Toyota va introduce funcții autonome doar când acestea vor fi sigure: "Nu vrem să fim primii, nu ne asumăm riscul"

de Daniel Popescu
Miercuri, 08.11.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota va introduce funcții autonome pe modelele sale doar după acestea își vor demonstra fiabilitatea, întrucât în caz contrar riscă să-și piardă credibilitatea în fața clienților.

Constructorii auto dezvoltă în prezent numeroase funcții autonome care vor conduce în cele din urmă la apariția mașinilor complet autonome.

În acest stadiu, diverse funcții autonome încep să-și facă apariția inclusiv pe modele de serie accesibile ca preț, însă Toyota evită să urmeze o strategie similară. Oficialii constructorului japonez nu vor să-și asume riscul ca anumite funcții autonome să înregistreze erori, motiv pentru care vor amâna introducerea acestora până când vor deveni sigure.

"Nu vrem să fim primii, nu ne putem asuma riscul. Când oamenii cumpără mașinile noastre, ei vor să fie extrem de sigure. Dacă tehnologia nu este sigură, atunci consecințele pentru reputația brandului ar putea fi teribile", spune Didier Leroy, vice-președinte executiv al Toyota.

Oficialul producătorului japonez oferă și un exemplu concret pentru o tehnologie autonomă despre care se spune că va reduce accidentele, întrucât va elimina eroarea umană.

"Să presupunem că dezvoltăm o mașină fără volan și vă spun că tehnologia aceasta poate reduce de 5 ori numărul de accidente mortale, dar că vor fi în continuare accidente mortale ca urmare a defecțiunilor sistemului.

Ai urca în mașina respectivă?", întreabă Leroy.

Via Autocar

Comentarii (5)

  • Exact ce spuneam la stirea cu Tesla, producatorii mari (established) nu vor sa riste introducand tehnologii noi, ca le est bine asa. Si atunci de unde progres? Pana nu vine unul care sa-si asume riscul (de a fi injurat) aia mari stau bine merci si fac aceleasi lucruri, un facelift, niste gadgeturi si cateva luminite.
    Uneori ii mai impinge statul de la spate, dar si atunci tot pentru ca demonstreaza unii mai curajosi ce se poate face.
    5 4
  • Si vorbesti la un articol a carui subiect a pus pariu pe hibrizi in conditiile in care lumea "buna" nici acum nu se da in vant dupa alternativa asta.

    Eu zic ca una e sa risti o tehnica, o mecanica si alta cu siguranta si sanatatea indivizilor. In cazul asta chiar nu vad graba de a ne lasa pe mana unui AI, chiar daca asta inseamna progres.
    6 0
  • M-am gandit cand scriam comentariul de mai sus ca tocmai Toyota sunt unii dintre cei care au contribuit la popularizarea alternativelor, dar daca dezvoltam devenea prea lung (comentariul).

    Omul spune clar "Nu vrem să fim primii...", ori eu as crede ca tocmai aia e cheia: sa fii primul care implementeaza o tehnologie. Asta nu inseamna ca o implementezi netestata. O testezi pana ai o incredere suficient de mare si ii dai drumul, cu disclaimer cu limitari, dar o scoti in lume.
    2 3
  • Pai spune bre omule ce ai de spus :)

    ...poate ca astia au alte prioritati
    3 0
  • someone
    au alte prioritati: noua baterie revolutionara, primul model electric, si noua gama gr ( a se citi "sportiva " )
    si intre timp stau in expectativa cu functiile autonome
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru