Feedback

Tesla va întrerupe producția lui Model 3 pentru încă 6 zile: americanii speră să rezolve problemele tehnice de la uzină

Publicat Miercuri, 16.05.2018
de Daniel Popescu
Comenteaza 1
Tesla va întrerupe producția lui Model 3 pentru încă 6 zile: americanii speră să rezolve problemele tehnice de la uzină - Poza 1
Tesla va întrerupe producția lui Model 3 în perioada 24-31 mai pentru a găsi soluții la problemele cauzate de automatizarea excesivă a uzinei pe care o deține în Statele Unite.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Tesla nu a reușit să-și respecte propriul obiectiv cu privire la produtia noului Model 3 ca urmare a automatizării excesive a liniilor de fabricație.

Constructorul american a întrerupt în acest an producția modelului timp de 4 zile, iar agenția de presă Reuters citează surse care afirmă că următoarea oprire este programată în perioada 24-31 mai.

Cele 6 zile de pauză vor fi utilizate pentru remedierea problemelor de producție, în contextul în care sute de mii de potențiali clienți așteaptă livrările lui Model 3. Oficialii Tesla au refuzat să comenteze informația, însă vestea nu a fost primită cu brațele deschise de investitori: acțiunile au scăzut cu 2.7%, până la 284 de dolari.

Tesla a ajuns în prezent la o producție de circa 2.000 de unități Model 3 pe săptămână, însă Musk afirmă că aceasta va putea ajunge la 6.000 de unități pe săptămână până la finalul lunii iunie. Compania traversează în prezent o perioadă de reorganizare după ce nu mai puțin de 10 directori executivi au părăsit compania din cauza numeroaselor probleme cu care se confrunta constructorul în ultima perioadă.

Via Automotive News


Comentarii (1)

  • Anonim
    Tesla o mare bula de sapun !
    2 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru