Feedback

Noul Mercedes-Benz GLE va primi o versiune plug-in hybrid: producătorul german anunță o autonomie în modul electric de 100 de kilometri

Publicat Luni, 15.10.2018
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 1
Noul Mercedes-Benz GLE va primi o versiune plug-in hybrid: producătorul german anunță o autonomie în modul electric de 100 de kilometri - Poza 1
Mercedes-Benz pregătește o versiune plug-in hybrid pentru noua generație GLE. Modelul va fi prezentat în prima parte a anului viitor și, conform reprezentanților constructorului german, autonomia în modul electric ar urma să ajungă la 100 de kilometri (WLTP).

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generație Mercedes-Benz GLE a fost prezentată în urmă cu câteva săptămâni. SUV-ul producătorului german are un design nou, un interior modern, tehnologii de ultimă generație și, pentru moment, o singură motorizare pe benzină (GLE 450 4Matic de 367 CP).

Sistemul de propulsie pregătit de nemți integrează tehnologia mild-hybrid EQ Boost care gestionează sistemul electric la 48V și care, totodată, oferă un plus de putere pentru perioade scurte de timp. Dar Mercedes-Benz pregătește și o versiune plug-in hybrid pentru noua generație GLE.

Conform primelor informații, varianta PHEV ar urma să fie lansată în prima jumătate a anului viitor. Reprezentanții companiei spun că vor oferi o baterie generoasă, astfel încât autonomia în modul electric să ajungă la 100 de kilometri.

"În prezent, îmbunătățim actuala generație de vehicule PHEV și venim cu versiuni care oferă o autonomie în modul electric de 50 de kilometri. Dar GLE ar urma să devină primul model din gamă cu o autonomie de 100 de kilometri, valoare măsurată conform ciclului WLTP", a declarat Ola Kallenius, directorul de cercetare și dezvoltare Daimler.

În urmă cu câteva zile, Mercedes-Benz a prezentat o serie nouă de vehicule PHEV: S560e (plug-in hibrid benzină-electric), E300e (plug-in hibrid benzină-electric), E300de (plug-in hibrid diesel-electric) și C300de (plug-in hibrid diesel-electric).

Via | Automotive News (înreg.)


Comentarii (1)

  • Bravo Mercedes, vezi că se poate !!

    100 km mai e ceva... faţă de 40 km.

    Sunt mulţi posesori de Mercedes GLE ale căror case depăşeşte cu mult valoarea instalării unui incarcator pentru maşina.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru