Tata Nano va fi mai protejat suplimentar împotriva incendiilor
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Oficialii Tata Motors au anunţat că vor realiza o versiune mai sigură a lui Nano. Pe lângă asta, odelul va fi echipat şi cu un element de protecţie termică la nivelul convertorului catalitic pentru a preveni incendiile. Componentele electronice vor primi şi ele o măsură suplimentară de siguranţă prin implementarea unei cutii de siguranţe moderne, care împiedică scurtcircuitele. Bineînţeles, toate modificările de mai sus vor creşte preţul lui Tata Nano, dar clienţii vor beneficia de mai multe facilităţi, ca să spunem aşa.
Potrivit unor surse, cei de la Tata Motors au făcut acest pas din cauza incendiilor care au izbucnit în India la nivelul unor exemplare Nano. Unii clienţi au renunţat la ideea achiziţiei după ce au văzut reportaje care anunţau acele incidente şi au decis să nu mai cumpere un Nano. Creşterea preţului de bază nu este tocmai o problemă pentru Tata Motors deoarece, în mod paradoxal, cea mai ieftină maşină din lume este cumpărată în versiunea de bază de mai puţin de 20% din clienţi. Iar clienţii care achiziţioneză versiunea de top ar prefera un nivel mai ridicat al siguranţei pentru a preveni incidentele neplăcute.
Inginerii Tata Motors au verificat din nou proiectul Nano şi consideră că au în faţă un automobil sigur. Nu este clar ce înseamnă un proiect sigur pentru cei de la Tata Motors, deşi Nano este mai sigur decât motocicletele cu ataş pe care Ratan Tata vroia să le elimine din vieţile familiilor din India. Până la o structură de rezistenţă modernă, ABS şi airbag-uri pe Nano mai este însă un pas mare.
Via | Wheelsunplugged
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Tata in Romania
-
Tata Telcoline Preţ: 9.900 - 10.900 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Abarth a prezentat cea mai puternică iterare a lui Punto, numită Punto Supersport. Acesta are un motor 1.4 Multiair Turbo de 180 CP şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.5 secunde. (28.05)
-
Mercedes lucrează în prezent la o cutie automată cu nouă rapoarte pentru viitoarea generaţie S-Klasse. Transmisia va asista şi o versiune diesel-hibrid ce promite un consum de 2 litri/100 km. (28.05)
-
Ssangyong a publicat o serie de imagini şi un film pentru a anunţa faceliftul operat pe Rexton. SUV-ul are acum o faţă nouă şi două motoare diesel asistate de o transmisie Mercedes. (28.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Cabriolet facelift Preţ: de la 39.270 €
-
Audi A6 Avant Preţ: de la 43.570 €
-
Chevrolet Aveo 5 usi (2008) Preţ: de la 11.260 €
-
Citroen C4 Picasso Preţ: de la 18.025 €
-
Dacia Logan Pick-up Preţ: de la 8.000 €
-
Mercedes-Benz G 65 AMG Preţ: de la 275.280 €
-
Nissan Murano (2009) Preţ: de la 43.740 €
-
Peugeot 308 SW facelift Preţ: de la 21.183 €
-
Porsche Panamera S Hybrid Preţ: de la 116.995 €
-
Renault Laguna Coupe Preţ: de la 30.950 €
-
Renault Symbol Preţ: de la 9.500 €
-
Skoda Fabia Combi Preţ: de la 11.368 €
-
Subaru Legacy Tourer Preţ: de la 34.708 €
-
Volkswagen Caddy Maxi Preţ: de la 20.063 €
-
Volkswagen Golf 6 (3 usi) Preţ: de la 15.574 €
-
Volkswagen Polo GTI (3 usi) Preţ: de la 19.772 €
-
Volkswagen Tiguan facelift Preţ: de la 23.307 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Comentarii (0)