Şeful Mercedes: "Vom deveni cea mai eficientă marcă"
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Dieter Zetsche, şeful Daimler, a declarat că marca Mercedes-Benz face toate eforturile pentru a deveni lider în materie de eficienţă. Declaraţia şefului Mercedes-Benz vine la scurtă vreme după ce Norbert Reithofer, şeful BMW, a spus că intenţionează să reducă emisiile corporaţiei BMW la nivel de flotă cu cel puţin 25% până în 2020. Chiar dacă Norbert Reithofer nu ar fi făcut această declaraţie, cei de la Mercedes-Benz ar fi luat oricum măsuri pentru a reduce emisiile de CO2. Normele europene îi obligă pe toţi constructorii de automobile care operează pe această piaţă de treacă la standardele Euro 5 din 2011, motiv pentru care unii producători au renunţat la unele modele de nişă, a căror conversie de la normele Euro 4 nu ar fi fost rentabilă.
Şeful Daimler este convins că vor reuşi să devină campioni la eficienţă, dar nu a specificat în cât timp vor să realizeze acest lucru. Un prim pas ar fi versiunea cu patru cilindri a lui S-Klasse, care a debutat la Salonul Auto de la Paris din acest an. S250 CDI este primul model din istoria de 60 de ani a lui S-Klasse vândut cu un motor diesel cu patru cilindri. Noul propulsor va oferi cuplu motor la nivelul unui V6 în timp ce consumul de carburant va rămâne la cote ameţitor de mici pentru o limuzină de lux.
Dieter Zetsche nu a specificat nici cum va deveni corporaţia Daimler lider în materie de eficienţă, iar acest lucru este important din moment ce aceştia deţin două mărci. În timp ce versiunea 250 CDI a lui S-Klasse emite 149 de grame de CO2 pe kilometru, un Smart fortwo electric emite zero grame de CO2 per kilometru, reducând serrios media emisiilor la nivel de gamă. Putem spune că Mercedes-Benz a început deja transformarea, schimbând motoarele aspirate de cilindree mare cu propulsoare ceva mai mici, supraalimentate cu una sau cu două turbine, deci marca Smart nu va fi singura cu un accent pe ecologie.
Via | EGMCarTech
Stiri similare
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Mediu
-
Un studiu desfăşurat pe 1000 de şoferi englezi a dezvăluit faptul că aproximativ 60% dintre ai nu ar alege un model electric pentru a merge zi de zi la muncă. (21.05)
-
Versiunea de serie a conceptului Smart eScooter, prezentat în 2010 la Salonul de la Paris, va fi produsă de constructorul german începând cu anul viitor. (10.05)
-
Versiunea 100% electrică a lui Toyota RAV4 a fost prezentată astăzi la Los Angeles. Modelul intră în vânzare în această vară în California. (08.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Cabriolet facelift Preţ: de la 39.270 €
-
Audi A6 Avant Preţ: de la 43.570 €
-
Chevrolet Aveo 5 usi (2008) Preţ: de la 11.260 €
-
Citroen C4 Picasso Preţ: de la 18.025 €
-
Dacia Logan Pick-up Preţ: de la 8.000 €
-
Mercedes-Benz G 65 AMG Preţ: de la 275.280 €
-
Nissan Murano (2009) Preţ: de la 43.740 €
-
Peugeot 308 SW facelift Preţ: de la 21.183 €
-
Porsche Panamera S Hybrid Preţ: de la 116.995 €
-
Renault Laguna Coupe Preţ: de la 30.950 €
-
Renault Symbol Preţ: de la 9.500 €
-
Skoda Fabia Combi Preţ: de la 11.368 €
-
Subaru Legacy Tourer Preţ: de la 34.708 €
-
Volkswagen Caddy Maxi Preţ: de la 20.063 €
-
Volkswagen Golf 6 (3 usi) Preţ: de la 15.574 €
-
Volkswagen Polo GTI (3 usi) Preţ: de la 19.772 €
-
Volkswagen Tiguan facelift Preţ: de la 23.307 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Comentarii (0)