Feedback

Misiunea lui Carlos Ghosn: brazilianul vrea să asigure supraviețuirea alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, chiar și cu prețul unei fuziuni între cele trei companii

Publicat Marti, 20.02.2018
de Petre Barac
Comenteaza 3
Misiunea lui Carlos Ghosn: brazilianul vrea să asigure supraviețuirea alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, chiar și cu prețul unei fuziuni între cele trei companii - Poza 1
Șeful Renault, Carlos Ghosn, a declarat că una dintre prioritățile sale pentru perioada următoare este să se asigure că alianța cu Nissan și Mitsubishi va supraviețui în condițiile actuale de piață. Una dintre modalitățile pentru atingerea obiectivului său ar putea fi o fuziune între cele trei companii.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În urmă cu câteva zile, acționarii Renault și-au reconfirmat încrederea pentru Carlos Ghosn printr-un nou mandat de 4 ani la conducerea grupului, iar Thierry Bollore a fost promovat în funcția de Chief Operating Officer, respectiv “numărul 2” în companie.

Printre prioritățile trasate de către acționari se numără stabilirea planului de succesiune la șefia Renault, respectarea planului “Drive the Future”, precum și “pași decisivi” pentru ca alianța Renault-Nissan-Mitsubishi să fie ireversibilă.

Carlos Ghosn este apreciat pentru munca sa din ultimii ani, în care a reușit să ducă alianța pe o poziție fruntașă în topul producătorilor auto, cu peste 10 milioane de mașini vândute anul trecut.

Provocarea cea mai importantă pentru brazilian pare să fie supraviețuirea alianței Renault-Nissan-Mitsubishi chiar și după ce el se va retrage de la conducere.

“Trebuie să ne asigurăm că alianța va supraviețui, iar pentru asta vom avea nevoie de ajutorul acționarilor, inclusiv guvernele din Franța și Japonia,” a declarat Carlos Ghosn.

O posibilitate de reușită ar fi fuziunea completă dintre cele trei companii, dar Ghosn susține că acest lucru nu se va întâmpla cât timp statul francez va deține o bucată din Renault.

Totuși, Franța și-a redus participația la constructorul francez la 20% în ultimele luni. În plus, guvernul condus de Emmanuel Macron a spus că va renunța și la alte active, fapt ce ar putea duce la o potențială fuziune viitoare între Renault, Nissan și Mitsubishi.

Via Autonews


Comentarii (3)

  • Ce inseamna fuziune aici?
    0 0
  • @Tibi Momentan sunt alianta, nu o singura companie (care ar rezulta dintr-o fuziune). Companie e GM care detine brandurile din portofoliu in intregime. Valabil si la VAG.
    2 0
  • mihnea2012
    Vad ca inca e greu sa se scrie ca Renault Nissan e lider mondial la vanzari. Da, admitem greu ca au vandut mai mult decat grupurile VW si Toyota, precedentii lideri, dar asta e. VW pt ca nu suporta infrangerea usor au incercat un artificiu numarand si camioanele. Asa sunt nemtii, nu stiu sa piarda.
    Cat despe denumirea de "alianta" ar trebui sa intelegem ca e doar marketing, o formula utilizata ca sa protejeze orgoliul japonez si sa promoveze marca Nissan care vinde mai multe masini. Pe multe piete, in special SUA, este pilon in vanzari, in timp ce Renault nici nu exista. Nu e mare diferenta dpdv juridic fata de VW pt ca si acolo VW detine participatiiile majoritare sau de control a multe societati inregistrate separat, adica cu personalitate juridica distincta - exemplu Porsche in Germania este societate distincta la fel, Seat in Spania Buggati in Franta, Ducatti in Italia samd.
    Renault detine sau controleaza dupa caz Nissan in Japonia, Dacia in Ro si in diferite aranjamente juridice alaturi de Nissan detine Lada. Nissan a luat singur pachetul de control al Mitsubishi. Alpine, Datsun si Infiniti nu exista decat ca marci. Nu mai sunt societati.
    Daca mai tinem cont ca exista si o societate Renault -Nissan inmatriculata in Olanda, atunci integrarea este solida.
    Mercedes este urmatorul participant previzibil din ce vedem in schimbul de actiuni si tehnologie cu Renault-Nissan.
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru