Noi facilităţi pe autostrada Bucureşti - Ploieşti: 3 spații pentru servicii şi 3 parcări de scurtă durată vor fi construite în 6 luni

de Daniel Popescu
Luni, 18.01.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Trei spaţii de servicii şi trei parcări de scurtă durată vor fi construite în termen de şase luni pe autostrada Bucureşti - Ploieşti.

Autostrada Bucureşti - Ploieşti a fost deschisă circulaţiei în iulie 2012, însă una dintre nemulţumirile şoferilor a fost absenţa spaţiilor de servicii şi de parcare. Lucrurile sunt însă pe cale să se schimbe, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat startul lucrărilor la câteva astfel de spaţii.

Astfel, pe autostrada Bucureşti - Ploieşti vor fi amenajate trei spaţii pentru servicii, la km 17 (dreapta), km 20 (stânga) şi km 57 (stânga şi dreapta). De asemenea, vor fi realizate alte trei parcări de scurtă durată, poziţionate pe stânga şi dreapta autostrăzii, la 28+400, km 42+600 şi km 50+400. Potrivit CNADNR, proiectarea va dura 2 luni, iar construcţia 4 luni, astfel că lucrările ar trebui finalizate în iulie 2016.

La sfârşitul anului trecut, CNADNR a anunţat că primii 3 kilometri de autostradă, care vor lega oraşul de şoseaua de centură, vor avea câte trei benzi pe sens, o bandă de urgenţă şi trotuar pentru pietoni care va fi delimitat de drum printr-un parapet de beton.

Autostrada va avea sistem de iluminare şi panouri fonoabsorbante, pentru a reduce zgomotul, în condiţiile în care această porţiune va fi practic în oraş.

Via CNADNR

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru