Statistici la jumătate de an: Volkswagen Golf conduce clasamentul celor mai bine vândute modele din Europa, în timp ce Sandero se poziționează pe locul 17

de Cornel Șocariciu
Luni, 31.07.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen Golf este cel mai popular model în Europa în prima jumătate a anului. Peste 235.000 de exemplare au fost comercializate în primul semestru. Dacia Sandero se poziționează pe locul 17, cu peste 100.000 de unități.

Compania Jato Dynamics a publicat un raport cu privire la evoluția vânzărilor în prima jumătate a anului în Europa. Cel mai popular model de pe Bătrânul Continent rămâne Volkswagen Golf. Nemții au vândut 237.405 unități primul semestrul al anului, cu 11.6% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.

Locul doi al clasamentului este ocupat de Renault Clio, cu 183.994 de exemplare. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată tot de un model Volkswagen. Polo a reușit în primele șase luni ale anului să ajungă în garajele a 171.554 de europeni.

Ford Fiesta continuă evoluția bună, iar după jumătate de an, Ovalul Albastru a raportat 156.424 de unități vândute. Clasamentul celor mai comercializate modele din Europa este continuat de Opel Corsa, cu 138.703 unități, Nissan Qashqai, cu 136.239 de exemplare și Opel Astra, cu 133. 703 unități.

Volkswagen, Renault și Ford sunt producătorii care dețin cele mai mari volume de vânzări în Europa în prima jumătate a anului.

Volkswagen a vândut 905.148 de mașini în primele șase luni, Renault a comercializat 623.606 exemplare, iar Ford se laudă cu 589.644 de unități vândute.

Dacia a reușit ca în primul semestru să vândă 241.327 de mașini, o creștere cu 9.5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai bine vândut model produs de constructorul de la Mioveni a fost Sandero, cu 104.861 de unități.

Via | Economica

Comentarii (17)

  • Lumea e cu VW cum sunt romanii cu PSD. Ii pacaleste, ii minte, dar tot acolo trag :))
    37 14
  • andrei
    o comparatie de 2 lei. spre deosebire de psd care nu face nimic bine, macar vw face masini bune. (evident, e discutat, dar faptul ca au manipulat noxele nu inseamna ca masinile lor ar merge prost, mai ales ca alea pe benzina nu au problema cu noxele).
    14 20
  • @Liviu: Comparatia e cel putin fortata. Cum sa fie VW ca PSD? Sunt posesor de golf si pot sa spun ca masina e calitate dintr-un capat la celalalt. Nu e perfecta, dar e cel mai aproape de perfect dintre toate celelalte masini din clasa sa. De aia se si vinde asa bine, pentru ca e buna, nu pt ca e VW. Nu inteleg si n-o sa inteleg niciodata ura fata de VW. O singura explicatie imi vine in minte totusi, dar sper ca nu e asa: e aia cu strugurii acri. :) Bine-nteles, VW a dat-o de gard cu manipularea emisiilor. Ar trebui sa plateasca scump pentru asta si in Europa, nu doar in US (care US, apropo, e o tara unde consumatorul e cu adevarat protejat, nu ca in UE, care se vrea sociala, dar apara interesele magnatilor in cel mai nerusinat mod posibil; cum se poate sa obligi consumatorul sa accepte modificarea parametrilor masinii si sa nu sanctionezi vanzatorul pentru produse neconforme cu specificatiile? CUM? Repet, sunt posesor de Golf, imi place masina, dar cred ca VW ar trebui sa plateasca scump magariile pe care le-a facut - inclusiv un faliment cu preluarea pachetului majoritar de alt grup de investitori nu i-ar strica; asta insa nu se poate, pentru ca UE e prea moale si emasculata; pentru cei care nu stiu si citesc acest comentariu - in US VW a trebuit sa cumpere masinile inapoi de la persoane fizice si juridice. Asa ar trebui sa fie si in UE. N-ai sa vezi...)
    25 14
  • Din pacate marketingul extrem de agresiv face din ce in ce mai multe victime, cel putin la noi in Romania; pe de alta parte sunt si reminiscentele din perioada comunismului cand orice era facut pe la nemti era de-a dreptuL IMPECABIL.,lucru care s-a transmis de la o generatie la alta; iar ultima problema este imbecilizarea omului asa zis modern care inghite pe nemestecate absolut ce vor unii si altii
    20 11
  • @PMC

    Nu conteaza prietene! Nu conteaza ca TU esti multumit! Iti vor spunea ca n-ai condus tu alte masini de-alea bune si ieftine de care au iei. Daca le spui ca ai condus, ba ca ai si avut masini de alea si totusi indraznesti sa spui ca ai constatat la VW o calitate superioara. iti vor spune ca esti un tip lipsit de gusturi.... Daca le vei da exemplu alte esecuri, ale altor producatori, a se vedea prima generatie de motoare boxer diesel de la Subaru care crapau in garantie si la putin timp dupa garantie, casetele de directie de la primele generatii de Hyundai Accent, milioanele de rechemari in service ale celor de la Honda, problemele cu airbag-urile produse de Takata care s-au dovedit a fi fatale pentru cumparatorii mai multor marci care au utilizat aceste produse de "inalta tehnologie", numarul dezamagitor de stele EuroNCAP obtinut de un mare producator japonez la testele recente etc. etc., nu vei rezolva de asemenea nimic. Ei stiu ca trebuie injurat VW, fie pentru ca nu si-au permis niciodata unul, fie pentru ca simt nevoia sa afirme la nesfarsit ce destepti sunt ei pentru ca au avut alte optiuni. Si sa stii ca genul asta de oameni exista si in tabara iubitorilor de masini germane. Pentru ca, sa arunci cu noroi, e cel mai simplu lucru din lume.

    In rest, de acord cu tine...VW trebuie sa plateasca si diferenta de tratament dintre clientii din Europa si cei din America este rusinnoasa. Asta e un motiv pentru ca ma voi gandi si eu, de doua, ori, daca imi voi cumpara sau nu a treia masina produsa de VAG. Insa doar acesta si nu balmajelile astora de mai sus legate de lipsa de fiabilitate.

    @dan

    Reminiscentele de care vorbesti, nu sunt doar de pe timpul comunismului. Tehnnica apuseana a patruns in Romania in timpul domniei unui rege german. Primele locomotive care au circulat in Romania au fost germane sau austriece, mare majoritate a tehnicienilor care au construit primele lucrari de infrastructura ale acestei tari au fost germani, capiltala Romaniei au fost ridicate dupa planurile unor arhitecti germani (scoala romaneasca de arhitectura are fireste meritele ei). De aici multitudinea de notiuni tehnice care sunt preluate din germana (bormasina, abric, surub, saiba, etc etc).

    Comunistii chiar au vrut sa schimbe asta si in anii de inceput ai oranduirii rosii se spunea ca tot a fost inventat de rusi (am nume si origine slava asa ca nu pot fi banuit de rusofobie). Asa ca lasa argumentatia asta de natura politica de-o parte ca nu tine. Oricat v-ati stradui nu puteti nega faptul ca si OTTO si DIESEL au fost germani si ca ceea ce se considera a fi primul automobil din lume este creat de Benz. Restul sunt detalii si rautati.
    20 5
  • Unde se poate vedea clasamentul complet?
    3 1
  • hai sa va spun de ce faceti o mare greseala sa cumparati masini germane !

    Anul acesta au fost TREI STIRI importante in lumea auto cu privire la salarizarea muncitorilor constructorilor auto.

    Si anume, stiri venite la intervale de timp diferite, si care nu au o legatura propriu-zisa directa intre ele , dar extrem de similare, ziceau asa:

    1) VW au premiat toti angajatii GERMANI cu mii de euro datorita profitului foarte bun de anul trecut

    2) BMW a premiat toti angajatii GERMANI cu mii de euro datorita veniturilor si profitului bun

    3) Mercedes a premiat toti angajatii GERMANI cu mii de euro

    4) Porche a premiat angajatii GERMANI cu mii de euro...

    Ehh.... acum ei nu produc in Romania masini dar totusi sunt ceva componente Mercedes in Romania dar si altele in alte tari europene !

    Mercedes mai produce si ceva in Ungaria, VW produce si masini nu numai in Germania dar si in alte tari din UE (Spania)

    .... dar uite ca desi ei au profitul tot dus in Germania (cu vanzarile) din toata lumea ei au premiat DOAR CETATENII GERMANI !


    Restul europenilor - NIMIC, NADA, NULA, NIENTE, TZAKA !!


    si uite asa germanii umfla banii de prima si a muncitorilor acestor grupuri germane din alte tari europene.

    Misto nu?

    Pe langa faptul ca sunt prea nationalisti (italienii cumpara o sumedenie de marci, francezii si ei cumpara preponderent franceze dar nu asa exagerat... dar germanii... sunt maniaci... aproape mereu doar germane).

    Si atunci ?

    Cum sa cumpar eu germane?
    Mai ales dupa ce au inselat consumatorii si ceilalti producatori auto ?

    NICIODATA nu o sa mai cumpar masini germane. Cel putin, eu, persoana mea.
    15 11
  • Ar fi extraordinar ca PSD să fie ca VW, păi acest concern a investit și creat locuri de muncă în Germania și nu numai, mai mult decât a făcut toată clasa politică de la noi în 27 de ani.
    14 5
  • Dragă Edikk, ești simpatic. Renault premiază muncitorii români cu mii de euro? Și produc aici, nu doar componente. Dar sud coreenii ce produc la greu în Europa, ce bonusuri oferă?
    12 9
  • Edikkk
    Dle Dan măcar Renault este în parte de stat (francez) şi aş înţelege, dar sunt mai umani decât germanii, care doar ei... doar ei... uber alles (deasupra tuturor)

    Îmi este scârbă când 50% spre 80% din marfa la Lidl este made in Germany !!!!

    Ciocolată, cafea, dulceaţă... spre 90-100% !!!

    NUMAI GERMANĂ !

    Şi nu numai în România, ci şi în Italia, Spania !!!

    Vreau şi eu ciocolată produsă în ROMÂNIA să pot să cumpăr !
    Eh... nu există !


    Păi ne umflă tot profitul Germanii !

    Este normal !?!???

    Au primit spaţiu de la autorităţi locale că fac locuri de muncă şi acum după ce au prins rădăcini îţi pun caracatiţa la maşina dacă ai ghinionul să o laşi mai multe ore în parcare !!!

    Deşi locuri mai sunt multe "!!

    Da, eu, român în România !

    Este frumos ???!!
    8 8
  • Asadar intelegi ca nici Renault nu ofera bonusuri in afara tarii de origine, dar asta doar din cauza ca participa si statul francez? :). De fapt francezii nu ofera bonusurile pe care le ofera nemtii, nici in Franta, ce sa mai spunem de alte tari.

    Nu gasesti produse romanesti la Lidl? Atunci incearca la Carrefour, gasesti o gramada. Apoi nu stiu cum este la Lidl, dar la Kaufland eu gasesc destule alimente romanesti, inclusiv ciocolata.
    7 3
  • @Edikkk: partial aveti dreptate si enervarea e justificata. Dau dovada de un nationalism desantzat si asta se traduce si prin strategia de a tine profiturile in tara. Si va spun asta in cunostinta de cauza: am lucrat mult timp cu nemtii si in firme germane. Asta fac fara discutie: se angajeaza intre ei, isi acorda contracte intre firme germane pt ca sa ramana banii si bogatia in tara, uneori (si asta stiu ca o sa fie greu de crezut) chiar stiind ca o sa aiba un serviciu sau un produs final mai prost decat daca ar fi apelat la o firma americana de exemplu. Ceea ce se intampla in UE, sau ce NU se intampla, asa cum spuneam mai sus in ceea ce priveste sanctiunile pt VW e posibil din cauza ca UE e un vehicul pentru Germania, exact asa cum spunea Trump. Si are dreptate 100%. In aceeasi ordine de idei, germanii sunt foarte incantati de Brexit. Englezii erau singurii care le mai puneau frau aberatiilor. Acum practic au mana libera. Nu stiu daca stiti, dar germanii nu au dus-o niciodata atat de bine cum o duc acum. Isi vand marfa, buna sau rea, in toata europa fara taxe. Practic nicio tara UE "nu se poate apara" pt ca au semnat acordul de libera circulatie a marfurilor. Au ingropat cam toata industria celorlalte tari din UE. Ei produc cam tot ce poti cumpara. Daca nu produc tot, ceilalti au un competitor foarte serios in germania. Si un detaliu in plus: tocmai am fost la Metro si am vazut o cafea boabe Lavazza "Gran Aroma" la un kg. Era 78 de lei. Mi s-a parut exagerat pretul. Stiam ca nu are de ce sa coste atata... Uitati-va sa vedeti cat costa online. Acum eu nu cred in teoria conspiratiei. Dar nu ai cum sa nu te gandesti ca, fiind un produs italian iar Metro fiind un concern german, sa spunem ca nu din calda prietenie au pretul ala. :) Prostia de Jacobs e ieftina, nicio grija! :-D Si exemplele sunt convins ca sunt multe si diverse. :)
    10 1
  • @Edikk

    "mi este scârbă când 50% spre 80% din marfa la Lidl este made in Germany !!!!

    Ciocolată, cafea, dulceaţă... spre 90-100% !!!

    NUMAI GERMANĂ !

    Şi nu numai în România, ci şi în Italia, Spania !!!""

    Pai, Domnule, Lidl este un lant german! E normal sa vanda produse germane! Nu e vina nemtilor ca industria alimentara romaneasca e pe butuci. E vina romanilor care au facut-o praf! Dupa cum nu e vina nemtilor, francezilor sau altor tari din UE ca Romania este singura tara din UE in care exista hipermarket-uri in mijlocul marilor orase, fiind distrusi practic micii comerciantii romani.

    Pana la urma, scarba pe care zici ca o manifesti, se trateaza prin a nu mai intra la Lidl. E simplu. Exista state mai mici ale UE (Grecia cea mult injurata de exemplu) in care exista si Lidl, dar exista si o multime de lanturi de supermarket-uri autohtone. Nu e vina nemtilor ca niciun roman nu a luat initiativa asta pana acum. Repet, nici mie nu-mi place aceasta dominatie germana, dar de la asta si pana la a nu-mi cumpara o masina in care ma simt eu bine doar de dragul de a sabota economia germana mi se pare cale lunga si pavata cu pietroaie inepte. Du-te la hipermarket-uri francezie ca, slava domnului ai de unde alege.

    @PMC

    Nu doar nemtii dau contracte nemtilor. Francezii dau contracte francezilor, ungurii dau contracte ungurilor, italienii italienilor si romanii dau contracte cui da spaga a mai mare. Asta e realitatea cruda si pentru ea nu trebuie sa-i invinuim pe straini. Si orice spuneti despre nemti sunt convins ca daca ARO si Tractorul Brasov ar fi fost privatizate cu VAG, Mercedes sau Claas acum in locurile respective s-ar fi produs mai mult decat nimic.

    Dar, cum sa zic, de o istorie intreaga romanii n-au fost niciodata vinovati pentru raul care li s-a intamplat,,, Nu, nu! Au fost vinovati intai popoarele migratoare care vezi doamne i-au facut pe stramosii nostrii sa uite alfabetul latin astfel incat l-au adiptat iute pe cel kirilic, dupa aia turcii, dupa aia ungiurii,dupa aia rusii, dupa aia "agenturili" straine si mai nou Lidl... Iar noi o s-o tinem tot asa ca nimeni nu vine sa corupa daca nu este sigur ca va gasi un fond coruptibil.

    Ia auziti ce haz de necaz face baiatul asta ...
    .
    https://www.youtube.com/watch?v=9cDX3RPjEuw
    4 0
  • Am mai uitat ceva ... in lista... marilor vinovati pentru distrugerea economiei nationale i-am omis pe rromi... Ar fi fost pacat sa nu-i amintim si pe ei ca si tinta a tiradelor menite sa justifice distrugerea economiei nationale sub ochii blajini,mingaduitori si complici ai poporului roman.
    3 0
  • @mishazaitev un amendament la cei spui tu: referitor la Lidl as dori sa vândă produse identica ca cele din Germania, momentan nu este cazul, in rest cum spui tu este alegerea fiecăruia de unde cumpără
    Referitor la subiect: pentru mine Golf este o mașină urata, DAR te simți bine când o conduci. Ceilalți încearcă sa copieze ce este bun de la Golf
    3 0
  • @xxx

    Problema de calitate diferentiata o au toate produse alimentare ... E drept ca si pretul aceluiasi salam in Germania e mai mare ca si in Romania. Pe de alta chiar ieri eram intr-un supermarket si o fatuca cerea disperata detalii despre un salam crud-usca de import ignorand salamul de Sibiu produs in Romania care, e din nou drept, era ceva mai scump. Oare nu ar trebui sa cumparam mai multe produse romanesti? Daca ne referim la cele alimentare si nu suntem disperati dupa cele mai mici preturi avem slava domnului in tara producatori care fac lucruri de cea mai buna calitate .... Zic si eu ...
    2 1
  • Discuția este complexa nu știu care este adevărul (daca exista) referitor la ce spui tu cu salamul, ce pot sa spun eu: sa-mi dea la prețul din Germania si sa mă lase sa aleg!
    Nu cred in lozinca: sa cumpăram mai multe produse romanești atât timp când nu este o competiție reala si corecta. O tara unde preturile alimentelor este mic este o tara săraca unde agricultura va muri, vezi pepeni de Dăbuleni, cartofii de Lungulețu, brânza de Sibiu si sărmanii care vând brânza si oua pe la coltul pieței
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru