Statul promite că banii pe taxa auto vor fi returnați “cât se poate de repede”: termenul final - iunie 2019

de Paul Cosma
Luni, 04.02.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Banii încasați pe vechea taxă auto vor fi rambursați cât se poate de repede, după aprobarea bugetului, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Statul promite că banii vor ajunge înapoi la români cel târziu la finalul lunii iunie 2019.

Sub amenințarea unei proceduri de infringement din partea UE, guvernul încearcă și în acest an să restituie toate sumele încasate pe taxele auto, care au fost declarate ilegale de către Curtea Europeană de Justiție.

Ministrul Finanțelor susține că banii vor fi dați înapoi până la sfârșitul lunii iunie 2019.

“Taxa auto este o obligație pe care statul trebuie să și-o onoreze, s-au luat banii oamenilor, de-a lungul timpului, nejustificat, și sumele vor trebui să fie rambursate. Am pus în legea bugetului un termen mai larg, final de iunie 2019, dar o să fie mai devreme. Cum va fi bugetul, într-o săptămână sau două, imediat se fac deschiderile și oamenii vor primi banii într-un timp cât mai scurt”, a declarat Eugen Teodorovici.

Comisia Europeană a solicitat recent rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit, în următoarele două luni.

Până în 2017, statul restituise 1,3 miliarde lei proprietarilor de mașini cărora le-a perceput taxa de poluare auto.

Guvernul mai avea de restituit 6,5 miliarde lei și dacă nu ar fi decis restituirea taxelor, Comisia Europeană ar fi declanșat o nouă procedură de infringement împotriva României.

Via Profit.ro

Comentarii (1)

  • Guvernul nu gasesti finantare pt salarii,pensii si alte "proiecte",, inclusiv "autostrada Moldovei", acum cautand sa imprumute de la populatie! Aaaa...si mai vor si pensiile parlamentarilor marite!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru