Suntem ieftini, dar nu ne vrea aproape nimeni: România are al doilea cel mai accesibil cost al muncii din UE

de Daniel Popescu
Luni, 04.04.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
România ocupă locul doi într-un top al celor mai ieftine ţări din Uniunea Europeană din punct de vedere al costului forţei de muncă, cu numai 5 euro pe oră. Recordul negativ este deţinut de Bulgaria.

Costul forţei de muncă este un element cu o importanţă majoră atunci când producătorii auto decid locul în care să construiască o nouă fabrică, iar România ar trebui să fie o ţără favorizată din acest punct de vedere. Cel puţin aşa reiese dintr-un raport Eurostat, care a publicat recent clasamentul costului forţei de muncă în Uniunea Europeană.

Deloc surprinzător, România ocupă locul doi în topul ţărilor europene cu cel mai redus cost al forţei de muncă, întrucât salariul este de 5 euro pe oră. La acest capitol suntem "întrecuţi" doar de vecinii noştri de la sud de Dunăre, întrucât Bulgaria oferă doar 3.9 euro pe oră.

Urmareste Automarket
La polul opus, cea mai scumpă ţară este Belgia, acolo unde costul orar ajunge la 44.2 euro, în timp ce podiumul este completat de Danemarca (42.9 euro pe oră) şi Suedia (41.6 euro).
Germania înregistrează un cost de 38 de euro, în timp ce media la nivelul celor 28 de ţări din cadrul Uniunii Europene este de 25 de euro pe oră, iar în zona euro ajunge la 29.5 euro pe oră. Datele iau în calcul salariile din fiecare ţară a Uniunii Europene, cu excepţia agriculturii şi administraţiei, care nu au fost incluse în acest raport.

În ciuda acestor date care ar trebui să reflecte un interes major inclusiv pentru industria auto autohtonă, doar doi constructori au fabrici pe teritoriul ţării noastre: Renault, prin marca Dacia, şi Ford, prin uzina de la Craiova.

În jurul acestora există numeroase fabrici de componente, însă infrastructura precară reprezintă probabil cea mai bună explicaţie pentru lipsa unui interes mai mare din partea producătorilor. Dacia şi Ford solicită insistent de mai mulţi ani realizarea unor autostrăzi între Piteşti şi Sibiu şi, respectiv, Craiova şi Piteşti, pentru a beneficia de rute mai uşoare de transport pentru maşinile produse şi exportate în Uniunea Europeană.

Via Autoactu

Comentarii (6)

  • Romania produce anomalii constant. In realitate suntem prea scumpi pentru ca o forta de munca destul de ieftina sa compenseze neajunsurile. Cand vom avea infrastructura si un mediu de afaceri prielnic, poate atunci vor veni si investitorii. Pana atunci facem ce stim noi mai bine: ne plangem de mila ca niste babe proaste.
    Romania isi merita soarta ! Eu am plecat !
    35 1
  • Belgia 44 de euro pe ora????
    Aia ar veni in jur de 8000-8500 euro pe luna...........ceva nu e bine....
    20 2
  • da, @tzenu_bmw, Belgia

    Si aia produc big-time pentru propria industrie. Si daca ai nevoie de prototipare in 8 ore, in 7h si 59min iti vine prototipul la poarta fabricii cu scuzele ca traficul e dificil. Si preturile pe masura, evident. Pentru ca seriozitatea si calitatea se plateste.

    Inca un exemplu si ma duc...s-a cerut o cotatie de pret la un produs X. Inclusiv la diversi producatori (cu staif) din Romania. In Belgia raspunsul a venit in 48 de ore in Ro dupa 2 saptamani inca se cereau amanari "pentru calcule". Ghici unde este linia ocupata si cine isi ia salariul?
    25 0
  • poate il intrebati si pe isarescu ce-i cu cursul ala de schimb(scuze kk-nia)...ne tin sclavi doar din curs doar, doar s-o apleca si asupra noastra careva....da,se apleaca doar sa ne cumpere resursele la preturi de kk-at....bine aici nu stiu in ce masura noi hotarim la noi in tara sau altii stiu ce-i mai "bine" pt noi....ideea e ,ca esti un cetatean model daca esti dator pina-n git la banci ,te lasi jupuit de mafia statului si ti pliscu mic...
    11 5
  • Vreau sa investesc eu in RO, mai precis in CT, sa dau salarii si sa platesc taxe. Astept de un an de zile un certificat de urbanism. Suntem cei mai frumosi si cei mai destepti dar nu ne vrea nimeni. Oare de ce?
    0 0
  • In articol se cam amesteca notiunile. Costul orar al muncii nu e totuna cu salariul orar.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru