Skoda Karoq Sportline: motor pe benzină de 190 CP, elemente noi de caroserie și scaune sport

de Cornel Șocariciu
Joi, 02.08.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda a publicat primele imagini și informații referitoare la noul Karoq Sportline. Noua versiune va fi prezentată în cadrul Salonului Auto de la Paris și poate fi comandată și cu motorul pe benzină de 2.0 litri de 190 CP. Cehii au pregătit și o serie de modificări estetice și îmbunătățiri la nivelul interiorului.

În urmă cu două zile am făcut cunoștință cu noul Skoda Karoq Scout iar acum, constructorul din Mlada Boleslav a publicat primele imagini și informații referitoare la versiunea Karoq Sportline.

Din punct de vedere al designului, Karoq Sportline se remarcă prin nuanța de negru adoptată pentru grila radiatorului, oglinzile laterale și ornamentele geamurilor. Standard, SUV-ul constructorului ceh este oferit cu jante de 18 inch, iar opțional sunt disponibile și jante de 19 inch. În plus, identificarea modelului este facilă și prin prezența unui logo pe aripile față.

La interior, principala noutate este reprezentată de scaunele sport cu reglaj la nivel lombar. Volanul îmbrăcat în piele, pedalele cu elemente din oțel și sistemul de liluminare ambientală cu LED-uri fac parte din pachetul pregătit de cehi. Opțional, Skoda Karoq Sportline poate fi comandat cu instrumentarul digital de bord. Pentru această versiune, cehii au pregătit o temă nouă cu influențe sportive.

Spre deosebire de restul versiunilor, Karoq Sportline va putea fi comandat cu motorul pe benzină de 2.0 litri TSI care produce 190 de cai putere.

Totodată, clienții vor putea opta și pentru motorul de 1.5 litri TSI de 150 CP sau pentru unitatea diesel de 2.0 litri TDI disponibilă în versiunile de 150 CP și 190 CP. În funcție de alegerea făcută, Skoda oferă o cutie manuală cu șase trepte sau o transmisie automată cu șapte rapoarte. Sistemul de tracțiune integrală face și el parte din oferta constructorului ceh.

Noul Skoda Karoq Sportline va fi prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Paris, eveniment care își deschide porțile la începutul lunii octombrie.

Comentarii (6)

  • wow !!..deci daca vedeti pe strada vreun Karoq care are o nuanta mai neagra a negrului de pe grila, oglinzi si chedere, sa stiti ca este Sport ! Va dati mai pe dreapta asa...si-l lasati sa treaca...dar sa-i faceti si o poza..
    13 6
  • SIMPLE MINDS
    @AUTOMARKET Printre scaunele sport ale unui suv pseudosportiv poate gasiti suficient loc sa strecurati cateva randuri si despre etapa WRC din Finlanda.La 48h de la incheierea raliului n-am gasit macar o onomatopee pe AM privind Ouninpohja.Multumesc.
    10 2
  • @pipo, la 190 CP, Karoq trece pe langa tine de nici nu ai timp sa il observi. Karoq este o masina foarte faina.
    Si, btw, am observat ca faci comentarii impertimente la adresa VW, de parca ai fi buricul pamantului si desteptul desteptilor. Mai relaxeaza-te, si vezi-ti de troaca ta. Daca cei mai multi aleg un VW, intreaba-te daca nu tu esti ala care face alegeri proaste.
    Mai iesi prin lume si vezi ce se mai intampla prin jur.
    5 8
  • cei care au testat motorul asta de 2.0 190 cp pe tiguan sau alte modele stiu ca e un motor lenes, zici ca ai 140-150 cp. Deci, departe de sport.
    4 3
  • Adrian
    @pipo
    Ce ai vrea tu sa ofere o masina de buget, ca surplus fata de echiparea obisnuita? Sunt cateva accente subtile pentru o masina ce se adreseaza unui public cu venituri limitate. Sau tu vrei folie de haur ca la arabi, sau eleroane gigant din Vitan? Nici macar AMG nu difera radical de un Mercedes obisnuit. Poate doar editiile limitate.
    Ofera Kia schimbari la radicale? Sau Peugeot pe GT-line?

    @xow
    Eu am testat acest motor, il conduc zilnic pe Tiguan. Nu este deloc lenes, ba dimpotriva, este chiar fâșneț. Puterea e mai mult decat suficienta, chiar se preteaza unei masini cu dorinte sportive. Plus ca Skoda din subiect nu se vrea o masina sportiva, ci o masina cu aspect sportiv. Vezi R-line, OPC-line, ST-line, N-line etc.

    Fiti mai realisti baieti, lasati hatereala ! Lasati comentariile negative doar asa, din rautate, din gura omului caruia nu-i convine nimic. La birtul din colt daca-i asculti pe betivi, nimic nu le convine.
    5 2
  • @Gabi : nu raspund in general la astfel de comment-uri fiindca nu consider de cuviinta ,normal este ca fiecare sa-si exprime parerea liber fara a fi catalogat in vreun fel atata timp cat nu jigneste pe nimeni . Dar daca imi permiti aici as face o exceptie . Si asta fiindca esti intr-o mare eroare. Imi poti da si mie exemple despre comentariile alea impertinente la adresa VW ? Te referi la ultimele mele comment-uri despre "avalansa" de stiri din partea AM despre cifrele financiare si rezultatele VW ? Pai mi-am exprimat parerea si am vrut sa atrag atentia redactiei AM ca deja este o exagerare/aglomerare nejustificata de stiri despre rezultatele acestei companii care, pe mine unul, ma exaspereaza. In rest, despre masinile acestui grup nu pot sa am decat o doza destul de mare de respect avand in vedere ca am condus (si inca conduc) atatea si cunosc prea bine calitatile dar si limitarile lor. Si nu ca nu as avea motive ( ca au facut un mare "pipi" pe noi cu softul ala ) dar nu cred ca am comentat vreodata cu "hatereala" ci din contra , dar asta nu inseamna sa fiu de acord cu unele exagerari in aprecierile redactorilor . Spre (probabil) surprinderea ta ,conduc acum zilnic o SKODA Octavia -am mai spus-o- si culmea, nu am ce sa-i reprosez, are 10 ani vechime ,incerc sa scap de ea dar nu pot , ca nu se strica. O fi din cauza ca e model L&K sau nu ,dar cert este ca habar nu am cum arata vre-un martor , nu imi aduc aminte sa se fi aprins vreunul in bord. BKD ,2L, 140 cai -da exact- mult hulitul in prezent TDI de la VW - are injectoarele originale, ambreaj/volanta originale,cutie manuala absolut impecabila si in prezent, etc. Am condus si Golf si Passat si altele in cei mult peste 1 mil km care-i am la bord eu ca sofer. Deci ce anume sa am cu VW si mai ales cu marca Skoda in general si ca sa revenim la subiect ? Te invit sa mai citesti odata comentariul de mai sus. Era o ironie la adresa kit-ului asa zis "sport" si atat ! Hai sa fim seriosi , nu poti sa-l numesti Sport doar schimband nuanta negrului de la grila si ornamentelor de la geamuri asa cum zic redactorii in stire . Vorbesc de kit-ul exterior aici si oricum e greu sa iti imaginezi acest model ca pe unul sportiv , orice ai face. In rest modelul e in opinia mea cel mai ok in clasa lui de dimensiuni/pret/motorizare. Cred ca am mai spus-o pe aici -primesti "cea mai multa masina" la banii aia. Te-nteleg daca esti un fan mai "inflacarat" dar te invit sa-ti indrepti "atentia" in alta parte daca simti neaparat nevoia sa te certi cu cineva . D-astea cu "buricul pamantului" si "troaca ta" -ce sa zic , sper sa le tii in viitor pt. tine.
    @Adrian : ce sa zic, sper ca si tu sa citesti mai bine comentariul meu.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru