Spyker a ieșit din restructurare și schimbă macazul: "Vom fabrica mașini și avioane electrice"

de Sebastian Toma
Vineri, 31.07.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
La opt luni de la demararea procesului de insolvență, olandezii de la Spyker au restructurat cu succes compania și pleacă pe un nou drum alături de un partener din SUA. Noul plan vizează producția de mașini și avioane electrice.

Spyker, compania olandeză cunoscută pentru supercar-urile sale excentrice, a anunțat noul său plan de viitor. Olandezii vor să fuzioneze cu un producător american de aeronave și să construiască mașini electrice. În viitor, pe lângă mașini electrice, cei doi parteneri au în plan să fabrice inclusiv avioane electrice. Cei de la Volta Volare fabrică deja avioane electrice, iar noii parteneri de la Spyker se vor implica și ei în producția acestui tip de mijloc de transport. Schimbarea de macaz vine după 15 ani în care Spyker a fabricat supercar-uri, dar vânzarea acestor modele nu a fost suficientă pentru a asigura susținerea financiară a companiei,în special după achiziția Saab Automobile AB.

Spyker se pregăteşte de executarea silită - toate bunurile companiei vor fi vândute într-o licitaţie

Cei de la Spyker s-au străduit în ultimul an să-și asigure protecția în fața creditorilor și să obțină o investiție din partea unui nou partener. Olandezilor nu le-a fost ușor, în special pentru că anumite cereri pe care le-au făcut în instanță cu privire la situația lor financiară au fost respinse și au fost obligați să aștepte noi termene pentru a contracara deciziile respective. În lumina noii situații a companiei, cei de la Spyker nu au anunțat dacă plănuiesc să revină la fabricarea de supercar-uri.

Spyker face apel în "procesul Saab" contra celor de la General Motors

Urmareste Automarket
Olandezii de la Spyker nu au precizat data de la care vor demara producția de mașini electrice și ce specificații vor avea acestea.
Intrarea pe segmentul vehiculelor electrice i-ar avantaja pe cei de la Spyker în contextul experienței existente în dezvoltarea de automobile și în fabricarea manuală a supercar-urilor. Cel mai probabil, viitoarele mașini electrice de la Spyker vor debuta pe piață peste câțiva ani, după ce va fi finalizată proiectarea și dezvoltarea acestora.

Spyker şi Youngman vor produce maşini pe platforma Pheonix-Saab

Via Spyker

Comentarii (2)

  • Chuck Norris
    Ba da toate electrice...sunt vai de ele ,o tehnologie ratata
    2 15
  • În situații extreme poți deveni rațional, vizionar chiar.
    9 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru