Primul test de siguranţă EuroNCAP pentru sistemul de frânare de urgenţă la detectarea pietonilor: Toyota Prius a primit 5 stele

de Daniel Popescu
Miercuri, 20.04.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
EuroNCAP a efectuat primul test de siguranţă pentru sistemul de frânare de urgenţă la detectarea pietonilor, în cadrul căruia Toyota Prius a primit 5 stele. În plus, organizaţia a inaugurat şi primul rating dual pentru un model.

Toyota Prius a devenit în această săptămână primul model pe care EuroNCAP îl testează şi în funcţie de performanţele sistemului de frânare de urgenţă (AEB) la detectarea pietonilor, iar rezultatele sunt pozitive. Acest sistem permite maşinii să frâneze automat în cazul în care detectează posibila apariţie a unui accident în care este implicat un pieton care traversează şoseaua.

Astfel, testele realizate de EuroNCAP au evidenţiat că sistemul AEB pentru pietoni de pe Toyota Prius este capabil să evite coliziunile la viteze de până la 60 km/h în cazul pietonilor care traversează strada. În cazul copiilor care aleargă din spatele unor maşini parcate, sistemul permite evitarea coliziunilor la viteze de până la 20 km/h şi limitarea impactului dacă viteza este de maxim 40 km/h.

"În testele EuroNCAP, sistemul a avut performanţe bune şi a reuşit să evite o coliziune sau să limiteze severitatea unei coliziuni în cele mai multe cazuri", notează EuroNCAP într-un amplu raport.

La celelalte categorii, Prius a obţinut un scor de 92% la protecţia adulţilor din maşină şi de 82% în cazul copiilor aflaţi în maşină, în timp ce protecţia generală la pietoni este de 77%. Ratingul general acordat hibridului japonez este de 5 stele.

Sistem dual de teste pentru sistemele de siguranţă

În acelaşi timp, începând din acest an, EuroNCAP permite două rating-uri pentru acelaşi model, în funcţie de dotările pentru siguranţă. Ratingul de bază este generat pe baza unui model cu echipare standard de siguranţă în Uniunea Europeană, în timp ce al doilea rating este opţional, se numeşte Safety Pack şi include echipamentele de siguranţă disponibile ca opţionale sau doar pe anumite pieţe europene.

Primul model testat după acest principiu este Suzuki Baleno, care a primit un rating de bază de 3 stele şi un rating de 4 stele în cazul opţiunii cu Safety Pack. Astfel, protecţia pentru adulţi s-a majorat de la 80 la 85% în cazul testului cu Safety Pack, însă a rămas de 73% şi, respectiv, 65% în cazul testelor pentru copii şi pietoni.

Via EuroNCAP

Comentarii (1)

  • Rotaru
    Nu se poate asa ceva domle' . Trebuia Folțfagăn sau Mărseidis sa puncteze cu scor maxim, nu ''janghina'' asta japoneza. E posibil asa ceva ? Ufff, mi-e tare mila ca iar se vor pierde cateva unghiute in gatul ''meseriasilor'' :))))
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru