Înmatriculările de mașini electrice și plug-in hybrid au crescut cu 39% în 2017 în Europa: România, doar 188 de unități înmatriculate

de Daniel Popescu
Joi, 01.02.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Europenii au înmatriculat peste 216.000 de mașini electrice și plug-in hybrid pe parcursul anului trecut, în creștere cu 39%. Dintre acestea, doar 188 de unități au ajuns pe teritoriul României.

Mașinile cu propulsie alternativă continuă să înregistreze creșteri anuale semnificative de înmatriculări în Europa, potrivit datelor statistice făcute publice joi de Asociația Constructorilor Auto din Europa (ACEA).

Sursa citată menționează că în 2017 au fost înmatriculate 97.600 de mașini electrice pe teritoriul Uniunii Europene, în creștere cu 54% comparativ cu 2016. Interesant este că Germania a devenit țara cu cele mai multe înmatriculări de mașini electrice din UE, cu 25.000 de unități, reușind astfel să devanseze Franța, care s-a oprit la pragul de 24.900 de unități, în timp ce locul 3 revine Marii Britanii cu 13.600 de unități. Totuși, dacă facem abstracție de Uniunea Europeană, țara europeană cu cele mai multe înmatriculări a fost Norvegia, cu 33.000 de unități.

Creșterea înmatriculărilor a fost însă ceva mai temperată (29%) în cazul mașinilor plug-in hybrid (PHEV), în cazul cărora au fost înregistrate 115.000 de unități.

În acest clasament, Marea Britanie ocupă prima poziție cu 31.000 de unități și este urmată de Germania (29.000 unități) și Suedia (15.000 de unități).

În ansamblu, cetățenii Uniunii Europene au înmatriculat anul trecut 216.000 de mașini electrice și plug-in hybrid, în creștere cu 39% comparativ cu 2016. Din păcate, la fel ca și până acum, România continuă să raporteze doar numărul total de mașini cu încărcare la priză, fără să facă o distincție clară între mașini electrice și mașini plug-in hybrid. Astfel, românii au înmatriculat 188 de unități, în creștere cu aproape 155% comparativ cu 2016, când au fost înmatriculat doar 74 de astfel de unități.

În ceea ce privește mașinile hibride, 431.000 de unități au fost înmatriculate anul trecut, în creștere cu 55%, principalele piețe europene fiind Marea Britanie (72.000 unități), Franța (69.000 unități) și Italia (63.000 unități). Între timp, în România s-au înmatriculat 2.039 de astfel de mașini, aproape dublu comparativ cu 2016.

În ansamblu, ACEA admite însă că propulsia alternativă are în continuare o cotă de piață infimă în Europa: doar 1.4% dintre mașinile înmatriculate în UE anul trecut au fost electrice sau plug-in hybrid și doar 5.7% au avut un sistem de propulsie alternativă.

Via ACEA

Comentarii (3)

  • ACE - Craiova
    Conform articolului de mai jos

    http://ecoprofit.ro/inmatricularile-de-masini-hibride-au-crescut-cu-50-in-2017-fata-de-finalul-lui-2016/

    in Romania s-au vandut pana la finele anului 2017 in total cca. 3.100 de autovehicule hibrid, din care aproape 1.200 second hand.....

    OBS. Multi producatori de masini electrice ofera o garantie a acumulatorilor de 8 ani si/sau 150.000-200.000 km, ceea ce nu e rau deloc....
    5 0
  • Marian
    Si eu ma gandesc ca urmatoarea masina sa fie hibrida sau plug-in. Dar tinand cont de diferenta de pret intre hibrida si plug-in si avand in vedere ca nu am unde sa o incarc probabil va fi un hybrid fara plug-in. Sunt curios care este diferenta reala la consum intre cele 2 variante ale aceluiasi model (Prius vs Prius plug-in, sau Niro vs Niro plug-in).
    Chiar puteti sa testati doua modele din astea in parallel in aceleasi conditii de drum pentru a trage niste concluzii?
    2 0
  • ACE -Craiova
    TOYOTA Prius PHEV are o autonomie pur electrica 50 km. Pentru PRIMA SUTA DE KM are consum mediu de 1, 4 l/100 km. Apoi va consuma putin peste 3, 6 litri/100km.
    TOYOTA Prius clasic are un consum de cca. 3,6 l/100 km....
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru