să-i fie livrat un exemplar al modelului Pony.
A durat 19 ani până când Hyundai a importat automobilul cu numărul un milion. În anul 2000 se înfiinţează Hyundai Motor Europe, iar un an mai târziu, constructorul asiatic ajunge la borna două milioane. De aici înainte, lucrurile s-au mişcat rapid. Hyundai şi-a extins reţeaua de dealeri, iar până în 2005 aceştia reuşesc să mai vândă încă un milion de automobile.
În 2007, apare şi marea schimbare a asiaticilor. Aceştia lansează pe piaţă i30, un model creat pentru satisfacerea gusturilor consumatorilor europeni. Mai mult decât atât, este primul model care poartă iniţiala "i". În 2008, Hyundai ajunge la borna cu numărul patru milioane şi totodată are loc inaugurarea uzinei de la Nosovice din Cehia. În 2011, brandul sud-coreean îşi schimbă sloganul, şi se pare că acest lucru a fost de bun augur, întrucât au reuşit să ajungă la cinci milioane de vehicule comercializate pe teritoriul Europei.
Via | Hyundai
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Hyundai in Romania
-
Hyundai Elantra Preţ: 16.682 - 19.286 €
-
Hyundai Genesis Coupe Preţ: 28.562 €
-
Hyundai H-1 Preţ: 26.676 €
-
Hyundai i10 facelift Preţ: 9.610 - 10.267 €
-
Hyundai i20 Preţ: 10.862 - 12.760 €
-
Hyundai i30 Preţ: n/a - 20.526 €
-
Hyundai i30u (2010) Preţ: 13.516 - 18.588 €
-
Hyundai i30u CW (2010) Preţ: 15.686 - 18.228 €
-
Hyundai i40 Preţ: 25.238 - 26.726 €
-
Hyundai i40 CW Preţ: 26.230 - 27.594 €
-
Hyundai ix20 Preţ: 15.070 - 18.678 €
-
Hyundai ix35 Preţ: 21.022 - 33.161 €
-
Hyundai Santa Fe Preţ: 29.900 - 35.654 €
-
Hyundai Veloster Preţ: 21.381 - 23.861 €
-
Hyundai Veracruz Preţ: 37.076 €
Ultimele stiri din Economic
-
BMW a primit o amendă de 163 de milioane de dolari de la Comisia Elveţiană a Concurenţei pentru tentativa de blocare a importurilor de modele noi BMW din ţările vecine pentru a-şi susţine reţeaua internă de dealeri. (24.05)
-
BMW şi Toyota s-au luptat şi anul acesta pentru cel mai valoros brand auto din lume. Germanii au câştigat uşor, bazându-se pe evoluţia bună înregistrată pe piaţa din China. (22.05)
-
Chiar dacă cea mai mare reţea de socializare din lume este considerată un loc excelent pentru a aduna clienţi, unele companii reanalizează opţiunile. GM a anunţat azi că sistează investiţiile în reclame pe Facebook. (16.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Comentarii (2)