Feedback

Tesla răspunde în cazul muncitorilor aduși ilegal în SUA: "Nu suntem responsabili legal, dar vom avea grijă ca lucrurile să fie îndreptate"

Publicat Miercuri, 18.05.2016
de Mircea Meşter
Comenteaza 3
Tesla răspunde în cazul muncitorilor aduși ilegal în SUA: "Nu suntem responsabili legal, dar vom avea grijă ca lucrurile să fie îndreptate" - Poza 1
Compania Tesla Motors susține că a fost achitată de responsabilitățile legale în cazul muncitorului sloven care a suferit răni grave în timp ce construia un atelier de vopsitorie la o fabrică Tesla. "Moral, însă, ne vom asigura că toată lumea va fi tratată corect", anunță americanii.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
După ce cazul muncitorilor subcontractați de Tesla printr-o companie germană să execute lucrări de construcție la una dintre uzinele sale din Statele Unite a explodat în presa internațională, Tesla Motors a publicat un comunicat oficial de presă care lămurește câteva dintre aspectele situației.

Vă reamintim că Gregor Lesnik, un muncitor sloven care presta o muncă neconformă cu viza de acces în SUA, și-a acuzat angajatorii după un accident de muncă în urma căruia Lesnik a căzut de la etajul al treilea și a fost rănit grav, fiind nevoit să petreacă câteva săptămâni în spital și alte câteva luni în recuperare. Acuzele lui Lesnik - care includ accesul ilegal al muncitorilor pe teritoriul SUA, plată de 10 ori mai mică decât în cazul muncitorilor americani și neplata orelor suplimentare - au mers atât către angajatorii săi direcți - compania slovenă Vuzem și compania germană Einsenmann, ambele subcontractori Tesla Motors - cât și către producătorul american de mașini electrice. Articolul complet despre cazul lui Lesnik poate fi citit aici.

"Din punct de vedere legal, Tesla s-a achitat corect de sarcini"

Moral, trebuie să-i acordăm domnului Lesnik prezumția de nevinovăție și trebuie să avem grijă de el. Ne vom asigura că acest lucru se va întâmpla.

Tesla Motors
Comunicat oficial
Oficialii companiei Tesla Motors susțin că au fost deja absolviți de orice responsabilitate legală în acest caz, pentru că autoritățile au decis deja faptul că problema trebuie rezolvată de angajatorii direcți ai lui Gregor Lesnik. Cu toate acestea, cei de la Tesla ridică o problemă morală pe care promit s-o rezolve în ceea ce privește statusul legal și remunerațiile muncitorilor care lucrează direct sau indirect pentru companie.

"Nu e vorba de o chestiune legală, ci de una morală. Din punct de vedere legal, Tesla s-a achitat corect de sarcini. Am angajat un contractor pentru un proiect important la fabrica noastră și, la fel cum facem de fiecare dată în acest tip de situație, am obligat contractorul prin contract să respecte toate legile în ceea ce privește resursele de care are nevoie acesta pentru a-și face treaba. (...) Moral, trebuie să-i acordăm domnului Lesnik prezumția de nevinovăție și trebuie să avem grijă de el. Ne vom asigura că acest lucru se va întâmpla. Nu vom ignora oamenii care lucrează la una dintre fabricile Tesla, fie că aceștia sunt angajați Tesla sau ai unor contractori și chiar subcontractori, așa cum se întâmplă în circumstanțele descrise de articol (n.r. articolul din publicația The Mercury News care a dezvăluit această poveste). Dacă domnul Lesnik sau colegii săi au fost cu adevărat plătiți cu 5 dolari pe oră, acest lucru este total inacceptabil. Tesla este una dintre companiile auto din Statele Unite care plătesc cel mai bine pe oră. Am ales să facem asta pentru că noi considerăm că e corect. Nimeni nu ne obligăm să facem acest lucru", se arată în comunicatul Tesla Motors.

Conform celor de la Tesla, subcomtractarea unor companii specializate în activități care nu au lagătură cu activitatea principală a unui producător auto este normală: "Am contractat compania Einsemann din simplul motiv că noi nu știm să construim ateliere de vospitorie, iar ei sunt considerați unii dintre cei mai buni - dacă nu chiar cei mai buni - din lume. În colaborarea pe care am avut-o cu Einsemann am descoperit o companie excelentă, condusă de oameni capabili. (...) Tesla va colabora cu Einsemann și cu Vuzem pentru a investiga în detaliu situația. Dacă reclamațiile sunt corecte, Tesla se va asigura că se va întâmpla ceea ce trebuie și că toată lumea va fi tratată corect", încheie compania americană.


Comentarii (3)

  • "Nu suntem responsabili legal, dar vom avea grijă..."

    Nimeni nu-si consuma resursele daca nu se considera vinovat intr-un anume fel. Oricum e dubioasa productia modelelor Tesla pe piata.
    18 5
  • nemti isi iau iar palme peste ocean :)) foarte bine fac americanii pe la noi pe aici prin europa cazurile sunt musamalizate sau nu au asa mare publicitate! rusine Merkel!
    8 6
  • Compania germana trebuie sa isi asume vina,nu Tesla.
    8 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru