Rezoluție europeană: autoritățile vor ca toate mașinile noi să fie echipate obligatoriu cu sisteme pentru detectarea pietonilor și frânare automată

de Petre Barac
Miercuri, 15.11.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care propune ca toate mașinile noi să fie echipate obligatoriu cu sisteme pentru detectarea pietonilor, frânare automată și asistență la accelerare.

Potrivit autorităților europene, peste 25.000 de persoane sunt ucise şi alte sute de mii sunt rănite pe drumurile din ţările europene, aproximativ 90% dintre aceste accidente având drept cauză greşelile umane.

Fie că suntem şoferi, pietoni sau biciclişti, greşim cu toţii. Şi în aceste cazuri, sistemele de asistenţă automată sunt un fel de copiloţi tăcuţi care ne ajută să evităm accidentele”, a declarat deputatul Dieter-Lebrecht Koch în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European.

Textul rezoluţiei non-legislative prevede, astfel, obligativitatea ca toate autoturismele noi să fie echipate cu sisteme care să detecteze pietonii şi care să includă dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. Astfel de sisteme pot încetini o maşină pentru a evita un accident şi ajută şoferii să rămână în limitele de viteză. Unele sisteme pot, de asemenea, să direcţioneze o maşină înapoi atunci când iese de pe bandă.

Deşi astfel de echipamente sunt montate pe maşini de toate clasele, trei sferturi dintre autoturismele noi nu sunt echipate cu astfel de sisteme din cauza costului suplimentar, potrivit autorităților.

În plus, deputaţii europeni doresc să evalueze posibila valoare adăugată a reducerii limitei de alcool din sânge la zero pentru şoferii începători şi pentru şoferii profesionişti din întreaga UE.

Rezoluţia a fost votată cu 593 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 53 de abţineri. 

Via News.ro

 

Comentarii (13)

  • Good news!... pentru giganții germani OEM cu activitate în automotive: Continental, Bosch etc.

    Noi sisteme electronice de proiectat și vândut, (de acum, obligatoriu!) pe fiecare mașină produsă în Europa!

    Ne-ați prins cu emisiile și cu cartelul? Lasă că scoatem noi pârleala, de o să vă iasă pe nas.

    Nu aveați bani să vă puneți senzori de parcare, că era scump opționalu', stai să vedeți cât o să coste de atunci încolo o mașină nouă "cheală".
    Cheală, cheală dar burdușită cu sisteme făcute de germani.
    11 8
  • Ca să continui, întâmplător, aceasta rezoluție este o veste bună și pentru Colonia economică românia, mai precis pentru "centura", sau mai precis "tighelu'" economic Timișoara-Arad-Oradea + Sibiu, unde acești OEM-i germani s-au implantat și s-au dezvoltat foarte bine profitând de salariile mici și nivelul de pregătire oamenilor (inclusiv capabilitatea locală de a știi germana).

    Asta dacă vă întrebați de ce nu există o atostradă peste munți. Răspunsul este simplu: pentru că nu este nevoie (asta a zis-o și un fost preș' mult iubit!). Dau exemplu numai Oradea, unde avem 4 clienți majori pe Șoseaua Borșului. Practic ăia se află în Ungaria cu salarii și pregătire de România. Nici măcar n-au intrat în oraș. De ce să traverseze munții? Putem să facem 10 autostrăzi peste munte, ăia tot acolo o să se implanteze. Mână de lucru ieftină o să se găsească întotdeauna pe tighelu' economic.

    Vești bune sunt și pentru compania unde lucrez, care este furnizor pentru acești OEM -i, distribuind, (stupoare?), tot produse fabricate de companii germane.

    Am fost ca reprezentant în toate locațiile companiilor Continental (toate) și Bosch din România care au proiecte în automotive precum și în alte companii (în principal germane) care lucrează și ele direct sau pentru OEM-ii germani.

    Un extras dintr-un raport de vizită:

    "The end client [insert here: Renault, Ford, BMW, Audi, VW etc.] requests the material to be used in their products. [compania X] don't make tests to try other materials for a project.
    The new projects are handled and approved by the headquarter from Germany."

    Adică ei centrază, ei dau cu capu'. Noi ne facem traba de furnicuțe, zicem săru'-mâna boierule că avem și noi un comision (minimal) și un salariu și sperăm că o să stea mai mult pe la noi.
    8 2
  • @ignis: oricata dreptate ai avea, eu unul salut aceasta rezolutie si m-as bucura sa se puna in aplicare cat mai repede. Asta pentru ca, cel putin in Romania, toata lumea isi ia/cumpara carnet de sofer, fie ca are sau nu are deloc inclinatie spre a conduce o masina. In plus, tinerii de azi, cand conduc, stau mai mult cu ochii pe smartphone decat la drum si prin aceste sisteme poate vor ajunge mai putini oameni nevinovati la spital / in cimitir sau masini prin service-uri pentru reparatii.
    20 0
  • @Gabi

    Bineînțeles că e măsură bună să ai o mașină standard cu multe sisteme de siguranță.
    Eu n-am zis că nu-i bună. Ideea e că acestă inițiativă are o componentă economică (cu adresă) foarte străvezie

    Acest domn cu inițiativa, Dieter-Lebrecht KOCH, întâmplător este german și tot întâmplător este din Grupul Partidului Popular European, carepartid, tot întâmplător, susține interesele marilor concerne (mai mult sau mai puțin germane).
    6 2
  • @ignis
    Banuiesc ca esti membru PSD ca ei is porniti tare acum impotriva multinationalelor care au venit la noi ca sa suga inteligenta si munca umililor romani.... vai de curu nostru ce gandire de cort avem.
    Nu de alta, dar parca noi romanii am avea nu stiu ce alternative (in afara de a pleca din tara). Cum vine o multinationala la noi deja o privim cu ochi rai... au venit sa faca bani ... Asa, si? De ce crezi ca vin? Pe bune? Tu daca ai avea capital, ar trebui sa-ti dezvolti afacerile si ai avea de ales intre, sa zicem, Polonia care e mai stabila si occidentala dar are salarii mari, deci profitul tau mai mic si Bangladesh unde is salarii mici, dar si riscul mai mare, cum ai aborda situatia? Nu iti dai seama ca si ei cand isi plaseaza capitalul intr-un loc (ca sa nu zic buda de tara) instabila politic si financiar, e normal sa ciupeasca din salarii, de unde pot ca sa faca profit mai mare, ca de aia au venit aici sa-si riste capitalul, nu de dragul romanilor...
    Si in alta ordine de idei, si ce e rau in componenta economica? Asta nu aduce si la noi dezvoltare in mai multe ramuri, pe orizontala? Adica programatorul ala care este sluga/sclav la multinationala Continental, daca primeste un slariu decent, ii baga intr-o casa, de unde rezulta ca da de lucru la alti oameni, cumpara materiala de constructie de la firme locale, care dau si ei salarii, plateste impozite, deci orice ban adus de corporatiile astea hapsane in tara aduc bunastare... ce-i rau in asta?
    Si da, prefer sa aduca un pret in plus dar sa protejeze niste vieti? Te uiti in presa? nu-i zi in care sa nu auzi de macar 3-5 morti in accidente la noi... sau oameni nenorociti pe viata... aia nu conteaza? Doar componenta economica? Faptul ca Continental face profit din mirifica si mirobolanta Romanie exploatand creierele mioritice?
    Hai PSD!
    8 3
  • asteptam o rezolutie care sa-i oblige pe producatori sa introduca sisteme de limitare a vitezei la cea maxima legala (50,70,90,110,130, in functie de zona) ca doar viteza este principalul motiv de accidente mortale, upss.. dar ce fac cu masinile care prind 250, ma dau cu ea doar pe autoband...
    5 2
  • cineva
    Toate masinile noi fabricate de la ce data?
    3 0
  • Cum zicea cineva de aici: de ce nu se limiteaza masinile automat in functie de pozitia gps?
    Ar fi cea mai buna masura luata. Sa mai vad eu unul care imi face flash-uri din spate cand merg cu viteza maxima legala.
    2 2
  • @ăla care bănuiește că sunt membru PSD.
    De unde ai dedus tu că sunt împotriva multinaționalelor?
    Ai citit măcar ce am scris în posturi?

    Ești un om cu logică fracturată și cu o capacitate scăzută de a asambla informații clare și coerente. Adică un om cu care de obicei nu am treabă.

    Uite că mă citez

    "Vești bune sunt și pentru compania unde lucrez, care este furnizor pentru acești OEM -i, distribuind, (stupoare?), tot produse fabricate de companii germane."

    Hai să-ți explic pe ințelesul tău, că văd că nu ești în stare să faci o deducție logică banală.

    Eu sunt angajat la o firmă particulară, reprezentanță a unor companii din Germania.
    Firma mea importă aceste produse, fabricate în Germania și le vinde la companiile din Germania care au aici fabrici de producție (pe scurt clenții noșri). Pentru acești clienți (firme germane, cu capital german) asigurăm și suport tehnic.

    Aceste servicii sunt suportate din comisionul de vânzare, din care ne asigurăm noi ca firmă salariile, cheltuielile și profitul pentru patron și de unde se plătesc, legit, fără învârteli sau combinații, toate impoziele și taxele către statul român.

    Deci cum să fiu eu împotriva multinaționalelor fie ele și germane, dacă ele sunt clienții noștri, care-mi asigură salariul cel toate lunile?

    Unde am scris eu că suntem slugă/sclav la multinaționale?
    Eu am zis de furnicuțe. Furnicuțe care sunt chiar apreciate pentru pregătirea lor și pentru activitatea desfășurată.

    Vorbind despre multinaționale nu e locul și nici nu vreau să dau din casă (a lor), dar aș putea să-ți dau informații la prima mână despre cum poți să eludezi plata taxelor către statul român, totul perfect legal.

    Cum am zis, bine că sunt totuși aici (chiar dacă sunt comasați la graniță) și nu în altă parte, că dacă ar fi după clienții cu capital românesc din minunata industrie postdecembristă (există și ei), am închide firma a doua zi.
    6 1
  • Eu sunt angajat la o firmă particulară, reprezentanță a unor companii din Germania.
    Firma mea importă aceste produse, fabricate în Germania și le vinde la companiile din Germania care au aici fabrici de producție (pe scurt clenții noșri). Pentru acești clienți (firme germane, cu capital german) asigurăm și suport tehnic.
    @ignis, este exact ce ai scris tu. Ceva nu da exact.Mai precis, da cu virgula. Eu stiu ca germanii au facut si fac tot posibilul sa scape de intermediari. Poate este adevarat ce spui sau poate nu ai reusit sa intelegi ceea ce faceti voi acolo. Adica , voi, luati produse facute in germania, le aduceti in romania ca sa le vindeti din nou prin germania. Pentru mine este ciudat. Iar stilul tau de comentat nu-mi este strain.
    3 0
  • A dat Parlamentul European o rezolutie in 2010 prin care propunea interzicerea folosirii cianurilor in minerit. Nu i-a bagat nimeni in seama, nici Comisia Europeana, nici Parlamentul Romaniei. Rosia Montana pare ca a scapat, dar la Certej vor sa foloseasca cianuri.
    Cam asta e valoarea rezolutiilor Parlamentului European.
    4 0
  • @Kotegaeshi

    Da este adevărat ce scrii tu acolo. Firmele din Germania fac tot posibilul să lucreze direct, fără intermediari, mai ales dacă clientul este unul de calibru (Continental, Boch, Siemens).

    Pe românește au nevoie de noi local, dar vor să ne șunteze :). Nu o dată ne-am ocupat de clienți noi (la început cu teste, consultanță probleme tehnice, vânzări mici), ca apoi când a crescut producția să vândă direct și să râmânem cu numai 10% comision. Noi facem în așa fel să aibă nevoie de noi cât mai mult, ca să mai rămână și ceva taxe în țara asta :)

    Dar au nevoie de suportul tehnic local, care costă. Și s-au săturat și ei să-i cheme la raport vreun șef de la clienții germani (cei mai pretențioși) ori de câte ori sare un parametru din schemă.

    Am avut chiar clienți care au refuzat să se aprovizioneze direct de la firma mamă atâta timp cât exista o reprezentanță în România - pe principiul, citez - "dacă nu merge ceva, pot să comunic cu ei și să-i f.t, pe cine f.t eu din Germania/Austria/etc., că ăia nu mă bagă în seamă?"

    Pentru asta le mulțumesc din suflet angajaților români din aceste firme, care sunt foarte bine pregătiți, își fac treaba foarte bine și țin steagul sus.
    0 0
  • dragnea ftw
    asa sunt astia care se iau de psd..nu oriceo nimic din nimic.
    sper sa fie masura asta de la anul, e mai folositoare decat esp-ul.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru