Renault ar putea aduce un al patrulea concept la Salonul de la Frankfurt
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Renault munceşte din greu la o nouă filosofie de design, pe care Laurens van den Acker, directorul departamentului de creaţie, încearcă să o expună cu ajutorul a şase concepte diferite. Salonul Auto de la Paris şi cel de la Geneva ne-au adus deja trei concepte, în persoana noilor DeZir, Capture şi R-Scenic. Publicul a primit bine cele trei expresii ale spiritului creator, semn că Renault a ales de această dată o direcţie bună.
În cadrul interviului acordat presei din România, van den Acker a vorbit şi despre ideea sa de dezvoltare a gamei Renault şi planurile de viitor. Întrebat dacă anul acesta, în cadrul Salonului de la Frankfurt, constructorul francez pregăteşte un al patrulea concept, designerul a preferat să răspundă evaziv, declarând că o asemenea soluţie este probabilă şi reală, dar că nu poate face mai multe comentarii.
Referindu-se apoi la data de finalizare a celor şase concepte care vor defini limbajul de design Renault, van den Acker a declarat că vor mai dura cel puţin doi ani până când vor fi expuse toate. "În cadrul fiecărui salon încercăm să găsim o combinaţie perfectă între vis şi realitate. Anul acesta, la Geneva, am considerat că era vremea viselor, pentru că în 2008 toată lumea a anulat proiecte. La celelalte saloane vom avea destul de multe modele de arătat, ceea ce înseamnă că exerciţiile de design vor trece pe locul doi."
Designerul Renault a ţinut să precizeze încă o dată că viitoarele modele programate să debuteze în gamă vor prelua aspectul frontal propus de cele trei concepte: DeZir, Captur şi R-Space.
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Renault in Romania
-
Renault Clio Preţ: 11.250 - 14.700 €
-
Renault Clio Estate Preţ: 11.850 - 14.450 €
-
Renault Clio RS Preţ: 20.800 - 22.300 €
-
Renault Fluence Preţ: 14.700 - 20.450 €
-
Renault Grand Scenic facelift Preţ: 17.100 - 23.900 €
-
Renault Kangoo Preţ: 16.926 - 17.918 €
-
Renault Kangoo Express Preţ: 14.880 €
-
Renault Koleos facelift Preţ: 27.550 - 30.600 €
-
Renault Laguna Preţ: 22.000 - 25.900 €
-
Renault Laguna Coupe Preţ: 30.950 - 32.600 €
-
Renault Latitude Preţ: 22.000 - 37.000 €
-
Renault Master Preţ: 23.684 - 25.792 €
-
Renault Megane (2008) Preţ: 14.100 - 21.700 €
-
Renault Megane Coupe Preţ: 16.100 - 22.200 €
-
Renault Megane facelift Preţ: 14.200 - 20.200 €
-
Renault Megane RS Preţ: 25.000 - 25.500 €
-
Renault Megane Sport Tourer Preţ: 15.850 - 20.800 €
-
Renault Symbol Preţ: 9.500 - 11.500 €
-
Renault Trafic Combi Preţ: 26.748 €
-
Renault Trafic Furgon Preţ: 22.072 €
-
Renault Twingo facelift Preţ: 9.300 - 10.990 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Abarth a prezentat cea mai puternică iterare a lui Punto, numită Punto Supersport. Acesta are un motor 1.4 Multiair Turbo de 180 CP şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.5 secunde. (28.05)
-
Mercedes lucrează în prezent la o cutie automată cu nouă rapoarte pentru viitoarea generaţie S-Klasse. Transmisia va asista şi o versiune diesel-hibrid ce promite un consum de 2 litri/100 km. (28.05)
-
Ssangyong a publicat o serie de imagini şi un film pentru a anunţa faceliftul operat pe Rexton. SUV-ul are acum o faţă nouă şi două motoare diesel asistate de o transmisie Mercedes. (28.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Cabriolet facelift Preţ: de la 39.270 €
-
Audi A6 Avant Preţ: de la 43.570 €
-
Chevrolet Aveo 5 usi (2008) Preţ: de la 11.260 €
-
Citroen C4 Picasso Preţ: de la 18.025 €
-
Dacia Logan Pick-up Preţ: de la 8.000 €
-
Mercedes-Benz G 65 AMG Preţ: de la 275.280 €
-
Nissan Murano (2009) Preţ: de la 43.740 €
-
Peugeot 308 SW facelift Preţ: de la 21.183 €
-
Porsche Panamera S Hybrid Preţ: de la 116.995 €
-
Renault Laguna Coupe Preţ: de la 30.950 €
-
Renault Symbol Preţ: de la 9.500 €
-
Skoda Fabia Combi Preţ: de la 11.368 €
-
Subaru Legacy Tourer Preţ: de la 34.708 €
-
Volkswagen Caddy Maxi Preţ: de la 20.063 €
-
Volkswagen Golf 6 (3 usi) Preţ: de la 15.574 €
-
Volkswagen Polo GTI (3 usi) Preţ: de la 19.772 €
-
Volkswagen Tiguan facelift Preţ: de la 23.307 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €













@Automarket
caut si eu o carte de interpretare a viselor auto, exista asa ceva?