Feedback

Șeful Bentley pregătește o strategie nouă: “Trebuia să fim mai pregătiți pentru era mașinilor electrice”

Publicat Miercuri, 02.05.2018
de Petre Barac
Comenteaza 0
Șeful Bentley pregătește o strategie nouă: “Trebuia să fim mai pregătiți pentru era mașinilor electrice” - Poza 1
Bentley pregătește o nouă abordare privind mașinile electrice și autonome, după ce șeful său a declarat că nu au fost suficient de bine pregătiți pentru această nouă eră a electrificării.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cea mai importantă noutate pe care Bentley a prezentat-o în acest an, versiunea hibridă cu încărcare la priză (plug-in hybrid), a SUV-ului Bentayga, și-a făcut apariția cu o zi înaintea Salonului Auto de la Geneva din luna martie.

Primul SUV dezvoltat vreodată de Bentley a devenit recent și primul hibrid al gamei mărcii britanice, după ce a “împrumutat” sistemul de propulsie de pe Porsche Panamera E-Hybrid.

Cu toate că britanicii au făcut un pas important în direcția electrificării, noul șef al companiei nu este prea mulțumit și spune că Bentley ar fi trebuit să fie mai bine pregătit pentru această nouă eră a industriei auto. Adrian Hallmark susține că va veni cu o nouă strategie pentru Bentley.

“Nu am fost atât de pregătiți pentru o strategie privind vehiculele autonome, conectate și electrice pe cât am fi putut să fim. Hibridul Bentayga este un prim pas important, dar trebuie să facem mult mai mult decât un hibrid. De când am venit la conducerea companiei, primul lucru pe care l-am făcut a fost să grăbim procesul de electrificare,” a declarat Adrian Hallmark.

Șeful Bentley estimează că versiunea hibridă a SUV-ului Bentayga va reprezenta circa 10% din vânzările modelului, după lansarea pe piață.

Potrivit presei britanice, următorul Bentley cu propulsie hibridă ar urma să fie lansat până la sfârșitul acestui an.

Via Autocar


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru