Feedback

Nissan GT-R face senzatie la Nurburgring

De Mircea Meșter
Publicat Joi, 01.05.2008
Nissan GT-R a intrat astazi oficial in galeria celor mai rapide modele de serie testate la Nurburgring.

Esential

10 este pozitia pe care o ocupa Nissan GT-R in clasamentul modelelor de serie cronometrate la Nurburgring.

In lumea modelelor de serie exista doua clasamente pentru care producatorii se bat in fiecare moment: cea mai puternica masina de productie (Bugatti Veyron ramane cea mai cunoscuta borna de acest tip, indiferent de incercarile disperate ale altora) si cel mai rapid tur la Nurburgring, pe legendarul circuit Nordschleife (in lungime de 20.7 kilometri). Ei bine, daca in cazul primului top totul se rezuma la o comparatie simpla intre cifre, cand vorbim de turul de pe Nordschleife discutia se complica. Asta pentru ca totul se duce la un nivel undreground, timpii pe tur de pe Nordschleife nefiind cifre oficiale ci rezultate ale pilotilor de teste privati ai constructorilor lumii.

Regula timpilor neoficiali este insa ignorata din cand in cand, performantele unor modele ramanand in memoria tuturor sub forma unor timpi de referinta greu de provocat intr-o lupta dreapta. Astfel, dupa ce Porsche 911 GT2 a reusit 7:31 iar Pagani Zonda F, supercarul italian dezvoltat de Horacio Pagani, a fost cronometrat cu 7:27, Nissan a anuntat astazi ca noul GT-R a reusit un timp excelent, 7:29, intrand astfel in topul select al celor mai rapide modele de serie testate pe circuitul german.

Nissan nu s-a sfiit sa publice chiar un comunicat de presa legat de noua performanta a lui GT-R, sustinand ca masina care a reusit acest timp nu se deosebeste cu absolut nimic de cele disponibile in showroom-uri. Altfel spus, nicio modificare tehnica sau aerodinamica, chiar si pneurile fiind identice cu cele ale modelelor pe care fiecare client Nissan si le poate comanda. La volan s-a aflat Tochio Suzuki, pilotul oficial de teste al celor de la Nissan, aceeasi persoana care a reusit, acum cateva luni, un timp considerat atunci de referinta pentru GT-R, 7:38.

"Anul trecut, la testele precedente, am fost afectati de conditiile de la Nurburgring (n.r. - la testele precedente, masina s-a lovit de lipsa de aderenta in doua viraje din cauza prafului de pe pista), deoarece am stiut tot timpul ca GT-R poate cobori sub bariera psihologica de sapte minute si 30 de secunde. Am reusit acum acest lucru si am demonstrat ca am produs unul dintre cele mai rapide modele de serie din lume. Am reusit sa dezvoltam o masina multiperformanta accesibila oricui, oricand si oriunde", sustine Kazutoshi Mizuno, inginerul sef care s-a ocupat de dezvoltarea lui GT-R.

Modelul japonez reuseste, prin noul rezultat, sa depaseasca modele de top si supercaruri de firma ale industriei auto mondiale, cum sunt Koenigsegg CCR (7:34), Mercedes SLR 722 GT (7:38), Mercedes SLR McLaren (7:40) sau Bugatti Veyron (7:40).

Foarte interesant este faptul ca Nissan pregateste deja o versiune superusoara a modelului GT-R care va iesi pe piata in cursul anului viitor. Initial, timpul potential de Nurburgring al acesteia (masurat odata cu testarea primele prototipuri ale modelelului tot pe circuitul german) era stabilit la 7:25, insa este foarte probabil ca acesta sa scada dupa ultimul rezultat al lui GT-R.

Cei mai buni timpi pentru modelele de serie la Nurburgring Nordschleife

TIMP MODEL PUTERE / MASA 
 6:55 Radical SR8
 360 CP / 650 kg
 7:12 Radical SR3 Turbo
 320 CP / 500 kg
 7:14 Donkervoort D8 RS 398 CP / 760 kg
 7:15 Edo Porsche 911 GT2 RS
 612 CP / 1284 kg
 7:22 Loaded BMW M3 CSL
 600 CP / 1427 kg
 7:24 Lexus LF-A Concept
 552 CP / 1360 kg
 7:25 Nissan GT-R V-Spec
 551 CP / 1590 kg
 7:27  Pagani Zonda F  650 CP / 1230 kg
 7:28 Porsche Carrera GT
 612 CP / 1380 kg
 7:29 Nissan GT-R
 480 CP / 1740 kg

 

 

Taguri: GT-R, Nissan

Comentarii (3)

  • Bogdan
    Modele street legal
    Interesant ar fi de vazut ce loc ocupa in topul masinilor care nu au un pret peste 150 000 de euro si care pot fi folosite in viata de zi cu zi...In acest top probabil ca ocupa primul loc
    0 0
  • despre GT-R
    acest nissan mi se pare cea mai valoroasa masina din acel tabel pt ca toate celelalte sunt modificate, sau niste supercaruri de sute de mii de euro cu o gretuate redusa la maxim. timpul lui gt-r mi se pare mai mult decat incredibil tinand cont ca are un v6 si e o masina pe care o poti folosi zilnic si de asemenea la un pret mic pt ceea ce ofera :)
    0 0
  • Mircea B
    Super
    Am condus asa ceva. B E S T I A L !!!!!!!
    Nu se poate .... !
    si e primul in Romania.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru