Mazda Takeri - conceptul din care se va naşte viitorul Mazda6
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Mazda a prezentat astăzi oficial primele imagini ale conceptului Takeri, prototipul unui sedan de segment mediu. Acesta urmează să fie lansat oficial la Salonul Auti de la Tokyo, în 3 decembrie, şi va reprezenta sursa de inspiraţie pentru noua generaţie Mazda6.
Noul Takeri duce mai departe noul limbaj de design adoptat de Mazda, denumit Kodo, pe care îl "condimentează" însă cu elemente care anunţă un model cu linii dinamice foarte interesante. Conform comunicatului oficial publicat astăzi de producătorul nipon, Mazda Takeri va dispune de o gama completă de tehnologii grupate în pachetul SKYACTIV. printre acestea se numără şi un nou motor diesel, denumit SKYACTIV D, care propune performanţe ridicate şi un consum coborât vizibil cu ajutorul pachetului i-Stop (Stop/Start în versiunea Mazda) şi al unui sistem de stocare şi reutilizare a energiei disipate la frânare.
Pe lângă noul concept Takeri, care va fi o premieră mondială la Tokyo, Mazda va prezenta publicului din ţara de origine a mărcii şi noul CX-5, pe care l-am văzut în premieră la Salonul de la Frankfurt, în luna sptembrie.
via | Mazda
Stiri similare
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Concepte
-
Aston Martin a adus versiunea de preserie a înlocuitorului lui DBS la Concursul de Eleganţă de la Lacul Como din Italia. Versiunea de serie a viitorului DBS este aşteptată să debuteze la sfârşitul anului curent. (28.05)
-
BMW a pregătitit o surpriză de proporții pentru concursul de frumusețe de la Villa d'Este: un spectaculos coupe desenat de Zagato. (26.05)
-
Renault a prezentat primele imagini oficiale ale conceptului Alpine A110-50. Conceptul aniversar marchează 50 de ani de la debutul lui Alpine Berlinette. (25.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €























puteau sa se chinuie un pic mai mult.