Livrările SUV-ului electric Mercedes-Benz EQC ar putea fi amânate cu 3 luni: germanii nu au suficiente baterii

de Daniel Popescu
Duminica, 24.02.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz va amâna livrările SUV-ului electric EQC cu până la 3 luni ca urmare a faptului că nu are suficiente baterii, potrivit presei germane. Modelul ar putea ajunge la clienți abia în noiembrie.

Mercedes-Benz a publicat în toamna anului trecut primele imagini și detalii tehnice pentru SUV-ul electric EQC, a cărui producție ar trebui să înceapă în primăvara acestui an la uzina de la Bremen.

De altfel, germanii au anunțat anterior că vor angaja încă 1.000 de persoane pentru fabrica de baterii din Kamenz. Planurile inițial vizau ca primele livrări limitate ale lui Mercedes-Benz EQC să înceapă în luna iunie înainte ca ritmul să crească simțitor începând din august.

Totuși, publicația financiară Handelsblatt din Germania anunță că există șanse minime ca acest program să poată fi respectat. Sursa citată susține că producătorul de la Stuttgart are dificultăți cu aprovizionarea de componente pentru producția de baterii. Din acest motiv, în faza inițială, Mercedes-Benz va putea produce EQC în cantități foarte limitate care vor fi livrate unor "clienți VIP". În schimb, ritmul obișnuit al livrărilor va începe cel mai devreme în luna noiembrie.

În cazul în care se vor confirma, informațiile nu sunt surprinzătoare, în contextul în care numeroși producători din Europa se confrunta cu dificultăți în aprovizionarea cu baterii sau cu componentele necesare pentru fabricarea acestora.

În plus, cei de la Audi au fost nevoiți de asemenea să amâne lansarea pe piață a SUV-ului electric e-tron în așteptarea aprobării unei noi versiuni de software.

Din punct de vedere tehnic, Mercedes-Benz EQC este echipat cu două motoare electrice care generează împreună 300 kW, echivalentul a 408 cai putere, în timp ce cuplul maxim este de 765 Nm.

EQC este echipat cu un acumulator Li-Ion de 80 kWh care asigură o autonomie de circa 450 de kilometri conform standardului NEDC, iar acesta are nevoie de circa 40 de minute pentru a se încărca de la 10% la 80%. Totuși, bateria poate fi încărcată la stații de încărcare care oferă cel mult 110 kW, deși constructorii europeni și Tesla au anunțat deja că vor dezvolta stații de încărcare de până la 350 kW.

Via Electrive

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru