Feedback

Sărbătoare la Skoda: cehii au ajuns la o producție de un milion de SUV-uri de la lansarea lui Yeti încoace

Publicat Marti, 21.08.2018
de Paul Cosma
Comenteaza 1
Sărbătoare la Skoda: cehii au ajuns la o producție de un milion de SUV-uri de la lansarea lui Yeti încoace - Poza 1
Skoda a ajuns la o producție totală de un milion de SUV-uri, în aproape 10 de ani de activitate pe acest segment. Lansat în 2009, Skoda Yeti a fost primul SUV al constructorului din Mlada Boleslav.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda a dat startul petrecerii după ce a reușit să atingă o bornă importantă în istoria și activitatea companiei. După aproape 10 ani de prezență pe segmentul SUV-urilor, Skoda a anunțat că producția totală a ajuns la un milion de astfel de exemplare.

Primul SUV de la Skoda a fost modelul Yeti, lansat în anul 2009. De altfel, Skoda Yeti este și cel mai bine vândut SUV din istoria companiei, producția sa fiind încheiată la sfârșitul lui 2017.

SUV-ul cu numărul 1.000.000 a fost produs la fabrica din Kvasiny și este un Karoq în culoarea Emerald Green, cu un motor pe benzină de 1.5 litri și 150 de cai putere. Modelul festiv a intrat în posesia unui client din Spania.

Skoda se bucură de succes pe acest segment, modelele Karoq și Kodiaq fiind foarte apreciate la nivel internațional. Potrivit datelor oficiale, modelul Yeti domină topul vânzărilor Skoda pe acest segment, cu cele 684.500 de unități livrate către clienți, un rezultat normal având în vedere longevitatea sa.

Pe locurile următoare, cu șanse să depășească Yeti, se numără Skoda Kodiaq (215.700) și Skoda Karoq (87.800). Pe ultima poziție, cu cele mai mici vânzări, este în prezent modelul Kamiq (dedicat Chinei) cu 12.000 de unități.

Via Skoda


Comentarii (1)

  • Anonim
    Pentru spanioli , vestici se poat livra si masini pe benzina in Romania tara mai bananiera acest model se poate comanda doar in varianta pe motorina 1.6 TDI . Multumim Skoda si importatorului Porsche Romania !
    11 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru