Noua generație Seat Leon: compacta spaniolă ar putea primi un ampatament mai mare și versiune plug-in hybrid

de Daniel Popescu
Luni, 20.11.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generație Seat Leon va apărea în 2019 cu un design ușor îmbunătățit și ar putea primi un ampatament mai mare și o versiune plug-in hybrid.

Actuala generație SEAT Leon (foto) a adunat peste 680.000 de clienți în cei cinci ani de existență și a devenit astfel cea mai bine vândută generație Leon din istorie. Prin urmare, spaniolii își pun mari speranțe și în următoarea generație, care va fi dezvăluită pe parcursul anului 2019.

Chiar dacă va utiliza în continuare platforma MQB a Grupului Volkswagen pe care mai sunt dezvoltate Skoda Octavia și Volkswaen Golf, compania spaniolă ar putea primi un ampatament ușor mai mare pentru ca pasagerii din spate să beneficieze astfel de mai mult spațiu. Oficialii Seat preferă să nu dea prea multe detalii despre design, însă aceștia admit că schimbările nu vor fi majore.

"Designul mașinii nu este o revoluție, ci o mare evoluție. Vei putea vedea că este un Leon și nu o vei confunda cu alt model din segment. La asta am lucrat în toată gama, iar acum avem o identitate de design consecventă", spune Matthias Rabe, șeful departamentului de cercetare și dezvoltare din cadrul Seat.

De asemenea, este posibil să apară noutăți la nivelul sistemului de propulsie.

Astfel, pe lângă versiunile de bază cu motoare pe benzină de 1.0 și 1.5 litri și dieselul de 1.6 litri, noua generație Leon ar putea beneficia încă de la lansare de o versiune plug-in hybrid cu tehnologie împrumutată de la Volkswagen Golf GTE.

Noua generație Seat Leon face parte dintr-un plan agresiv de lansare a încă 6 sau 7 modele, dintre care unele vor fi complet noi. Printre ele se numără și două modele electrice, primul fiind planificat tot pentru 2019, în timp ce Cupra ar putea deveni un brand separat al constructorului spaniol.

"Este cea mai mare ofensivă a noastră. Am avut Ateca, Arona, noul Ibiza și faceliftul pentru Leon. Dar abia acum începem să accelerăm. În următorii 3 ani vom avea 6 sau 7 modele noi, iar cele mai multe vor fi complet noi", a adăugat Rabe.

Via Auto Express

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru